Inchizitorul

in Alte știri

 

Cu ocazia alegerilor prezidenţiale, Andrei Pleşu a ţinut să-l insulte pe marele actor Radu Beligan, pentru că acesta i-a urat succes lui Victor Ponta. Cuvintele pline de dispreţ au fost formulate şi la adresa rapsodului Tudor Gheorghe. Faptul că un nonagenar se mai urcă, încă, pe scenă, bucurîndu-se de reputaţia de a fi unul dintre cei mai mari actori români, nu l-a impresionat pe Pleşu, cum nu l-a impresionat nici faptul că Radu Beligan este cu mult mai în vîrstă ca el. Măcar asta ar fi trebuit să-l facă pe Andrei Pleşu să fie politicos. Dar el l-a luat în răspăr şi pe Tudor Gheorghe, un alt artist de frunte al ţării, în sensul: ,,Cine se crede ăsta?”. Problema se pune, însă, astfel: cine e Pleşu, de-şi închipuie că poate să o facă, el, pe cenzorul naţiei? Ar fi avut, să zicem, acest drept, dacă avea în spate o operă capabilă să-i arate dimensiunile spirituale, care, în realitate, sînt invers proporţionale cu gabaritul său. Faptul că este foarte inteligent şi că ştie să scrie bine – nu este de ajuns. Numai opera contează, iar opera lui Pleşu este foarte subţirică. A fost mazilit la Tescani şi, în loc să profite de raiul de acolo, locul ideal unde se putea crea, el ne-a explicat nouă şi tovarăşului Ceauşescu că el este devotat partidului, aşa cum o poate dovedi, mai zicea el, securistul în grija căruia se află. Tudor Gheorghe ar trebui să fie, pentru acest Andrei Pleşu, un exemplu al modului în care se poate afirma un talent. Adică, prin muncă. Să pleci de la Podari, să începi prin a te acompania cu o cobză tradiţională şi, de aici, să ajungi să umpli săli întregi cu spectatori, apărînd, în concerte, alături de o orchestră simfonică şi de un cor extraordinar, aşa cum este ,,Madrigal”, declarat valoare a UNESCO – iată ce înseamnă muncă şi dăruire. Or, Pleşu o ţine doar cu ,,Dilema”. Atît. Mare manipulator, el recunoaşte, fără sfială, că a făcut dintr-un nimeni, adică din H.R. Patapievici, un personaj care să ne reprezinte pe plan spiritual. Ce anume îi dă dreptul lui Pleşu să-şi aroge rolul de cenzor naţional? Îi tratează de sus pe oamenii care au făcut ceva notabil şi benefic pentru ţară în viaţa lor. Dar el ce a făcut? Unde îi este opera, de filozof, care să-l impună în faţa celorlalţi şi care să-i dea, lui, sentimentul că are dreptul să îi judece pe alţii? Nu negăm faptul că este foarte inteligent şi talentat, dar el şi-a îngropat talentul, i-a plăcut să trăiască bine, să pozeze în marele om de cultură. Dar, de fapt, ce a produs? Unde este opera lui cea mare? Îi critică şi îi dispreţuieşte pe cei care nu îi împărtăşesc opiniile politice, dă dovadă de intoleranţă, de gîndire de om primitiv. I-a mers totul uşor, fiindcă a ştiut să fie un mare oportunist, s-a mişcat în cercurile celor ,,de sus”, care au jefuit ţara în aceşti ultimi 25 de ani. A fost pupincuristul celui mai sinistru personaj din viaţa politică românească. I-a fost consilier unui golan care s-a simţit la el acasă printre mafioţi şi căruia i-a plăcut să pună genunchiul pe pămînt şi s-o învîrtă pe Piranda în ritm de geampara.

