Influenţe demonice (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Fără îndoială că, alături de bine, pe lume există şi răul. Nimeni, însă, n-ar putea preciza care este originea acestui duşman al binelui. Religia creştină ne spune că răul s-a răspîndit cînd Lucifer, îngerul iubit de Dumnezeu, s-a răzvrătit împotriva Creatorului. De atunci, Satana şi ciracii săi bîntuiesc sufletele oamenilor şi-i îndeamnă să facă tot soiul de blestemăţii, chiar şi crime. Şi totuşi… aceasta să fie, oare, singura sursă a tuturor sentimentelor negative care macină sufletele oamenilor şi-i împing, de multe ori, să-şi atace semenii cu o inimaginabilă agresivitate? Oare doar mult hulitul Diavol să fie singurul responsabil de toate lucrurile îngrozitoare din jurul nostru sau acest rău s-a născut odată cu noi? Din vremuri străvechi, circulă o legendă stranie care ne lasă să înţelegem că Diavolul, Satana, Scaraoţchi, sau cum vreţi să-l numim, n-ar fi singurul responsabil. În lucrarea sa „Supranaturalul dezvăluit“, Yami Kamui-Krueger ne povesteşte că, într-o bună zi, cel care avea să devină Sfîntul Anton, revoltat de existenţa răului, a hotărît să-i trimită căpeteniei diavolilor o scrisoare, prin care i-a adresat rugămintea să nu mai chinuie sufletele bieţilor oameni şi să pună capăt răului pe care l-a răspîndit în lume. După ce a scris-o, Sfîntul Anton a urcat spre vîrful unui vulcan fumegînd şi a aruncat-o în craterul acestuia. Revoltaţi de iniţiativa neobişnuită a unui om care se bucura de dragostea şi respectul creştinilor, reprezentanţii Inchiziţiei l-au arestat şi i-au intentat un proces. În ziua judecăţii, însă, sala a început să fie zguduită de un cutremur şi o gaură imensă a apărut în mijlocul ei. Deodată, din acea adîncitură a apărut Satana cu scrisoarea de răspuns în mînă. După ce marele Tartor s-a făcut nevăzut şi uşile sălii de judecată au fost deschise, s-a constatat că toţi reprezentanţii Inchiziţiei care se aflau acolo erau morţi. Dar scrisoarea a rămas şi se spune că ar exista în arhivele secrete ale Vaticanului. Ce conţinea, oare, acel document prin care Diavolul ţinea să-i răspundă Sfîntului Anton? Nimic altceva decît refuzul de a se recunoaşte responsabil de tot răul care bîntuia omenirea. Mai mult, ţinea să-i spună Sfîntului Anton că era extrem de ocupat cu treburile împărăţiei sale, încît nici n-ar fi avut timp să-şi trimită slujitorii pe Pămînt, ca să-i înrăiască şi mai mult pe oameni care, oricum, îşi fac singuri tot felul de mizerii. Dar, îi atrăgea el atenţia: dacă va dori să afle una din sursele răului, să privească spre Biserică. Aluzia viza, fără îndoială, torturile şi crimele înfăptuite de Inchiziţie. Aceasta nu este, desigur, decît o legendă prin care creatorul sau creatorii anonimi au dorit să-şi exprime revolta împotriva ororilor înfăptuite sub oblăduirea Bisericii. Revin prin a sublinia că nimeni pe acest pămînt n-ar putea să lămurească mult prea spinoasa problemă a originii răului. Putem doar să presupunem că ne naştem cu o parte rea în noi şi că Satana şi slujitorii săi nu fac decît să sporească acest rău „lipit“ de fiinţa noastră. Prin liberul arbitru, însă, este posibil ca să avem puterea de a ne lupta cu această stare anormală şi de a învinge forţele demonice care doresc să ne-o impună. Dar de ce a fost necesar ca perfidia, cruzimea, viclenia să existe în noi? Poate pentru că, fără toate acestea, n-am putea distinge binele şi, în lume, n-ar putea exista un echilibru.

(va urma)
Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI