ÎN PARCARE

in Lecturi la lumina ceaiului

În parcarea de la noi se strîng, deseori, în spatele unui Logan cu capacul de la portbagaj ridicat, ca să nu-i vadă toţi cei care trec pe acolo, cîţiva locatari care pun ţara la cale. Iar noi, avînd geamul de la sufragerie exact în dreptul Loganului, vrînd – nevrînd, auzim toate discuţiile lor, care, trebuie să mărturisesc, sînt, de cele mai multe ori, interesante. Uneori, sînt mai mulţi, dar nelipsiţi sînt doar Gigi Vasiliu, propietarul Loganului, om cu trei facultăţi… neterminate (a absolvit doar una), care, din discuţii, pare şi mai ponderat, „Nea Costică“, deseori împotriva a tot ceea ce se discută, şi „Marin Colonelu“, un aprig simpatizant al Clubului Steaua, despre care, de abia după cîţiva ani de locuit în bloc, am aflat că, în armată, a fost doar sergent major.
Discuţiile lor sînt de tot felul, din toate domeniile de activitate, dar cele mai frecvente sînt din viaţa sportivă sau din viaţa politică. Într-o zi, am auzit o discuţie despre performanţele slabe ale Simonei Halep. Şi „Nea Costică“ şi „Nea Marin Colonelu“ găseau tot felul de motive. Ba prea multe reclame în care s-a băgat, ba durere la gleznă sau moral slab. În final, Gigi Vasiliu, care tăcuse, declară sentenţios: „Este normal să fie aşa, dacă îşi schimbă antrenorii doar după cîteva luni de activitate“. Am închis geamul, aveam multă treabă, dar eram mulţumit că am auzit o părere pe care o împărtăşim şi noi.
Într-o zi, nu de mult, mi-a fost dat să asist la o discuţie pe care am ascultat-o pînă la sfîrşit. I-am surprins că discutau despre Laurenţiu Reghecampf. „Este un îngîmfat, un farseur, s-a lăudat, cînd a revenit la Steaua, că va cîştiga totul: Campionatul, Cupa Ligii şi Cupa României, iar acum tremură să nu piardă locul doi în clasament“, spunea „Nea Costică“, cu dispreţ. „Nea Marin Colonelu“ sare repede în apărare: „Nu este chiar aşa! Era normal să creadă că va reuşi, fiindcă a mai avut aceste victorii la prima lui angajare, cînd a cîştigat totul, şi cînd Steaua era superioară tuturor“. „Da, dar atunci au fost alte împrejurări“, intervine, din nou, „Nea Costică“. „Steaua venise cu un preparator fizic de excepţie, care pregătise foarte bine echipa şi care a contribuit mult la succesele acesteia. Dar, de atunci, şi ceilalţi antrenori au dat mai multă atenţie pregătirii fizice şi au găsit metode de pregătire poate mai bune decît ale celui de la Steaua, care, acum, este în dificultate din cauză că are prea mulţi jucători accidentaţi pentru care este, şi el, răspunzător. Celelalte echipe au găsit şi soluţii pentru jocul Stelei, care nu s-a schimbat deloc de cîţiva ani“. După cîteva clipe de tăcere, intervine, sentenţios, Gigi Vasiliu: „Ai dreptate, a avut mari succese Reghecampf prima oară cînd a antrenat Steaua!“. Dar, de atunci, ce s-a mai întîmplat? Îmbătat de succese, a plecat de la Steaua, după bani mai mulţi, la arabi, unde a fost cu totul altceva. A pierdut finala Champions League Asia în faţa unei echipe australiene care fusese înfiinţată doar de vreo doi ani. Iar cei de la Al Hilal l-au demis anul trecut, în februarie, după ce echipa lor căzuse pe locul 3. Şi nici la echipa bulgară Litex Lovec, unde s-a angajat, nu a făcut nimic deosebit, pînă cînd şi-a reziliat contractul, pentru a reveni la Steaua. Aici, prin stilul lui plin de aroganţă şi îngîmfare, şi-a atras antipatia celorlalţi antrenori, ba chiar şi a selecţionerului Echipei Naţionale, Anghel Iordănescu, cînd a refuzat să-i lase jucătorii de la Steaua. Mai ales că a făcut achiziţii de transfer de zece ori mai valoroase decît a făcut Astra sau Dinamo şi, totuşi, nu a reuşit să le învingă. Discuţia a fost încheiată brusc de „Nea Marin Colonelu“: „Nu mai discut nimic cu voi. Sînteţi împotriva Stelei. Am terminat!“.

Silviu Dumitrescu

COMENTARII DE LA CITITORI