Însemnări literare

in Lecturi la lumina ceaiului

1. O „descoperire“ veche

Recent, în presa noastră literară s-au agitat apele la apariţia informaţiei că, la Muzeul Literaturii Române din Iaşi, ar fi fost descoperită o fotografie inedită cu Ion Creangă. Aceasta a fost făcută în anul 1885, la Băile Slănic Moldova, şi îl reprezintă pe marele povestitor împreună cu mai tinerii A.C. Cuza – viitorul om politic şi editor al lui Eminescu – şi N.A. Bogdan – scriitor. „Descoperirea“ atrage atenţia, iar explicaţiile date de specialiştii muzeului din Iaşi sînt foarte interesante. Din păcate, fotografia nu este deloc inedită, fiindcă se găseşte şi în lucrarea „Ion Creangă“, publicată de criticul Pompiliu Caraioan, în 1955, în Colecţia „Oameni de seamă“, la Editura Tineretului. Chiar dacă, în prezent, nu mai deţinem informaţii cu privire la Pompiliu Caraioan, critic literar din perioada proletcultistă, cartea lui ar trebui reeditată, aceasta contribuind, substanţial, la reconstituirea biografiei lui Ion Creangă.

2. Moş Haralambie

„Cică moş Haralambie s-a dus la Dumnezeu să-L tragă la socoteală.

– Ce cauţi, aici, fiule, l-a întrebat Dumnezeu? Ai pus-o de mămăligă, ca de atîtea ori în viaţă, şi te-a fugărit femeia?

– Nu m-a fugărit femeia, Doamne, a răspuns moşul. Am venit să Te întreb de ce mi-ai dat, în tinereţe, de toate şi prea multe, şi acum mi le iei, una cîte una. Ba-mi iei puterile şi nu mai sînt bărbat ca odinioară, ba-mi iei vederile şi nu mai pot drămălui ce-i frumos şi-mi place pe lumea asta, ba-mi iei picioarele şi nu mai pot sări pîrleazul, ba-mi iei auzul şi nu mai pot auzi cîntecele, ba-mi iei bucuriile şi nu mă mai pot veseli, iar eu aşa viaţă nu mai vreau să duc. Lasă-mi măcar ceva, Doamne, să mă amăgesc şi s-o duc de azi pe mîine!

– Apăi, iaca, omule, ţi-am luat puterile, dar ţi-am dat, în schimb, durerea de şale şi junghiurile. Ţi-am luat vederile, dar ţi-am dat, în schimb, pocăielile şi orbul găinilor. Ţi-am luat picioarele, dar ţi-am dat, în schimb, tusea şi tremuriciul. Ţi-am luat auzul, dar ţi-am dat, în schimb, vîjîiturile în urechi. Ţi-am luat bucuriile, dar ţi-am dat, în schimb, mîhnirile. Ţi-am luat cu o mînă, dar ţi-am dat cu alta. Atunci, ce mai vrei? Ori n-ai înţeles că paharul ista nu poate trece?

– Am înţeles şi-am răsînţeles. Nu mai vreau nimic, Doamne, că, de-amu, totuna: măăă… duc“. (Din lumea lui Ion Creangă)

3. O amintire cu Brâncuşi

„Era o după-amiază de toamnă. Eu şedeam la căldură, lîngă o sobă, cînd un bătrîn cu o barbă enormă a intrat pe uşă. Adresa mea o căpătase de la Ilarie Voronca, la Paris. Am tras imediat obloanele şi am pus la fiert, pe godin, 2 litri de ţuică. Mai rămăseseră, în local, doar 2 obişnuiţi ai casei, care-l iscodeau cu un interes extraordinar pe musafirul acesta ciudat. După o vreme, l-am condus la Hotelul «Bulevard», unde poposise. Seara, ne-a invitat M.H. Maxy la o reuniune – un fel de cenaclu -, la el. Veniseră acolo şi Geo Bogza, Marcel Iancu, Ion Vinea, Jack Costin, Miliţa Petraşcu, Filip Lazăr şi alţii… S-au încins la o discuţie aprinsă pe teme de estetică literară şi noua sculptură.

