Începe să se spulbere misterul arestărilor, în valuri, ale celor bogaţi:SCORPIA VICTORIA NULAND ŞI-A FĂCUT BIROU LA D.N.A., IAR OAMENII EI DIRIJEAZĂ ŞI VĂMUIESC TOTUL

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Pare neverosimil, dar perfect plauzibil dacă ne gîndim de unde tot storc bani americanii: de pe piaţa armelor şi a drogurilor, din trafic de influenţă (lobby), din autostrăzi etc. Surse din Serviciile Secrete ne-au furnizat aceste date: „Evreica obraznică Victoria Nuland, care a înjurat Poporul Român, ştie că n-are viaţă lungă în funcţia de asistent al secretarului de Stat al SUA. De altfel, John Kerry a fost complet izolat la reuniunea de la Soci, toată lumea ignorîndu-l din pricina prezenţei în delegaţie a nefastei creaturi Victoria Nuland, nevasta altui neoconservator evreu, Robert Kagan. Această nulitate agresivă, Nuland, e pusă pe jaf – oricît, oricînd şi din orice ţară unde i se permite. Ea şi-a deschis un birou chiar în sediul DNA, pe care, evident, îl ocupă un lacheu al ei, care verifică şi controlează tot ce mişcă. Scopul nu este aplicarea Legii şi asanarea morală a clasei politice din România, ci jumulirea de bani. Aşa se explică tratamentul privilegiat al unor indivizi ca Adriean Videanu, Dan Grigore Adamescu, Dinu Pescariu, Gruia Stoica, Sorin Frunzăverde, William Brînză, sau eliberarea, peste rînd, a lui Gigi Becali şi George Copos care, chipurile, au scris cărţi în puşcărie. În curînd, vor ieşi la lumină şi sumele cu care au cotizat unii la poşeta încăpătoare a teroristei Victoria Nuland şi a echipei ei de geambaşi internaţionali“.

Noi nu spunem că-i aşa, dar prea multe semne de întrebare se ridică. Dacă în primii săi ani de mandat de ambasador s-ar fi spus de Mark Gitenstein că recoltează şpăgi şi că se va înfige, ca o căpuşă uriaşă, în gîtul bogatului Fond Proprietatea, cu 50.000 de dolari salariu pe lună – lumea n-ar fi crezut. Dar faptele ulterioare au demonstrat rapacitatea de rechin a acestui evreu fără scrupule. Aşa şi cu Victoria Nuland. Prea se agită. Prea nu ne scapă din ochi. Prea dă impresia că n-are o clipă de odihnă pînă nu vede instaurată democraţia în România, deşi la ea, în America, se comit abuzuri şi crime strigătoare la cer. Banii – iată explicaţia. Iar slugile de la DNA se fac preş la picioarele de ţambal (strîmbe) ale acestei mahalagioaice cu ifose de mare doamnă.

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 17 mai 2015

COMENTARII DE LA CITITORI