Adrian Năstase a fost un arogant, un infatuat, care nu a ştiut să-i apropie pe oameni. Lui Traian Băsescu, însă, şmenar de meserie, nu i-a fost greu să priceapă că-i poate cumpăra, în vrac, pe nişte indivizi care se pretindeau a fi intelectuali de ,,elită”. Şi asta, pentru că respectivii ştiau că, acolo, sus, se află Pleşu, Liiceanu şi toată liota celor care îşi imaginau că sînt ,,cineva”, cîtă vreme sînt reprezantaţi de cei doi filozofi. Pe Andrei Pleşu l-a supărat amarnic Victor Ponta, însă acelaşi intelectual ,,subţire” s-a simţit în largul său slujindu-l pe comunistul şi securistul cu state (solide) de serviciu în slujba vechiului regim. Să fii consilier prezidenţial şi să crezi că te afli pe drumul cel bun atunci cînd omul pe care îl slujeşti taie salarii şi pensii, închide şcoli şi spitale – este greu de înţeles. Să nu ştie filozoful Andrei Pleşu ce importante sînt Învăţămîntul şi Sănătatea pentru o ţară? Ştie! Iar elita, încrezătoare în şeful ei spiritual, a ţinut-o, cît a fost Băsescu la cîrmă, ba că vin ruşii, ba că vin minerii şi Iliescu. De fapt, ruşii veneau, dar aduşi de Băsescu. El le-a vîndut combinatele metalurgice şi le-a dat pe mînă comerţul cu produse petroliere, de-au ajuns să ne împînzească ţara cu benzinăriile lor. Iar minerii – ei nu mai aveau de unde să vină, de vreme ce Berceanu desfiinţase mineritul. ,,Vin roşii!”, strigau elitiştii, cînd, în realitate, cei vopsiţi în culoarea carminului stăteau alături de ei: Tismăneanu, Oişteanu, Patapievici şi alte odrasle kominterniste.

Cea mai mare sfidare la adresa naţiei şi, în mod special, a elitei, a fost scoaterea la rampă a lui H.R. Patapievici. La o emisiune a lui Iosif Sava, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu au prezentat pe acritura asta, cu o mutră care cerea palme, drept ,,eseistul nostru”. Atunci, aceşti doi filozofi şi-au bătut joc, practic, de elitiştii lor, mizînd pe faptul că ăştia nu ştiu ce este un eseist. Şi s-a dovedit că nu ştiau. Eseist este un intelectual cu o operă însemnată în spate, care îşi îngăduie să jongleze cu ideile, cu imaginile, precum Unamuno, Ortega Y Gasset, Eugenio d’Ors şi alţii ca ei. Patapievici era o nulitate. O recunoaşte Pleşu, în articolul intitulat ,,Autocritica”, din ,,Dilema”. Filozofii noştri au scos la rampă un imbecil care a ştiut să insulte, cu neruşinare, Naţiunea Română. Ne-a numit ,,un popor de fecale”, un popor de oameni care merită să fie spînzuraţi, un popor pe care au făcut pipi goţii, hunii şi toţi barbarii ce s-au perindat pe la noi, în final, ruşii şi turcii făcînd-o încrucişat! Să spui că Eminescu este ,,cadavrul nostru din debara” este o insultă cum nu se poate mai grosolană la adresa românilor. Iar elita noastră, cuminte, a înghiţit toate fecalele pe care i le-a servit Patapievici. Scandalos este, însă, faptul că o parte din cultura românească, şi anume cea destinată străinătăţii, a fost dată pe mîna unui impostor. Pleşu regretă că a manipulat lucrurile astfel încît să-l facă pe Patapievici – un om incapabil – să apară drept un geniu, deoarece, din cauza asta, oamenii de cultură au trebuit să-şi lase deoparte lucrările foarte serioase şi să-şi piardă timpul, pentru a răspunde ,,eseistului”, arătîndu-i cît de mult se înşeală, cît de departe se află el de eseistică. Aici, Pleşu iar trişează, pentru că răul cel mare el l-a făcut oamenilor care au crezut în discernămîntul lui şi care au înghiţit porcăriile debitate de Patapievici. Şi asta, dacă ţinem cont de numărul mare al celor care au crezut în ceea ce lăudau Pleşu şi ai lui. Acţiunea lui Patapievici, de demolare a valorilor create de români, se conjugă cu scrierile altor mari demolatori ai Istoriei noastre: Neagu Djuvara şi Lucian Boia. Pleşu şi camarila acestuia, avînd la îndemînă cea mai mare editură, ,,Humanitas”, au tipărit, în tiraje enorme, inepţiile debitate de cei amintiţi mai sus.

Şi, în timp ce marele mafiot Băsescu ruina ţara, din punct de vedere material, o altă tentaculă a Mafiei, în frunte cu Pleşu şi Liiceanu, pervertea sufletele românilor cu scrieri prin care încerca să arate că românii n-au fost în stare să creeze nimic în Istoria lor. După 10 ani de guvernare, Traian Băsescu a lăsat în urma lui sărăcie şi dihonie între oameni. Ăsta este personajul care i-a fascinat pe elitiştii noştri. Într-un final, aceştia au regretat că, în ultima perioadă, Băsescu nu a mai fost la fel de darnic precum îi obişnuise, adică nu i-a mai răsplătit aşa cum se cuvenea, pentru complicitatea lor.

MANOLE NEAGOE

COMENTARII DE LA CITITORI