În România se vorbeşte mult şi se face puţin (1)

in Pentru împrospătarea memoriei

Doamnelor şi domnilor,

Onoraţi invitaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai presei,

Reuniunea Consiliului Naţional al Partidului România Mare are loc într-un moment greu pentru Ţară. La aproape 10 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, situaţia internă şi externă a României este mai dificilă decît în toată perioada postbelică. Atunci cînd, în primăvara anului trecut, conducerea partidului nostru a adresat organismelor internaţionale un Memorandum în care acuza instaurarea unui stat de tip mafiot, nu bănuiam că, numai după un an, chiar ex-premierul ţărănist Victor Ciorbea va ajunge la vorba noastră şi va afirma exact aceleaşi stări de lucruri pe un post de Televiziune. Am spus-o şi o voi repeta pînă cînd voi avea nu 20 de procese, cîte mi s-au înscenat acum, ci 200: principala cauză pentru care România a ajuns o epavă este jaful. Surse de încredere din interiorul Serviciilor Secrete m-au informat că, în perioada decembrie 1989 – martie 1999, s-au scos din România nu mai puţin de 9 miliarde de dolari, de către persoane fizice şi persoane juridice, bani care au fost depuşi în conturi aflate în băncile străine. Niciodată n-am crezut că va lua naştere şi va prolifera atît de vertiginos o nouă specie a păsărilor de pradă, care, aproape invariabil, mimează cinstea şi preocuparea pentru binele obştesc, la suprafaţă, dar pe ascuns fură vîrtos şi îşi asigură prosperitatea pentru cîteva generaţii de urmaşi. Este epoca de acumulare a marilor averi, iar cancerul corupţiei s-a generalizat, devenind metastază. De intrat, au intrat bani în România, în special din împrumuturi externe, dar ei au căpătat alte destinaţii.

În ceea ce ne priveşte, am produs dovezi din belşug, dar, ca într-o piesă de teatru absurd, Justiţia pur şi simplu îşi bate joc şi ne cere noi şi noi dovezi, ori ne hărţuieşte tot pe noi, pentru a ne descuraja şi a ne închide gura. E o luptă cu morile de vînt, care ne uzează ca partid şi ne bagă într-un cerc vicios. Aproape tot ce cîştigăm în faţa populaţiei, care ne percepe ca pe un partid justiţiar, pierdem datorită boicotului exercitat împotriva noastră de o Mafie tenace, cu ramificaţii la toate nivelurile, inclusiv în plan informaţional şi juridic.

De la scandaloasa Afacere Ţigareta, petrecută în urmă cu 1 an, demonizarea partidului nostru a intrat într-o nouă fază şi cu cît produceam mai multe probe ale implicării unor nume ilustre, cu atît mai multe procese şi înscenări ni se puneau la cale. Aşa după cum aţi constatat şi dvs., sînt posturi de Televiziune pentru care Partidul România Mare nu există, indiferent ce acţiuni politice sau umanitare am avea. În acelaşi timp, au ocupat ecranele televizoarelor formaţiuni liliputane, care aspiră către pragul de 1% în preferinţele electoratului şi unii se mai miră că încrederea populaţiei în partide a scăzut pînă la cota de avarie. În România se vorbeşte mult şi se face puţin. Necazul este că societatea românească nu este pregătită pentru adevăr şi diversiunile sînt atît de numeroase şi bine puse la punct, încît lumea a început să confunde planurile, iar tablele de valori morale au fost răsturnate: patrioţii români sînt ştampilaţi ca extremişti, teroriştii de la UDMR sînt prezentaţi ca europeni, deşi ei sapă din interiorul Puterii la temeliile Statului Unitar Român, apoi cine luptă împotriva fărădelegilor şi a incompetenţei este plimbat în cuşca televizorului şi arătat, la toată lumea, ca un duşman al Poporului şi ca un antireformist periculos. Prima scenă a societăţii româneşti duce o lipsă cronică de oameni de caracter şi de repere morale. În perioada antebelică existau nişte monumente de etică şi cultură, ca Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Nae Ionescu, dinastia Brătienilor, Dimitrie Gusti, Mareşalul Averescu şi o întreagă pleiadă, dintre care unii au plătit cu ani grei de temniţă, ba chiar cu viaţa, demnitatea de a fi iubitori de Ţară şi de a înscrie România pe orbita unităţii şi a identităţii de sine. Astăzi, locul uriaşilor a fost luat de pigmei. Orice homuncul politic îşi dă cu părerea despre Ţară, despre integrarea euro-atlantică, deşi el n-are noţiuni elementare de gramatică, darmite de Istorie şi Civilizaţie! Într-o astfel de „tovărăşie” forţată sîntem sortiţi să acţionăm noi, cei de la PRM. Evident că am provocat invidie, ba chiar, în ultimul timp, o ură înverşunată. Evident că ni s-au pus în spate tot felul de provocări şi lovituri de Stat, pe care, zilele trecute, le-a dezminţit, categoric, chiar conducerea Serviciului Român de Informaţii. Realitatea este că sîntem un partid extrem de incomod, fiindcă spunem cu glas tare ceea ce spun milioane de oameni în şoaptă, ori la cozile interminabile unde pot căpăta un ajutor de şomaj sau o speranţă de două parale. Dvs., cei care veniţi din judeţe, ştiţi mai bine decît noi care e pulsul real al Ţării, fiindcă acolo se scrie adevărata Istorie a vieţii de zi şi noapte.

CORNELIU VADIM TUDOR

(24 aprilie 1999, Casa Republicii; discursul a fost rostit la deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al PRM)

Păreri și opinii