Îndemn la meditaţie

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Moto: ,,La criza pe care o parcurge, Ţara a sărăcit cu o redută. Aş spune chiar, cu un flanc din apărare“. George Stanca, despre dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor

 

O trecere în revistă a ultimelor evenimente, precum şi sedimentarea unor pasiuni (aş zice eu – îndemn la înţelepciune) ne dau posibilitatea să constatăm, în mod convingător, că Fenomenul Vadim se conturează deja ca un curent naţional, în care primează spiritul de patriotism, devotamentul faţă de popor, dreptatea socială şi combaterea a tot ceea ce este străin de esenţa Naţiunii Române. Ca om al Cetăţii, dornic să avem o ţară unită, mă bucur că, în mintea unor veleitari, ce îşi închipuiau că lumea începe cu ei, îşi găseşte tot mai mult loc ,,mintea cea de pe urmă“. Adică, opera Tribunului, atitudinea lui fermă şi onestitatea de necontestat au ajuns să fie apreciate la justa lor valoare. Tot mai numeroşi sînt aceia care au început să-şi dea seama că poetul, gazetarul şi omul politic Corneliu Vadim Tudor a intrat în patrimoniul cultural naţional. Acesta este locul care i se cuvine şi nicidecum acela pe care un neica-nimeni, ca Radu Banciu, de la B1 TV, îndrăznea să i-l prezică: ,,Peste 2 ani, nu se va mai auzi nimic de opera lui Vadim“. Îl invit pe acest individ infatuat care bate cîmpii, ca, alături de alţi troglodiţi ce-i ţin isonul, să parcurgă gîndurile curate ale celor mai bine de 200 de români adevăraţi, publicate în cele 3 numere memoriale ale revistei ,,România Mare“. Poate că aşa îşi va reconsidera opiniile şi, citind paginile acelea, scrise din inimă de cei ce l-au înţeles şi l-au admirat pe Vadim, individul cu pricina va putea vorbi în cunoştinţă de cauză, pe baza unor dovezi de necontestat.

VOICU ANTON

 

COMENTARII DE LA CITITORI