Influenţe demonice (2)

in Mica enciclopedie

Existenţa răului şi a binelui în lume reprezintă o certitudine. Cu răul au de-a face, în primul rînd, poliţiştii care lucrează la Departamentul de omucideri şi cei specializaţi în domeniul criminalisticii. Oricît de obişnuiţi sînt să vadă victime zăcînd într-o baltă de sînge, desfigurate de lovituri incredibil de violente, de multe ori, suportă cu greutate asemenea privelişti. În documentarele realizate mai ales în SUA, poliţiştii, rudele sau prietenii victimelor, care comentează pe marginea unor cazuri ieşite din comun, fac aluzie, aproape întotdeauna, la răul suprem, la înclinaţiile demonice ale asasinului. Poate că unii dintre ei nu cred în Dumnezeu şi nici în Diavol, pe care-l evocă deseori în relatările lor, dar rostesc asemenea cuvinte pentru că nu găsesc o altă explicaţie. Un poliţist afirma: „Cînd mă uit ce se întîmplă în jurul meu, ajung să cred că, de fapt, nu sîntem civilizaţi“. Am afirmat deja că, poate, răul este necesar pentru a realiza în lume un echilibru, că, fără el, n-am putea aprecia binele. Mai mult de atît, au fost lansate chiar şi teorii prin care se susţine că o anumită formă a răului conferă valoare unei opere literare sau artistice şi că îi poate inspira pe anumiţi interpreţi de muzică. S-a vorbit, nu de puţine ori, despre anumiţi violonişti sau pianişti că ar fi primit ajutor de la Diavol. Nimeni nu va putea dovedi o asemenea afirmaţie, izvorîtă, posibil, şi din invidia unor confraţi lipsiţi de forţa de atracţie pe care o aveau acei interpreţi giganţi. Yami Kamui-Krueger, în lucrarea sa „Supranaturalul dezlănţuit“, dedică un întreg capitol presupuselor influenţe demonice asupra unor celebri interpreţi. Respectivul capitol se numeşte „Muzică, glorie şi pact cu Diavolul“. Autorul subliniază că muzicienii, mai mult, poate, decît alţi artişti, au avut dintotdeauna o obsesie în ceea ce priveşte atingerea perfecţiunii. De-a lungul timpului, s-au ţesut numeroase legende în jurul unor interpreţi şi compozitori geniali, bănuiţi că ar fi făcut un pact cu Diavolul. Desigur, o legendă nu este nimic mai mult decît o legendă, rod al imaginaţiei sau, poate, chiar al invidiei confraţilor mai puţin talentaţi, cărora le convine să pună măiestria marilor interpreţi sau compozitori pe seama unui pact cu Diavolul. Dar, mai întîi, să vedem ce înseamnă acest invocat pact cu demonicul. Nu este greu de priceput, înseamnă un contract prin care cineva îşi vinde sufletul în schimbul unor favoruri. Ideea apare, pe larg, într-o legendă care a inspirat opere celebre. Este vorba despre mitul inspirat din viaţa lui Johann Georg Faust, punctul de pornire al lucrării lui Cristopher Marlowe „Istoria tragică a vieţii şi morţii doctorului Faust“, apărută în anul 1604.

(va urma)
Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI