ÎNGERII RĂNIŢI AI EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989

in Editorial

Dragi prieteni,
daţi-mi voie să vă urez bun venit la cea de-a XVII-a ediţie a Programului Umanitar „Orfanii Revoluţiei”. În decembrie 1990, am decis să începem acest program, cu adevărat creştin, din compasiune, dar şi din respect faţă de cei care şi-au sacrificat viaţa pentru un ideal. Că în final nu a ieşit aşa cum au vrut ei, că la ora actuală ţara este într-o criză profundă şi aproape fără speranţă – asta e cu totul altceva. Ei şi-au făcut datoria, au consfinţit prin jertfa lor de sînge o realitate care era imposibil de oprit. Ceva trebuia să se schimbe în această ţară!
Azi-noapte tîrziu, pînă la 5 dimineaţa, am răspuns întrebărilor unui interviu-fluviu pe care mi-l ia colegul şi amicul meu din tinereţe Adrian Păunescu, pentru revista lui, „Flacăra”.
La un moment dat, el mă întreabă: „Încotro se îndreaptă lumea?”. Am zăbovit mult pînă am aşternut răspunsul. M-am gîndit la un interviu oarecum asemănător pe care, în urmă cu exact 30 de ani, în 1976, i l-am luat marelui viitorolog Alvin Toffler. El era între „Şocul viitorului”, care apăruse deja şi îl făcuse celebru, şi „Al treilea val”, care nu apăruse. L-am întrebat despre posibilitatea unei lumi fără arme, despre moralitatea acelor ţări care vînd arme concomitent statelor aflate în beligeranţă, în război unele cu altele, şi l-am mai întrebat, tot aşa, încotro se îndreaptă lumea. El mi-a răspuns că nu are un glob de cristal, nu ştie, pur şi simplu, care este viitorul acestei omeniri.
Dar viitorul omenirii poate fi găsit în trecutul ei, şi anume în Biblie! N-avem decît să ne uităm la profeţiile ei, să ne uităm şi la cartea finală – „Apocalipsa” – care în limba română nu are sensul cel mai bun.
Noi credem că înseamnă „Sfîrşitul lumii”. Poate englezii şi americanii sînt mai aproape de ceea ce a vrut să spună Sfîntul Apostol Ioan, care, fiind cel mai îndrăgit ucenic al lui Isus Christos, a primit-o nu numai pe mama lui Isus în grijă, dar a primit şi ceva din harul Mîntuitorului. În engleză se zice ,,Revelation”. Revelaţia lui Dumnezeu va deschide cerurile şi ne va face părtaşi la marea taină a Universului, pe care El l-a creat din dragoste, nicidecum întîmplător. Dar, despre toate astea poate că vom mai vorbi. Eu mă bucur că am avut puterea să ducem acest program filantropic pînă la cea de-a XVII-a ediţie. Nu este uşor să rezişti într-un climat de insecuritate, în care cei mai iuţi de mînă şi cei mai şmecheri, foştii bişniţari, au devenit multimilionari în dolari sau în euro şi ne sfidează pe toţi cu opulenţa lor, crezînd că totul se poate cumpăra în ţara asta. Ei bine, nu se poate cumpăra chiar totul! Aş vrea să vă mulţumesc că sînteţi alături de noi, deşi, prin forţa lucrurilor, sînteţi din ce în ce mai puţini. Pentru că aţi crescut – cei care în ’90 aveau cîţiva anişori, acum sînt oameni în toată firea, au copii, la rîndul lor. Dar cred că un loc în inima lor există şi pentru noi, cei care am fost, măcar pentru o perioadă, părinţi adoptivi ai lor. Îmi aduc acum aminte de Marius Toderaşc, care în decembrie ’89, cînd a murit tatăl lui, nu era născut încă; atunci s-a petrecut o scenă emoţionantă, demnă de un film pe care sper ca odată şi odată cineaştii noştri să îl realizeze. Părinţii mamei acestui copil, Marius, repet, încă nenăscut, i-au spus fetei: „Nu lăsa copilul, leapădă-l, pentru că nu ai fost căsătorită cu bietul om care s-a prăpădit, ce-ai să faci în viaţă?”. Însă atît de mare a fost dragostea ei pentru acel om, încît a născut copilul. A triumfat viaţa pînă la urmă! Iar copilul este astăzi în vîrstă de mai bine de 16 ani. Un tînăr în toată puterea cuvîntului. Este numai o secvenţă, care arată cît de biruitoare este setea de viaţă, cît de triumfător este acest mers înainte al dragostei, fără de care nimic nu este, aşa cum spune în cîteva rînduri Sfîntul Apostol Pavel.
Am intitulat acest program umanitar „Orfanii Revoluţiei”. Dar sînteţi voi, cu adevărat, orfani? Nu aţi simţit că lumea vă înconjoară cu dragoste? Nu
v-aţi simţit ocrotiţi de acei părinţi din ceruri care s-au prăpădit doar din viaţa pămîntească? Ei sînt, în permanenţă, îngerii voştri păzitori. Pe noi ne ajută foarte mult spiritele tutelare ale celor care ne-au fost rude dragi şi apropiate, care nu mai sînt, dar care ne priveghează din ceruri.
