În faţa Planetei se înalţă un zid de întuneric

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Motto: „Dumnezeu a trecut lumea pe pilot automat“ (C.V.T)

 

Pe măsură ce ne îndepărtăm de anul de hotar 2000 confuzia şi incertitudinea sînt tot mai mari. Şi asta la nivelul întregii Planete. Haosul se generalizează. Nu se mai respectă nici o regulă, nici o înţelegere. Ceea ce constituia gloria acordurilor ruso-americane, în anii ’80-’90, nu mai e valabil. Dezarmarea a fost o cacealma istorică. Nervii orgoliilor se întind, iarăşi, la maximum. Fiecare se gîndeşte să dea lovitura de graţie. Acum vreo 70 de ani, fumegătorul lucid Albert Camus se întreba: ,,Prin urmare, va trebui să alegem între Rusia şi America?“. A avut dreptate, altă opţiune se pare că nu există. Cu mult înaintea lui, şi tot în limba franceză, un exilat ilustru zicea: ,,Eu mor, dar las în urma mea doi uriaşi în leagăn: Rusia şi America“. Numele lui: Napoleon Bonaparte. Copiii au crescut şi au început să se bată, riscînd să facă leagănul – Planeta – praf. Momentele de solidaritate umană sînt extrem de rare şi se înregistrează doar cu prilejul unor funeralii planetare (Prinţesa Diana, Papa Ioan Paul al II-lea, Nelson Mandela) sau al manifestărilor sportive (Olimpiade, Campionate Mondiale de Fotbal). Atunci, umanitatea nu mai e atît de încordată, fiind sigură că nu va începe un război. În rest, Dumnezeu cu mila. De la o vreme, atît ruşii, cît şi americanii îşi exprimă temerea că un conflict nuclear poate fi declanşat absolut accidental. Tot ce e posibil. Numai că şi întîmplarea face parte din planul lui Dumnezeu. Dacă te uiţi în gura fiecărei tabere şi îi asculţi argumentele, eşti tentat să îi dai dreptate. Ruşii au dreptatea lor. Dar şi americanii o au pe a lor. La fel israelienii. Şi musulmanii. Necazul este că rănile trecutului încă nu s-au cicatrizat şi sîngerează, nelăsîndu-ne să trăim normal.

În aceste zile, lumea civilizată comemorează un secol de la genocidul comis de turci împotriva armenilor.

Realitatea istorică aceasta este şi ea nu poate fi falsificată, sau deturnată de ţîfnele unui sultănel primitiv, cum este actualul preşedinte al Turciei, Recep Erdogan. Noi, românii, avem propria experienţă cu turcii, care a culminat cu măcelărirea voievodului creştin Constantin Brâncoveanu şi a celor 4 fii ai săi – cu un supliment, care a constat în ,,Baia de sînge de la Bucureşti“ (cum a denumit Karl Marx uciderea pompierilor dezarmaţi, în Dealul Spirii, la 13 septembrie 1848) şi cu un altul, în Războiul de Independenţă. Ce nu-i adevărat? Totul e adevărat. Nu repune, nimeni, pe tapet aceste tragedii, dar e bine ca ele să fie ştiute şi asumate, pentru a nu se repeta. Atunci cînd o comemorare paşnică, la care au participat preşedinţii Franţei şi Rusiei şi n-au fost proferate insulte la adresa Turciei, este batjocorită de acest individ rudimentar, Erdogan, se ridică un mare semn de întrebare. Acolo, în acele momente de o solemnitate tragică, nu s-a adus doar un omagiu la adresa celor 1,5 milioane de victime – a fost glorificat Însuşi Isus Christos. Fiindcă barbaria din 1915 s-a comis împotriva unor creştini, tocmai pentru că ei aveau această religie. Astăzi, vînătoarea de creştini a devenit, iarăşi, o modă. Uitaţi-vă ce se petrece în unele ţări din Orient şi din Africa: masacre înfiorătoare. Christos e pogorît de pe cruce şi bătut în cuie, din nou. Iar ţările care s-au născut în umbra crucii – Rusia, America, Franţa, Germania, Anglia, Spania, Italia – nu fac nimic pentru a opri aceste atrocităţi şi a-i pedepsi, sau izola, pe făptaşii lor. Din păcate, Vaticanul se află într-un moment de slăbiciune şi vocea sa e firavă, nefiind ascultată. Eu, unul, ca un creştin practicant, sufăr la auzul veştilor despre uciderea, în massă, a fraţilor şi surorilor întru credinţă. Oare chiar nu există antidot la aceste prigoane barbare? Nu zic ca ţările creştine să pornească războaie de pedepsire a ucigaşilor, departe de mine gîndul – dar ceva trebuie făcut pentru dezarmarea şi punerea lor la respect.

