în Criminalistică (37)

in Fenomene paranormale

Premoniţia morţii (2)
* O poveste şi mai ciudată (deşi mult mai circumstanţială) este legată de unul dintre cei mai experimentaţi exorcişti şi cercetători ai naturii răului din Marea Britanie. Timp de mulţi ani, pe mai multe meleaguri, reverendul Donald Omand, un preot anglican, a combătut magia neagră, nebunia mării (sirenismul), vrăjitoria africană şi europeană, mai ales, însă, posedările spirituale ale animalelor de la circ, precum leii, urşii şi tigrii. Ca secretar general şi capelan al bisericii în lumea circului, el era consultat de cei care lucrau la circ în tot felul de probleme legate de paranormal.
Odată, o bătrînă, „o adevărată regină a circului“, i-a dat o scrisoare, pe care l-a rugat s-o păstreze nedeschisă pînă la moartea ei. Ea a murit după 7 ani. După oficierea serviciului funerar, reverendul Omand a deschis plicul în faţa familiei, în care nu se afla testamentul, ci o bucată de hîrtie, împăturită de 7 ori, pe care erau scrise ziua, luna şi anul morţii ei.
Cu altă ocazie, a vizitat familia disperată a unui proprietar de circ, care murise de infarct la o săptămînă după ce-şi anunţase fiii că mai are 7 zile de trăit. Un doctor îi spusese că e perfect sănătos, însă el a murit atunci cînd prezisese. Familia i-a arătat lui Omand un pachet cu 13 scrisori, toate adresate celui mort şi scrise de aceeaşi mînă. Aveau ştampile de poştă din diverse oraşe europene şi soseau, o dată pe an, la aceeaşi dată. Fiecare conţinea o felicitare pentru aniversarea zilei de naştere, cuvîntul „naştere“ fiind tăiat şi înlocuit cu cuvîntul „moarte“, urmat de o dată şi o semnătură. S-a aflat, mai tîrziu, că cel care trimisese scrisorile era un fost angajat al circului, pe care-1 concediase pentru beţie în anul în care sosise prima dintre acele scrisori.
* Dacă Mark Twain, pe numele său adevărat Samuel Clemens, şi-ar fi petrecut viaţa ca marinar, s-ar fi pierdut un episod foarte important din analele fenomenelor paranormale. Scrierile autobiografice din ultimii lui ani de viaţă, însă, au dezvăluit şi împrejurările în care fratele scriitorului şi-a pierdut viaţa, mai ales premoniţia pe care Twain a avut-o în legătură cu acest eveniment. În 1858, Samuel Clemens era ucenic pe vaporul „Pennsylvania“, care făcea curse între New Orleans şi St. Louis. Henry, fratele lui mai mic, era funcţionar pe acelaşi vas. Într-o noapte, în timp ce vasul era ancorat în portul din St. Louis, Henry a rămas pe punte, în timp ce Sam dormea pe ţărm şi visa un coşciug de metal, sprijinit pe două scaune, în care zăcea cadavrul lui Henry. Pe pieptul lui se afla un buchet de flori albe, avînd în mijloc un trandafir roşu. Ajunşi în New Orleans, Sam a fost transferat pe vaporul „Lacey“, care urma să plece în susul rîului, la 2 zile după „Pennsylvania“. În noaptea de dinaintea plecării fratelui său, Sam a vorbit cu Henry despre accidentele petrecute pe apă la bordul navelor. După 2-3 zile de la acea întîmplare, pe cînd Sam ajunsese la Greenville (Mississippi), a aflat că vaporul pe care se afla fratele său naufragiase lîngă Insulele Ship, în urma incidentului pierzîndu-şi viaţa 150 de persoane.
(va urma)
TRAIAN TANDIN

COMENTARII DE LA CITITORI