Personal, am inima întotdeauna îndoită cînd mă întîlnesc cu voi. Ajung din ce în ce mai des şi mai dureros la concluzia la care a ajuns un înaintemergător, celebrul filosof al Antichităţii greceşti, Socrate, care, la întrebarea „Ce ştii despre lume?”, a spus, în final: „Ştiu că nu ştiu nimic”. Cîtă istorie am învăţat, cîtă filosofie, cîtă sociologie, cîtă carte – şi tot ajung la concluzia că nu ştiu nimic. Avem cu toţii o tablă de valori, profesorii, dascălii, maeştrii noştri spirituali ne învaţă o anumită ordine a lucrurilor. Ne învaţă ce înseamnă binele, frumosul, moralitatea, adevărul, cinstea – dar uite în ce junglă trăim! Poate că asta e voinţa lui Dumnezeu, de a ne încerca, de a ne vedea credinţa şi de a ne pregăti pentru un plan pe care îl are El cu noi şi pe care numai El îl cunoaşte.
Acestea fiind spuse, daţi-mi voie să vă asigur de dragostea Fundaţiei România Mare. Uitaţi ce frumoase sînt darurile de la Moş Nicolae, acest protector şi al orfanilor, şi al tuturor celor născuţi din dragoste. În greaca veche, Nicolae înseamnă biruitorul popoarelor, Nike Laos. Dar cîtă zeflemea există la noi, latinii din Balcani! Din gloriosul nume Nicolae am făcut Nae, sau Nicuşor. Din Constantin, care a fost împăratul creştin al Romei tîrzii, am făcut Costică, bunăoară. Din Sfîntul Dumitru numai la noi se putea naşte un Mitică. Din marele Apostol Ioan, a rezultat Nelu, sau cine ştie ce alte forme derivate foarte ciudate. Din Vasile, care vine din byzantinul Bazileus, împărat, la noi rezultă Sile. Se poate glosa mult pe tema asta, la zeflemea sîntem campioni mondiali, dacă s-ar institui un Premiu Nobel şi pentru zeflemea sînt convins că l-am lua, detaşat, în fiecare an. Un avocat francez, la începutul Secolului XX, care sosise la Bucureşti pentru a pleda în favoarea unor străini şi împotriva Statului Român, a spus ceva ce avea să devină motto la capodopera lui Mateiu Caragiale, fiul lui I.L. Caragiale, „Craii de Curtea Veche”: ,,Ce vreţi, sîntem aici, la porţile Orientului, unde nimic nu este prea grav”. El a zis á la legére. Totul este luat în zeflemea. Acel avocat avea să devină, după cîţiva ani, preşedinte al Republicii Franceze, Raymond Poincaré, şi el ne-a ajuta mult la făurirea României Mari.
Aşa cum vedeţi, pungile cu cadouri sînt cu mătase Tricoloră şi cu beteală argintie pentru Pomul de Crăciun, pe care, în curînd, îl vom împodobi. În aceste pungi veţi găsi şi cîteva dintre ultimele mele apariţii editoriale. Este vorba de o carte de aforisme – „Îngerul rănit” – şi ce bine vi se potriveşte vouă această sintagmă, care provine de la un tablou pe care, în 1995, l-am văzut în Muzeul Prado, din Madrid, tabloul unui pictor finlandez prea puţin cunoscut. El a fost zugrăvit în 1903 şi se intitula „Îngerul rănit”. Am luat acea imagine, am aşezat-o pe coperta cărţii mele şi, deşi iniţial ea avea un alt titlu, am adaptat cartea la acea pictură, care m-a impresionat profund. Voi sînteţi astfel de îngeri răniţi. Prin curăţenia voastră morală, prin sfinţenia voastră, prin puterea voastră de copii spartani care cunosc încercările şi vicisitudinile vieţii, îi ruşinaţi pe nemernicii care fac viaţa tot mai grea întregii societăţi româneşti. De asemenea, alături de „Îngerul rănit” aveţi şi o carte numită „Distihuri” – este un gen literar mai rar cultivat, format numai din două versuri, dar veţi întîlni multe cugetări creştine, care sper să vă fie, măcar unele dintre ele, devize în viaţă, pentru că le-am scris din adîncul inimii. Le-am trăit, întîi m-au obsedat zile şi nopţi de-a rîndul, pînă le-am aşternut pe hîrtie.
Acestea fiind spuse, cu Biblia pe masă, cu aceste lumînări în trei culori, care aduc un aer proaspăt de sărbătoare manifestării noastre, avînd în vedere că decembrie este luna cadourilor şi că ne apropiem vertiginos de Sărbătorile de Iarnă, daţi-mi voie, după cum spuneam, să strig catalogul. (…)
Încă o dată vă îndemn: cînd aveţi probleme la şcoală, în familie sau de altă natură şi nu găsiţi o instanţă la care să apelaţi, veniţi cu încredere la noi. Noi sîntem a doua familie a voastră. Au mai venit dintre voi, i-am ajutat cît am putut şi vă asigur că putem destul de mult, în probleme de genul acesta. Ştiţi unde ne găsiţi, orice chestiune aveţi şi pare de nerezolvat, apelaţi la mine cu încredere. În curînd, vom înfiinţa şi un post de Televiziune – Cosmos TV se va numi – şi atunci vă asigur că veţi fi mult mai bine reprezentaţi. Şi veţi fi filmaţi la şcoală, şi acasă, şi la cercurile olimpice unde unii dintre voi activează, şi vă dau cuvîntul meu de onoare că vom face o dată o emisiune specială numai cu Orfanii Revoluţiei. Acestea fiind spuse, vă mulţumesc, vă urez succes la învăţătură, multă sănătate şi Sărbători Fericite. La Mulţi Ani! (Aplauze)
CORNELIU VADIM TUDOR
(Alocuţiune rostită liber, miercuri,
6 decembrie 2006; text preluat din revista „România Mare”, nr. din 15 decembrie 2006)

COMENTARII DE LA CITITORI