Prigonirea slujitorilor lui Isus Christos e un semn că vremurile de pe urmă se apropie. Ce înseamnă asta? Înseamnă a doua venire a lui Isus Christos. Eu am curajul s-o spun, pentru că aşa simt, asta izvorăşte din inima mea. Nici un ateu, sau liber-cugetător, nu va pronunţa aceste cuvinte. Dar eu le pronunţ şi cred în adevărul lor. Aceia care caută o soluţie la problemele lumii contemporane fac abstracţie de Biblie: răspunsul se află acolo. Fariseii se prefac că ţin sărbătorile religioase, îndeosebi Crăciunul şi Paştele – dar nu-L recunosc pe Isus Christos. El e mai mare şi decît secretarul general ONU, şi decît secretarul general NATO, şi decît preşedinţii SUA, Rusiei, Comisiei Europene. El e Împăratul lumii. El e Fiul lui Dumnezeu. Cine nu Îl urmează nu poate vedea nici măcar la 1 metru în bezna viitorului. Viitor care se înalţă ca un perete de negură deasă în faţa Omenirii. Ajunsă la o cumplită răscruce istorică, lumea contemporană se poate auto-distruge. Eu nu fac profeţii, fiindcă nu am această capacitate, dar pot să bag mîna-n foc că generaţia actuală de pămînteni va cunoaşte războiul nuclear. Adică va vedea căzînd ninsoarea atomică. Tare mă tem că omul viitorului va fi un Om de Zăpadă Nucleară. Aşa ceva nu poate fi evitat. Şi atunci, toată viermuiala oamenilor, pentru averi şi onoruri, va fi azvîrlită la gunoi. E clar că ceea ce trăim acum nu mai poate continua. Dumnezeu nu l-a creat pe om, după chipul şi asemănarea Lui, pentru a vedea cum acesta se maimuţăreşte, se pîngăreşte, se prostituează, se abrutizează. Specia umană trebuie reformată, fiindcă a luat-o razna. Trăim pe o Planetă a crimei şi a unor insuportabile suferinţe – atît ale oamenilor, cît şi ale animalelor. Ce viitor poate avea acest infern? Nici unul. Viitorul este cel hotărît de Tatăl Ceresc şi dat în grija Fiului. Tot ceea ce vedem acum prevesteşte Apocalipsa. Care nu înseamnă „sfîrşitul lumii“, ci „revelaţie“, „deschiderea cerurilor“. Sîntem, noi, românii, pregătiţi de acest eveniment galactic? Vom supravieţui acestui şoc, sau nu? Fi-vor, oare, de ajuns pentru salvarea noastră ca Neam şi ca Ţară rugăciunile celor sfinţi, fie ei vii sau morţi? Aprindeţi o lumînare, smeriţi-vă şi aşteptaţi. Ziua Domnului va veni ca un hoţ, noaptea. E cel mai aşteptat hoţ din Istorie, iar noi trebuie să-i deschidem, de bunăvoie, uşa…

Corneliu Vadim Tudor

Duminică, 26 aprilie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI