În pragul falimentului total (1)

in Război corupției

– Cum o mai duci?, îl întrebam, zilele trecute, pe un vechi prieten, nonagenar din generaţia mea, de a cărui existenţă nu mai ştiam de luni de zile.
Mi-a răspuns prompt şi cu francheţea lui dintotdeauna:
– Încă mai respir, încă mai duc bucata de pîine la gură, iar hainele, tot alea pe care le ştii. Pînă şi vecinii sînt cam aceiaşi, cu excepţia administratorului, care a plecat în Spania ca să-şi ia masteratul de căpşunar, fiindcă acolo nu-l acuză nimeni de plagiat. După cum vezi, toate-s vechi, şi vechi sînt toate… Dar nu mă plîng nimănui. Altele sînt grijile cre mă frămîntă pe mine.
Ghicindu-mi parcă din priviri nedumerirea, amicul nu mă lasă cu ochii-n soare şi nici să rătăcesc cu mintea printre stele.
– Mă neliniştesc mult avertismentele unor cercetători, cum că Terra, leagănul nostru dintîi şi cel de pe urmă, este pe ducă, ameninţîndu-ne cînd cu inversarea polilor şi topirea gheţarilor, cu seisme şi ploi catastrofale, cînd cu lipsa de apă potabilă, de aer respirabil ori cu penuria de resurse naturale, pe care altădată ni le dăruia cu generozitate… Se va fi sleit sărmanul nostru Pămînt şi de puteri, şi de bogăţii. Probabil că nu ne mai suportă. Închipuieşte-ţi că România mai are petrol doar pentru 19 ani, iar gaze, doar pentru 9. Alţi comunitari nu au nici măcar atît. Anglia, care credea că Marea Nordului este toată numai ţiţei, mai are petrol doar pentru 5 ani, iar în Franţa şi Italia, resursele de hidrocarburi şi de cărbune se termină în mai puţin de un an. Prospera Uniune Europeană stă la mîna tătucului Putin, care-i asigură o treime din resursele naturale şi o largă piaţă de export… De fapt, reia amicul după cîteva clipe, ce viitor mai poate să aibă lumea pămînteană, împărţită, de milenii, în două tabere total inegale şi atît de încleştate? De o parte, 4-5 miliarde de oameni flămînzi, zdrenţăroşi, desculţi, roşi de boli ori fără adăpost deasupra capului, iar de cealaltă, cîteva mii de magnaţi, care dispun de tot, chiar şi de Planetă şi de oamenii ei.
– Pieirea Globului ne înfricoşează pe toţi, dar pe mine mă înspăimîntă, mai presus de toate, o eventuală dispariţie a colţului nostru de pămînt, întrucît, mai aproape de piept îmi este cămaşa mea de borangic, decît sumanul terestru, încerc eu să-l readuc pe prietenul de-o viaţă pe uliţa noastră.
– Mi se pare că această cămăşuţă de care vorbeşti cu patos este, astăzi, o zdreanţă. Au ferfeniţit-o zi şi noapte braconierii politici. Aşa după cum vezi, România este acum o ţară îngenunchiată politic, economic şi social, o colonie copleşită de corupţie, o comunitate învrăjbită de jos şi pînă sus, fără prieteni şi fără speranţe. Am ajuns o gloată resemnată, pe a cărei existenţă s-a aşternut amprenta grea a falimentului ca stat, ca naţiune liberă şi independentă.
Rămas singur cu gîndurile mele, după acest schimb de opinii, pe cît de pesimiste, pe atît de reale, îmi tot revine în minte o întrebare, pe care, fără îndoială, şi-au pus-o mulţi români, în ultimul sfert de veac: cum am ajuns aici? Pilonul în jurul căruia s-a edificat întreaga noastră nenorocire îl constituie Marea Revoluţie Antisocialistă din Decembrie 1989, inspirată şi regizată de forţe oculte din afară şi înfăptuită cu sprijinul cozilor de topor din interiorul ţării.
(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI