In memoriam Ionel Perlea

in Poeme

Ionel Perlea – muzicianul multilateral,
Pentru care a Euterpei lume
Însemna un teritoriu în care
Binele, adevărul şi frumosul liber
Se-ngemănează, precum aromele florilor,
Cu policromia delicată, din picturile
Nefericitului Ştefan Luchian,
Ionel Perlea – muzicianul
Înclinat spre generarea unor
Constelaţii orphice –
Ne-a lăsat moştenire
Un Cvartet de coarde,
Înscris în romantismul
De fază crepusculară,
Un poem dedicat
Sublimului Don Quijote,
Un poem ce relevă o eufonie extatică
Şi un dramatic Concert pentru vioară,
În care, cu o expresivitate
Plină de gravitate,
A tălmăcit versul arghezian:
„Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară”…
Pe-acest tulburător muzician patriot
L-au exclus din viaţa muzicală din România
Slugile staliniste ale „obsedantului deceniu”,
Iar fasciştii din Germania lui Hitler
L-au închis într-un lagăr,
Ca pe cel mai teribil răufăcător!
Dar după terminarea războiului,
În care milioane de oameni au stat
Cu gînd să se omoare,
El a reluat arta dirijatului,
„Narcotizînd popoarele”,
Ca un nou Amphion,
Venit dintr-o Tebă
În care mitul şi dragostea s-au înfrăţit,
Precum liniştea şi concordia,
Generate de cetăţile melodiilor nepieritoare…

L-au apreciat, în mod deosebit, acel
„Zeus al şefilor de orchestră”
– Răscolitorul Arturo Toscanini –
Şi marile ansambluri de la
Milano, New York, Berlin şi Londra,
În sublimele lui manifestări,
Unde se-nălţa arta adevărată,
Ca o „lavandă sonoră”…

A dirijat ultimul său concert în Ţară,
Cînd a vrut să o revadă, pentru ultima oară,
Ştiind că va pleca, pentru totdeauna,
Din „mica noastră trecere”
Spre „cea mare” şi definitivă…
Atunci, nu s-a sfiit
Să ne recite un poem tragic,
Al interzisului poet genial
Radu Gyr, îndurerat
De soarta României,
Vîndută pe mai puţin de treizeci de arginţi,
De marile puteri ale unei
Lumi insensibile,
De soarta celor mulţi
Şi loviţi de un crud destin.
Nemuritorul Ionel Perlea
Ne-a recitat atunci un tragic poem
Al celui mai mare liric creator
Din România unor „Vremuri de bejenie”:
„Nu pentr-o lopată rumenă de pîine,
Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
Ci pentru văzduhul tău liber de mîine,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”!

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI