În memoria lui Corneliu Vadim Tudor

in Alte știri

 

 

Corneliu Vadim Tudor s-a stins fulgerător, în linişte, diferit de cum a trăit. La 28 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani, dublul numărului fatidic 33. Cu o premoniţie, specifică spiritelor elevate, într-un monolog poetic, şi-a presimţit moartea pe care n-a putut-o învinge nici cu şoricioaică. Moartea este destinul tragic asumat al fiinţei umane. Dispariţia lui Vadim este cu atît mai tragică, cu cît în viaţă a promovat şi cultivat înalte valori şi virtuţi naţionale. Personalitate complexă, multilaterală, temperament vulcanic, impetuos, exigent, dar nu rău, Corneliu Vadim Tudor s-a angrenat puternic în viaţa publică, a fost scriitor, scenarist de filme, a înfiinţat un partid naţional, o doctrină politică, publicaţii politice şi culturale, a fost senator, candidat de mai multe ori la funcţia de preşedinte al României, membru în Parlamentul European. Ştirile din mass-media despre dispariţia prematură a lui Vadim nu omit să amintească faptul că, înainte de revoluţia din 1989, Tribunul ridica în slăvi cuplul dictatorial Ceauşescu, dar uită că sub acelaşi regim, în 1980, Vadim a fost prima personalitate culturală care a reînviat memoria lui Iuliu Maniu, provocînd un scandal politic uriaş. După numai 3 ani, în 1983, lui Vadim Tudor i-a fost interzisă publicarea volumului de poezii Saturnalii, numai fiindcă l-a apărat pe Eminescu de antisemitism. Lui Vadim îi plăcea să spună că Eminescu, dacă ar trăi, ar face parte din Partidul România Mare, alături de Mitzura Arghezi – care, din păcate, a trecut, şi ea, la cele veşnice pe 26 octombrie a.c., la doar o lună şi două săptămîni după ce s-a stins Vadim. Oare anul 2015 este blestemat? În februarie 1989, cu cîteva luni înainte de revoluţie, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus carnetul de membru PCR direct pe adresa lui Ceauşescu. Fronda cu pancarte, organizată de el în Parlamentul postdecembrist împotriva condamnării băsiste, ipocrite a comunismului, a fost urmărită şi apreciată de foarte mulţi români. „Vina” lui Vadim, comună cu a majorităţii poporului român, a fost că a suportat prea mult – din instinct de conservare şi insuficient exerciţiu al facultăţilor libertare – totalitarismul comunist.

Am făcut parte din Partidul România Mare, şi nu îmi pare rău, pînă la ruperea şi împărţirea lui între Funar şi Vadim, cînd eu, neputîndu-mă frînge, am rămas numai cu sufletul. De altfel, am mai spus-o, şi repet, că astăzi Partidul România Mare este doar o stare de spirit, care îi caracterizează pe toţi românii patrioţi, indiferent de partidul din care fac parte. Am fost, timp de două mandate, parlamentar din partea Partidului România Mare şi mă mîndresc cu acest lucru. I-am propus de mai multe ori lui Vadim şi celor din imediata sa apropiere, Lucian Bolcaş, Gheorghe Funar, Ilie Merce, să nu mai numească doctrina partidului naţionalistă – care, în lume, are mai mult conotaţii negative – ci de identitate naţională, de apărare devotată a identităţii poporului român. Americanii, pragmatici cum îi ştim, numesc naţionalismul pozitiv, filantropic, nu xenofob, ci patriotism. Corneliu Vadim Tudor a fost un patriot român în înţelesul autentic, pur al termenului, cel mai mare orator politic din ultimii 25 de ani, care ştia să vorbească bine, frumos şi convingător despre marile probleme ale ţării şi ale umanităţii. Ispitele lumeşti nu l-au ocolit, dar a ştiut să lupte cu Răul, cu devălmăşia sentimentelor bune şi rele, convins că, în lupta pentru Adevăr, Bine şi Frumos, omul poate fi înfrînt, dar niciodată nimicit. Parcă văd trupa de îngeri deasupra Spitalului Militar, nu departe de Biserica Sfîntul Gheorghe Cel Nou, ridicînd spre cer sufletul lui Corneliu Vadim Tudor, intonînd în cor, ca în finalul poemului dramatic Faust de Goethe: „Cine cu zel s-a străduit, / Merită să fie mîntuit!”

Filele cărţii lui Vadim s-au închis la pagina 66. Au şi vieţile, nu numai cărţile, destinul lor. Experienţa vieţii lui, cu bune şi rele, merită să fie cunoscută şi valorificată. Corneliu Vadim Tudor va rămîne în memoria celor care l-au cunoscut şi apreciat ca un monument de patriotism peren, ca şi arama.

Prof. univ. dr. Paul Magheru

COMENTARII DE LA CITITORI