În pragul falimentului total (11)

in Război corupției

Toate variantele de pînă acum, inclusiv aderarea la Uniunea Europeană, s-au dovedit frecţii la un picior de lemn. În cei 7-8 ani de cînd sîntem ţară comunitară n-am bătut măcar o scîndură la gard. Ba, dimpotrivă, am rămas şi fără vechile uluci. Se pare că România varsă mai mult în vistieria de la Bruxelles decît încasează prin miraculoasele fonduri europene. Dar ne ambiţionăm să rămînem pe linia moartă a UE. Aderarea României la Uniunea Europeană a fost un lung prilej de condiţionări şi de şantaje. Pe de o parte, ni se spunea că nu sîntem pregătiţi pentru a accede în noul imperiu european, iar pe de altă parte, ni se cerea să facem sacrificii dintre cele mai dureroase, ca să dovedim că sîntem animaţi de spirit comunitar. Un premier francez ne-a impus să semnăm Tratatul de Stat cu Ucraina, în condiţii total defavorabile pentru noi, dar mai mult decît benefice pentru autorităţile de la Kiev şi pentru liderii comunitari, care ţinteau de pe atunci extinderea UE dincolo de Nistru. Un semnal la fel de apăsător avea să ne vină mai apoi de la Viena. Austria, care deţinea preşedinţia UE, se pronunţa vehement împotriva intrării României în marea familie continentală. Imediat după ce a pus mîna pe BCR şi PETROM, doi giganţi economico-financiari româneşti, de talie europeană, şi pe fabricile noastre de zahăr, austriecii şi-au schimbat la antipod mesajul, invitîndu-ne, curtenitori, să păşim cît mai repede în UE. Şantajul contnuă, însă, şi astăzi asupra noastră. Autorităţile olandeze se opun cu înverşunare accesului ţării noastre în Spaţiul Schengen, bătîndu-ne apropouri că, dacă le-am ceda Portul Constanţa, ar putea să-şi schimbe poziţia. Dacă ne-am fi opus de la început, cu fermitate, şantajului şi oricăror pretenţii colonialiste, astăzi ne-am fi bucurat de un alt statut în cadrul UE, nu de acela de stat de mîna a doua. Aderarea la Uniunea Europeană constituie o dezamăgire nu numai pentru noi, ci şi pentru locuitorii altor state comunitare (vezi Brexitul). De la an la an, creşte euroscepticismul, întrucît actuala structură continentală este departe de ceea ce promitea să fie. De la bun început s-a văzut că democraţia occidentală nu conferă un loc egal tuturor ţărilor membre, în cadrul UE. Sărăcia multor milioane de oameni nu s-a diminuat nici după aderarea la blocul comunitar. A sporit nemulţumirea în mai multe ţări ale UE. Autorităţile de la Bruxelles n-au putut să soluţioneze criza datoriilor suverane (publice),
n-au reuşit să asigure un boom economic general, în anii de după recesiune, ci doar creşteri anemice în cîteva ţări, n-au izbutit să ţină în frîu depăşirea procentului de 3% al deficitului bugetar, fixat la Maastricht. Aşa cum semnalează unii economişti şi analişti politici, Uniunea Europeană, la fel ca orice proiect colectiv, va exista atîta timp cît beneficiile obţinute de elitele politice din existenţa proiectului sînt mai mari decît costurile acestuia. Astăzi, după recesiunea din ultimii ani, Uniunea Europeană a ajuns în punctul în care costurile politice şi economice depăşesc beneficiile. Analizînd viitorul Uniunii Europene prin prisma realităţilor sale, Marea Britanie, care nu s-a dat în vînt după actuala structură continentală, fiind mult mai interesată să-şi păstreze Piaţa Commonwealth-ului, a cerut, prin jumătate din numărul locuitorilor săi, ieşirea din UE. Votul negativ, pe care britanii l-au exprimat în cadrul referendumului din 23 iunie, a dat un răspus năucitor acestei probleme, care a neliniştit de multă vreme Bruxelles-ul. De asemenea, mai bine de 48% dintre italieni speră să se poată pronunţa, în cadrul unui referendum similar, cu privire la rămînerea, sau renunţarea ţării lor la UE. De altfel, Partidul Mişcarea Cinci Stele, al cărui principal obiectiv îl constituie ieşirea Italiei din zona euro, se bucură de o popularitate crescîndă. În Franţa, Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, de extremă dreapta, aflat în plină ascensiune, a trimis un Memorandum guvernului, prin care cere să se adopte o serie de reforme care să limiteze dictatul liderilor de la Bruxelles asupra ţărilor comunitare. Printre altele, se solicită revenirea organizată la moneda naţională, dizolvarea Spaţiului Schengen, precum şi posibilitatea ca Dreptul naţional să devină prioritar în faţa celui european. Înainte de referendumul din Marea Britanie, prin care s-a decis Brexitul, aproape jumătate din cele 6.000 de persoane din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania, Suedia şi Ungaria, cărora li s-a cerut să răspundă unui sondaj de opinie, s-au pronunţat în favoarea organizării, şi în ţările lor, a unor referendumuri similare, care să le ofere prilejul să decidă asupra rămînerii, sau părăsirii Uniunii Europene. Concluzia acestui sondaj a fost că, indiferent de votul din Marea Britanie, viitorul Uniunii este incert.
Revenind la necazurile noastre atît de vechi şi de apăsătoare, majoritatea românilor nu crede că ţările comunitare ar fi dispuse să ne scoată din impas. Mîna care ni s-a întins pînă acum a fost una care ne-a buzunărit zdravăn. Nu este exclus ca un cutremur politic de mare intensitate pe scara UE să destrame această structură. Poate aşa ne vom recăpăta şi noi libertatea şi demnitatea. Dar pasul decisiv trebuie să-l facem noi. În opinia mea, ieşirea din Uniunea Europeană constituie, pentru România, singura soluţie salvatoare. Mă tem, însă, că nu există nici forţa, nici voinţa şi nici dorinţa din partea politicienilor noştri, care, sub tutela comunitară, îşi realizează din plin propriile interese. Nici şeful statului, nici premierul, nici parlamentarii, miniştrii ori liderii de partid, nimeni nu varsă o lacrimă pentru soarta grea a ţării, exprimată, atît de copleşitor, de regretatul poet şi prieten Adrian Păunescu (care, la 20 iulie, ar fi împlinit 73 de ani) în versurile sale: ,,Mergeai în jurul soarelui, o ţară,/ Şi-un accident te-a înturnat din cale,/ Unde sînt, mamă, cîntecele tale?/ Din cosmos hoţii te vor da afară”. Să sperăm că străluciţii poeţi Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor ne vor veghea din ceruri cu sufletele lor nobile, încărcate, şi acolo, de românism, şi că ne vor insufla
puterea de a ne lepăda de hoţii, corupţii şi mafioţii autohtoni şi străini, pentru a putea menţine această ţară pe tărîmul civilizaţiei europene, în ciuda falimentului în care ne zbatem şi a vremurilor atît de vitrege pe care le trăim.

Sfîrşit
NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI