În capul trebii

in Restituiri

I
Nae Banţa trecea cu garniţa cu apă.
Şi-n dreptul ulucii lui Moş Gheorghe punea jos, să mai odihnească.
Bătea cu bastonul în poartă,
Avea un baston lung, noduros, de corn.
Şi venea Moşul, ţeapăn, nu atît din cauza oaselor bătrîne
Cît a pantalonilor groşi, de dimie,
Şi-a minteanului, care-l ţineau drept, ca-ntr-o armură.
Aşa scrobit îl ţineau, parcă s-ar fi dus imediat pe calea înaltă.
– Mă fine, zicea Nae, cu vocea groasă că săreau cîinii, ce se mai aude, mă, fine?
Am auzit eu că ăla, fir-ar al dracului,
Mă, s-a pus în capul trebii!
Să vezi acum ce ne face. Ni! Marş de-ci! Ho, ţin-te! – se răstea la cîine.
– Ei, nu mai spune, se prefăcea Moşul că se miră,
Începînd să cure porumbul cu care se nimerise în mînă
Şi să arunce boabele la o cloţă cu puii mărişori,
Să vadă dacă puii-au început să mănînce boabe.
Ce să aibă ei cu noi, mă naşule?
Pleca fiecare la ale lui, bombănind.
Ce să aibă ei cu noi? Ce să aibă ei cu noi?

II
– I-auzi, bă, ce-a mai făcut Curchil, zicea Banţa,
Cînd îşi odihnea, spre seară, o altă garniţă cu apă proaspătă,
Ca şi cînd politica în comuna Bulzeşti se schimba de dimineaţa pînă seara.
Bă, ăsta e dat dracului – tot ca ăla de vorbirăm noi
Zi-i să-i zic, Clemenceanu ăla,
E mare domnule!
E în capul trebii acolo.
Şi ăla de care vorbirăm noi ieri, ştii, bă, ăla e tot
În capul trebii. Mare rău, auzi!
S-au pus pe noi, pe Europa. Striga peste gard: Pe Europa!
Ăştia ne vînd şi ne cumpără pînă la toamnă,
Dacă n-o fi aşa, io-te să mă scuipi.

III
– Dar cu sănătatea cum mai stai, naşule?
– Cum să stau, mă, fine? Mă, fir-ar ai dracului de sanitari
Mă, ăla dinainte era bun, îmi făcea injecţiile bine,
Dar ăsta nou de-a venit,
Bă, de la uşă mi-aruncă seringa-n cur.
Şi-acum mă trimise muierea la apă.
Cît am fost copil am fost supus la mama şi la tata.
(Parcă-ar fi zis „supus la turci“.)
La urmă, am fost supus la armată, cînd m-am făcut mai mare.
Şi la urmă la nevastă, adică la neveste, fir-ar ale diavolului
Că, uite, se făcură cinci.
(Ţinuse cinci neveste, „rău de fomei“, zicea lumea.)
Dar eu cînd să mai fiu stăpîn, domnule?
Că uite se duse viaţa!

IV
Să vezi dumneata, cînd oi cădea la pat, de n-oi mai putea,
Dacă asta de-am luat-o pe urmă, că s-a nimerit şi ea mai aşa,
Asta o să mă bage-n pămînt, ascultă-mă pe mine, da’ cum? (Ofta!)
Dacă n-o să-mi vîndă ea ţoalele ale bune, stai să cad la pat,
Că-ncepe,
Şi-o să mă-ngroape aşa-n pielea goală. Să vezi panoramă.
– Taci, naşule, ce vorbă e asta? De-aia ţi-ai luat-o mai
Tînără, să aibă putere să se ocupe de toate.
– Păi se ocupă, cum să nu se ocupe?
Ştii ce i-a făcut a lui frate-meu? Că şi-ăsta un mototol!
Cît a fost el unde-a fost, l-a făcut de rîs, auzi?
Da’ şi el, cînd a venit, cît e de moale,
I-a găsit în ladă scrisorile de la ibovnici,
Le-a luat pe toate şi le-a lipit cu cocă, le-a afişat pe toate
La primărie.
Să vadă lumea ce muiere a dracului ţine el.
Le citeau toţi ca pe circulare – rîsul lumii, rîsul lumii!
Uite-aşa sînt muierile.
– Ei, lasă, făcea Moşul, evaziv.
Mai e şi gura lumii.
Se auzea glasul nevestii din prispă,
Printre viţa de vie care-i ascundea faţa, glas ascuţit
Ca de coasă:
– Banţo (îi zicea pe numele ăl mare), da’ nu mai vii odată,
Ori puseşi de mămăligă acolo-n drum?
– Ho, fă, că viu. Viu acuşi. Să mai aflu şi eu
Încotro se-ndreaptă politica. Finu Gheorghe le ştie pe toate,
Cu el nu mă mai satur de vorbă.
(De unde, că numai Banţa vorbea, Moşul îi răspundea cam în doi
Peri, că-l ţinea ăla toată ziua de vorbă.)

V
Dădea să ia garniţa de toartă şi iar o punea jos.
– Da’ Curchil ăla, că de-aci plecarăm, ehe!
O să sparie lumea, e mare rău,
A ajuns în capul trebii.
Apa se tot clătina în garniţă, o mai aranja el,
Să nu stea căldarea pe coastă şi la urmă o ridica oftînd şi pleca.
– Bă, cînd n-oi mai putea să ridic garniţa,
Mie n-o să-mi aducă nimeni apă,
O să mă tîrăsc eu, să iau cu cana de la fîntînă.

MARIN SORESCU

COMENTARII DE LA CITITORI