Inevitabilul război

in Polemici, controverse

Generația noastră pare că a ,,tras” lozul cîștigător. Am prins finalul unui război rece, am prins o Revoluție, am ajuns să vedem rachete care intră prin fereastră, am văzut țări distruse, aduse la nivelul Evului Mediu, am văzut Europa bombardată, am simțit pe pielea noastră cum este să nu ai curent, mîncare etc. De fapt, am senzația că Nicolae Ceaușescu, în anii ʼ80, ne-a pregătit, fără să vrea, pentru vremuri de război. Pentru că în astfel de vremuri de luptă confortul personal este grav deteriorat. Atunci nu aveam energie electrică, nu aveam apă curentă, ne lipseau hrana, apa caldă, căldura, bunuri de necesitate vitală, combustibilul, precum și speranța că o să ne fie mai bine. Așa este în general și cînd sînt vremuri de război: nu ai curent electric în casă, nu ai apă curentă, nu ai hrană, și ce există este raționalizat, nu ai benzină, nu ai confort, așa cum era și pe atunci, în comunism. Iată că noi, cei născuți în anii flower-power, ne vom întîlni cu vremuri de demult atunci cînd războiul, căci despre el este vorba, are să devină un fapt, nu ceva din viitorul îndepărtat.

De ceva timp, să fie vreo 30 de ani, Occidentul a început să acapareze cam tot ce era de luat din Est, contrar a ceea ce mulți își imaginau în 1989, în timp ce luptau pentru libertate. Globalismul, denumirea roz a imperialismului, a acaparat cam tot. Cu mici excepții, putem spune că este pe cale de a deveni dominant la nivel global, aceasta fiind, de fapt, și singura cale prin care nu vom avea un război real, unul fierbinte, în această lume.

În general, imperiile, ca și uniunile, ca și comerțul liber, sînt bine venite și de multe ori aduc cu sine creșteri economice importante, mai ales dacă ,,ocupanții” țin cont și de nevoile companiilor locale, de localnici în general. Problema reală apare atunci cînd economiile țărilor care intră în malaxorul globalismului nu se dezvoltă armonios, cînd există acțiuni în care țările puternice tind să devoreze, să acapareze sau să distrugă economiile țărilor mai mici. Așa cum se întîmplă acum în lume, dar și în Europa. Ciocnirea civilizațiilor este foarte dură, interesele țărilor care nu doresc să cedeze se lovesc puternic de alte interese, moment în care încep să se configureze condițiile izbucnirii unui război, fie el rece – dacă avem noroc –, fie el extrem de fierbinte.

Observăm că SUA lui Trump au declanșat un război economic pe scară largă, atît în Europa, cît și în Asia, pentru a readuce America pe primul loc, pentru a-și respecta sloganul din campanie, ,,America First”! Rusia se izolează forțat tot mai mult și încearcă să facă față presiunilor occidentale, în timp ce își consolidează sistemul militar. La o primă evaluare, economia rusă este deja trecută într-un sistem de război fierbinte, chiar dacă țara înregistrează un recul economic, date fiind sancțiunile care sugrumă economia rusească.

Iranul ține în șah America în Golful Persic, motiv pentru care înclinăm să credem că deține deja arma atomică. Cine crede că Trump nu a atacat încă urmașii perșilor din cauza acelor 150 de potențiale victime, se înșală. Motivul pentru care acolo încă nu a început un conflict se datorează incertitudinii generalilor și politicienilor americani în ceea ce privește controlul și deznodămîntul unui potențial conflict militar cu Iranul. Un război pe scară largă, care să ducă la blocarea Strîmtorii Ormuz, poate paraliza economia globală și va duce la redistribuirea zonelor de interes economic la nivel global. SUA se pare că nu doresc să își asume un asemenea risc, mai ales că Venezuela încă nu a cedat, iar o creștere galopantă a prețului petrolului ar ajuta Rusia. 

Sînt păreri că nu are să fie totuși nimic, fie pentru că rușii și americanii sînt înțeleși, fie pentru că nimeni nu ar risca un război nuclear. Și e posibil să existe un adevăr aici. Eu cred însă că cei care se află în spatele marilor afaceri, fie că sînt ei europeni, americani, chinezi sau ruși, evrei sau arabi deopotrivă, se văd cu interesele ,,înghețate”, asta în timp ce populația țărilor presate de sancțiuni economice suferă din ce în ce mai tare. Este doar o chestiune de timp pînă cînd sărăcia va începe să pună presiune pe propriile guverne, mai ales că știm că genul ăsta de acțiuni sînt din plin susținute la nivel declarativ și chiar financiar de către grupări occidentale interesate. Iată de ce generația noastră este pe cale să mai înregistreze un eveniment de magnitudine cosmică, devenind contemporană cu un război ceva mai fierbinte și mult mai scurt decît cred cei care îl planifică. Acest gen de cataclism poate să fie șansa omenirii să înțeleagă că, odată ajunsă pe buza prăpastiei, va avea nevoie de putere pentru a remedia greșelile pe care le tot face și să se salveze ca specie. Ea, omenirea, dar și Pămîntul pe care îl abuzează de ceva timp.

Scenariul cel mai realist presupune declanșarea ostilităților în zona Orientului Mijlociu, acolo unde Iranul și Israelul se luptă fierbinte de ceva timp, chiar dacă, oficial, între aceste state nu există stare de război. Prezența tot mai numeroasă a Armatei SUA în Golful Persic, în apropierea Iranului, nu va aduce în nici un caz un plus de securitate zonei, fiind doar o chestiune de timp pînă cînd o scînteie va declanșa explozia de care, cel puțin la nivel declarativ, se tem toți. Restul este hazard.

D.A

Păreri și opinii