Dar lui Brâncuşi nu-i plăceau teoriile, aşa că, după o vreme, i-a spus gazdei că se simte obosit şi doreşte să-l conducă, la hotel, Stephan Roll. Am ieşit de-acolo însoţit şi de Victor Brauner, dar, cînd am ajuns în stradă, Brâncuşi ne-a întrebat: «Mă, copii, da’ o cîrciumă n-aveţi, mă, în Bucureşti?». L-am dus la o locantă, tocmai dincolo de Halele Centrale, pe la Podul Şerban Vodă, care purta numele pompos de «Parcul Sinaia». Şi, acolo, într-o grădiniţă, marele sculptor ne-a debitat o groază de anecdote, cu verva lui inepuizabilă, prinzîndu-ne zorile… A treia oară l-am întîlnit pe Brâncuşi la «Bufet», la Şosea, unde veniseră, printre alţii, Petre Pandrea şi Mircea Vulcănescu, care voiau să afle ce legături există între arta marelui sculptor şi egipteni…“ (Stephan Roll).

4. Memoriile pierdute ale lui Mateiu Caragiale

La scurtă vreme după decesul lui Mateiu Caragiale (1936), văduva lui, Marica Sion Caragiale, i-a scris lui Alexandru Rosetti şi i-a trimis agendele anuale, în care Mateiu Caragiale îşi ţinuse un extrem de interesant jurnal în limba franceză. „L-am citit imediat“, a declarat Rosetti. ,,Dar mi-am dat seama că, în forma existentă, n-ar fi fost posibilă publicarea lui, deoarece, în cîteva pasaje şi fraze erau şi unele expresii grele la adresa părintelui său, printre care şi amănuntul că, într-un timp, «fusese lăsat să moară de foame, nemaitrimiţîndu-i nici un ban!». Din jurnal reieşea că Mateiu Caragiale era, uneori, un om acrit de viaţă, deznădăjduit. Totuşi, cînd s-a pus problema publicării acestui jurnal, Perpessicius a procedat la selectarea unor pagini.

Ulterior, eu am fost nevoit să părăsesc conducerea Editurii Fundaţiilor Regale, secretar de editură fiind numit istoricul literar Barbu Theodorescu. Am depus agendele lui Mateiu Caragiale la editura respectivă, urmînd ca acestea să fie închise în casa de fier a instituţiei. După cîţiva ani, cînd m-am întors la conducerea Fundaţiei, am cerut să mi se prezinte agendele lui Mateiu Caragiale, însă am aflat, cu stupoare, că Barbu Theodorescu le vînduse unui bibliofil! Dar cui? Şi Alexandru Oprea, directorul Muzeului Literaturii Române, a confirmat că agendele, acest adevărat tezaur al literaturii noastre, dispăruseră fără urmă. În schimb, cu sprijinul lui Perpessicius, am obţinut copiile textelor cuprinse în aceste agende, putîndu-se, astfel, reconstitui manuscrisele mateiene“. (Al. Raicu – „Autografe“)

5. Profira Sadoveanu, acuzată de plagiat

Mihail Sadoveanu găsise în Anticariatul „Barasch“, din Iaşi, colecţia revistei franţuzeşti „Tour du Monde“, în care renumiţi exploratori din veacul trecut publicaseră impresii de călătorie, uneori descriind, ştiinţific, locurile cercetate. Ca urmare, Sadoveanu a propus Editurii Naţionale să înfiinţeze o colecţie pentru tineret, în care să fie traduse, sau repovestite, întîmplările extraordinare ale vestiţilor călători ai lumii. Pentru început, el îi repartizase Profirei Sadoveanu aventura unor naufragiaţi în Insulele Auckland, care se desfăşurase cu un veac în urmă, pentru a fi romanţată. Scriitoarea şi-a luat rolul în serios, mai ales că şi tatăl ei realizase două astfel de mici romane: „Ţara cangurului“ şi „Cuibul invaziilor“. În concluzie, nu fusese vorba de nici un plagiat, ci de repovestirea, pe larg, a aventuroaselor întîmplări, sub forma unui roman, din care 3 sferturi erau ficţiune. Dar George Călinescu a acuzat-o pe Profira Sadoveanu de plagiat, fără să fi ştiut de proiectul lui Sadoveanu, de aici apărînd şi această confuzie. Scriitorul răsfoise doar revista. (O întîmplare cu Profira Sadoveanu)

6. Ion Barbu şi Tudor Vianu –  la Tübingen

La Universitatea din Tübingen, unde a oficiat, decenii la rînd, romancierul Eugen Coşeriu (1921-2002), într-o sală a străvechii universităţi, au fost amplasate două plăci comemorative în amintirea lui Ion Barbu şi Tudor Vianu, cei doi studiind, în tinereţe, acolo.

Paul Suditu

COMENTARII DE LA CITITORI