Inamicul tăcut: toxinele rămase în urma marilor uzine şi mine (3)

in Război corupției

Resturile platformei siderurgice
Rămăşiţele uzinei cocso-chimice din Călăraşi, parte a platformei siderurgice, a funcţionat în perioada 1986-1998. Pe lîngă cocs, spun reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), uzina a fost proiectată să producă benzen brut, apă amonicală, gudron brut, gaz de cocs epurat şi cocs mărunt. APM Călăraşi confirmă că în 1999, atunci cînd s-a închis uzina, s-a decis dezafectarea şi valorificarea obiectivelor uzinei cocso-chimice, însă fără a se respecta normele de mediu. Demolările necontrolate au făcut ca solul din incintă să fie poluat. „Lucrările de valorificare a instalaţiilor şi echipamentelor recuperabile din cadrul uzinei, din perioada 1999-2002, nu s-au desfăşurat însă în mod corespunzător, astfel cantităţile de cocs şi cărbune rămase la încetarea activităţii au fost împrăştiate pe toată suprafaţa din incintă. Nu s-a verificat conţinutul rezervoarelor şi conductelor care au fost dezafectate, existînd suprafeţe cu scurgeri de gudron, ulei de absorbţie, ape amoniacale, benzen, alte produse“, a declarat Marian Rîmniceanu, din cadrul Compartimentului Calitatea Factorilor de Mediu al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Călăraşi.

Rămăşiţele fabricii de îngrăşăminte chimice din Năvodari
La nivelul judeţului Constanţa sînt trei mari situri contaminate, conform unei situaţii a Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Primul aparţine SC Rompetrol Rafinare SA Năvodari. Suprafaţa contaminată cu hidrocarburi, de 5.000 de metri pătraţi, este situată pe Drumul Judeţean 226, care duce la Corbu. Un al doilea sit contaminat, cel mai mare ca întindere, de 420.000 de metri pătraţi, aparţine lui Marway Fertilchim SA, de pe strada principală din Năvodari. Aici sînt bataluri de fosfogips. Alte două terenuri, cu întindere mai mică, aparţin SC Oil Terminal şi sînt situate în Constanţa. Aici sînt depozitate şi manipulate ţiţei şi produse petroliere, petrochimice şi chimice. Puţini năvodăreni mai ştiu să te îndrume către Fertilchim, fostul USAS (uzina de superfosfat şi acid sulfuric), locul unde altădată se lucra la foc continuu, în trei schimburi. Fosta fabrică este situată la ieşirea din oraş. În apropierea fabricii, la mică distanţă de oraş, se află un dig de pămînt care la prima vedere pare format natural. De fapt, digul de pămînt ascunde batalurile de fosfogips rezultate în urma procesului de producţie. „Doamne-fereşte de o inundaţie, de o ploaie mai mare, că spală tot dealul ăsta şi distruge oraşul“, spune Constantin, un localnic, fost pompier. În urmă cu mulţi ani, bărbatul a lucrat la fosta fabrică unde se produceau îngrăşăminte chimice. „Era un coşmar fără margini. Zona asta ardea. La linia de acid sulfuric era cel mai greu pentru cei care munceau aici. Sub nas şi la colţurile gurii erau negri, din cauza poluării. Erau ca nişte mutanţi. Eu eram chemat deseori să sting focul în diverse puncte din fabrică. Intram doar cu fes la gură şi, cu toate astea, în secunda trei parcă îngheţai. Simţeai că nu mai poţi să respiri, că parcă ai înghiţit un pumn de lame“, îşi aminteşte fostul pompier. Mulţi dintre cei care au lucrat la fabrica de îngrăşăminte chimice au rămas fără dinţi sau s-au îmbolnăvit de plămîni. Dar nimeni nu a socotit numărul victimelor şi nici nu a stabilit că este vorba de boli profesionale. Şi aşa au fost nevoiţi să trăiască locuitorii Năvodariului pînă în anul 2001, cînd procesul de producţia s-a oprit. În prezent, la Marway Fertilchim Năvodari SA doar se ambalează diverse îngrăşăminte chimice care sînt aduse din Bulgaria. Ion Bujgoi, fostul primar al oraşului Năvodari în perioada 1980-1989, nu ştie cine a decis ca substanţele poluante să fie depozitate la mică distanţă de localitate. „Nu s-au gîndit că batalul poate fi dăunător. Pe lîngă substanţele periculoase pe care le conţine, ştiu că aici se află şi uraniu, însă în concentraţie foarte, foarte mică. Oricum ar fi, el este iradiant şi nu se recomandă a fi folosit la construcţii“, spune el. Alături de acest batal, îşi aduce aminte fostul pimar, se colecta pirita: „Cînd era vînt puternic, în tot oraşul Năvodari rufele puse la uscat deveneau de culoare roşie“.

Urmele poluării lăsate de colosul industrial de la Săvineşti
Platforma chimică de la Săvineşti, ridicată în 1957, mîndria industriei din judeţul Neamţ în anii comunismului, gîfîie în zilele noastre sub jugul concurenţei capitaliste care a sugrumat-o în ultimii 25 de ani. Din fostul combinat de fabrici de fire şi fibre sintetice (CFS Fibrex), uzina de îngrăşăminte chimice azotoase (Azochim) sau ICEFS (institutul de cercetare) unde lucrau, înainte de 1990, peste 15.000 de oameni, au mai rămas mici unităţi care beneficiază de utilităţile fabricilor (apă, electricitate, lumină), dar mare parte din active sînt nefolosite, sau au fost vîndute în urma privatizărilor. Au mai rămas în picioare RIFIL (firmă româno-italiană înfiinţată în 1973, prima societate mixtă cu partener occidental din blocul comunist), Ga Pro Co Chemicals (fosta Azochim) şi mici firme care gravitează în jurul FibrexNylon. Activitatea industrială din cei aproape 60 de ani nu avea cum să nu influenţeze şi mediul înconjurător. Într-un raport oficial, cele 49,47 de hectare acoperite de aria uzinală Săvineşti sînt menţionate ca „zone cu soluri potenţial contaminate ca urmare a activităţilor antropice“. Formularea nu îi sperie însă pe locuitorii comunei, care îşi amintesc foarte bine de episoade de poluare de la combinatul chimic. Neculai Budeanu locuieşte pe Strada Chimiei, la numărul 60, iar de la poartă are vederea direct spre platforma industrială. „Recoltele nu au suferit deloc. Nu se fac anumite fructe, dar nu se fac pentru că e pămîntul pietros, nu din cauza uzinei. Să vă spun ceva: cînd bate vîntul, gazul e dus în alte părţi, circulă, nu stă aici peste comună. Apa a fost bună tot timpul şi o primim pe ţeavă acuma, de la Piatra Neamţ. Şi la cei care au fîntîni e bună apa, nu e problemă la pînzele freatice“, a spus Neculai Budeanu.

(va urma)

(„Adevărul“)

COMENTARII DE LA CITITORI