Insulte şi bătăi în Parlamentul de altădată…

in Polemici, controverse

În Parlamentul colegiilor restrînse, Dobrescu-Argeş a fost lovit de Popovici-Răcăciuni. Vlahuţă a „dramatizat” incidentul – sau accidentul – şi în protestul pe care i l-a dedicat i-a hărăzit proporţii excesive. Într-un articol intitulat „În templul legilor”, Vlahuţă scria: „Domnul deputat Popovici, în şedinţa de sîmbătă, 5 februarie, a bătut, în incinta Camerei, pe colegul său Dobrescu-Argeş. Iată dar arena parlamentară, transformată în arenă de circ, şi discuţia – în pugilat. Cum se cunoaşte că sîntem români! Fără să vreau mă gîndesc la cuvintele d-lui Carp: pe unii îi vom convinge, pe alţii îi vom învinge. Dl. Dobrescu era destul de convins; valorosul său coleg, onorabilul domn Popovici, a găsit necesar să-l şi învingă…
Frumoase exemple pentru tinerime! Frumos mod de a ne recomanda în străinătate!… Şi vă mai miraţi că tinerii de azi sînt blazaţi şi nu mai ştiu să respecte nimic! Dar cînd preoţii în altar îşi sfîşie odăjdiile şi-şi aruncă-n cap Evanghelia şi sfîntul potir, ce pietate să mai aibă tinerii pentru canoanele acestei sărmane religii, batjocorite în templul ei şi de miniştrii ei?! Pagliacci, pagliacci, mult haz mai au şi comediile astea, numai de nu s-ar sfîrşi tragic!”.
Mai sînt, în articolul lui Vlahuţă, şi alte explozii, tot atît de virulente. Cei doi „luptători” au ieşit zdrobiţi din acea satiră nemiloasă. Popovici şi Dobrescu n-au mai uitat-o. E drept că întîiul era mitocan şi al doilea, ţăran. Dar erau în Parlamentul colegiilor restrînse, care – chipurile – constituia o exactă selecţie a valorilor intelectuale, morale şi educaţionale (unui corp atît de select, de ce nu i-am face onoarea de a crea şi un cuvînt ad-hoc pentru caracterizarea unei însuşiri pe care numai el putea s-o aibă în grad atît de perfect?). Ce păcat că ambii eroi şi judecătorul lor au murit, toţi trei, înainte de timp, aşa că n-au putut asista la o repetare a fenomenului, care le-ar fi revoluţionat judecata! Căci am avut şi în Parlamentul votului universal o bătaie foarte reuşită, dar nu între doi şi-mai-bădărani decît sus numiţii, ci între un boier foarte autentic şi un fruntaş al baroului de Ilfov, care mai era şi profesor pe deasupra.
În nici un caz, Parlamentul de azi, mitocănesc, n-are să se jeneze de cel de ieri, boieresc.
Nicu Filipescu abia fusese ales pentru întîia oară deputat, cînd i-a strigat lui Radu Mihai, pe atunci ministru de Interne: „Hoţ de ceasornice!”. Şi tot el, mai tîrziu, l-a apostrofat tot atît de… energic şi pe un alt ministru, care era şi un om politic foarte popular… Ionaş Grădişteanu l-a apostrofat pe Mitiţă Sturdza: „Ramolitule!”. Carp – şi doar Carp era unul dintre parlamentarii cu adevărat „parlamentari!” – i-a aruncat lui Take Ionescu un epitet foarte trivial, iar Take Ionescu, discutînd politica externă a lui Carp, a caracterizat-o: ,,concepţia unui om ajuns în mintea copiilor”.

CONST. GRAUR (1935)

COMENTARII DE LA CITITORI