Sîmbătă, 28 noiembrie 2015, Corneliu Vadim Tudor ar fi împlinit 66 de ani!

in In memoriam

Trăim vremuri de mare tristeţe, din toate punctele de vedere. Am pierdut un om important al acestei ţări, Corneliu Vadim Tudor, care, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit o vîrstă frumoasă, 66 de ani. Din păcate, atît pentru noi, cei din redacţie, cît şi pentru toţi cei care l-au iubit – familie, prieteni, cunoscuţi, membri de partid – este o zi de tristă aducere aminte. Pentru că a plecat dintre noi mult prea devreme, vitregindu-ne prin absenţa lui. A fost un munte de om, şi la propriu, şi la figurat, chiar dacă bolile de care suferea îl oboseau în mare măsură. Toţi cei cu care vorbesc şi care au fost în preajma lui în ultima vreme recunosc că au observat pe chipul lui semnele unei oboseli acute, dar cine s-ar fi gîndit că lucrurile stau atît de rău?! Chiar şi noi, cei din redacţie, îi priveam chipul şi în spatele unei puteri nemăsurate vedeam chinul nespus prin care trecea. Era părăsit de toţi şi de toate: de putere, de prieteni, care nu-i mai întindeau nici o mînă de ajutor. Striga în pustiu, trimitea SMS-uri necontenit, în lupta lui pentru existenţa familiei lui şi a noastre. Îl vedeam chinuit, chircit de neputinţă, atunci cînd nu ne putea da salariile la timp. Ştia că depindem de acei bani, şi, ca un tată iubitor, îşi făcea griji pentru fiecare dintre noi. Mai erau şi micile necuvîntătoare, pe care cu atîta dragoste le-a protejat. Nu era zi de la Dumnezeu să nu împartă din puţinul lui cu aceste fiinţe nevinovate, care îi dădeau atîta dragoste, necondiţionat. Poate de aceea le iubea atît de mult: pentru că iubirea lor era mai presus de cuvinte, dragostea lor li se vedea în ochişorii care cereau doar o mîngîiere. A fost tată pentru o sumedenie de oameni, începînd cu copiii revoluţiei, pe care îi chema la sediu şi le împărţea daruri, mai ales de Sfintele Sărbători, pentru a nu simţi că la ei în casă n-a venit Moşu’. A avut „Cina Creştină“, în fiecare lună, timp de mult timp, cu ajutorul căreia putea să ofere pachete unor bătrîni nevoiaşi. Cînd vedeai bucuria pe chipurile lor, brăzdate de vreme şi de suferinţe, cum să nu te bucuri?! Asemenea gesturi de bunătate şi spirit creştin a făcut cu duiumul. Dar cine le mai ştie numărul? În memoria unora, cei mai cîrcotaşi dintre ei, au rămas doar dojenile, vorbele de „spirit acidulat“ pe care le adresa, cu năduf, dar şi cu responsabilitate, unora şi altora. De fiecare dată s-a dovedit că Vadim a avut dreptate, şi încă se întîmplă lucruri care ar trebui să vă dea de gîndit, domnilor guvernanţi. Vadim a fost un vizionar, prin însuşi spiritul lui revoluţionar. Aidoma lui Mihai Eminescu, pe care l-a divinizat, şi la mormîntul căruia depunea coroane imense de flori în fiecare an, a „văzut“ cu mult timp înainte ceea ce acum se întîmplă. Toţi l-au pus la zid, i-au închis uşile în nas, dar el tot reuşea, prin puterea lui, mai ales mentală, să rupă lanţurile şi să iasă învingător. Dacă n-a fost să fie preşedinte, poate că asta i-a fost karma. Poate că n-ar fi avut susţinerea nimănui şi ar fi clacat. Aşa, a plecat în glorie, o glorie numai de el ştiută, şi de cei care i-au fost cel mai aproape. Şi eu am avut fericirea să mă număr printre aceştia. Sînt mîndră că am lucrat cu un asemnea om, de la care am învăţat foarte multe lucruri. Răuvoitorii ar spune că am o „tinichea de coadă“. Da, o puteţi numi aşa, eu n-o consider astfel, iar această „tinichea“ e poleită cu aur, domnilor, pe care voi nu-l puteţi spăla. Cartea mea de vizită, care mă reprezintă, este legată, indisolubil, de Corneliu Vadim Tudor, şi pentru acest lucru îi mulţumesc. Şi mulţumesc Cerului că am făcut parte din generaţia lui, pentru că asemenea oameni iluştri se nasc o dată la 100 de ani. Sînt, de asemenea, mîndră că fiica lui, Lidia Vadim Tudor, mi-a dat posibilitatea să rămîn în această redacţie şi să duc mai departe flacăra „României Mari“. Mă simt responsabilă pentru fiecare rînd care va apărea în paginile acestei reviste de suflet, şi îmi fac mie o promisiune: atît timp cît voi mai lucra aici, dreptatea va fi la ea acasă, la fel cum a fost şi pînă acum. În privinţa detractorilor şi a mojicilor, care încearcă, în continuare, să-i păteze memoria, timpul va avea grijă şi de aceştia. Nimeni nu rămîne dator. Toate sînt puse pe răboj, şi cînd va veni vremea, fiecare va răspunde în faţa Creatorului. Fiecare avem şi bune, şi rele, dar eu spun doar atît: „Cele bune să se-adune/ Cele rele să se spele“. Lumina să triumfe peste tot şi toate, să nu avem războaie, măceluri, infern, să fie pace şi linişte, pentru a ne creşte copiii, nepoţii în spirit creştinesc. Domnul fie cu tine, om bun şi iubitor de Dumnezeu, Corneliu Vadim Tudor.

CARMEN IONICĂ

COMENTARII DE LA CITITORI