Înţelepciunea bijutierului şi a meşterului obişnuit

in Polemici, controverse

Citeam, de curînd, discursul lui Margaret Thatcher, ţinut în urmă cu zeci de ani, despre Uniunea Europeană şi viitorul ei. În esenţa lui, discursul era o frumoasă pledoarie la dreptate, adevăr şi necesitate. Mi-a plăcut mult această abordare, care punea pe primul plan în relaţiile internaţionale nu forţa unui stat, ci dreptul său de a fi el însuşi în marele concert al popoarelor. A pierde ceva din propria ta identitate nu este doar un rău care ţi se face ţie, ca popor, ci un rău adus lumii, pentru că este o gravă atingere adusă diversităţii. Ori lumea este frumoasă prin libertate şi diversitate. Acum am înţeles mai bine punctul de vedere al britanicilor cu privire la gestul lor recent. Dar ce este oare atît de greu de înţeles din toate conexiunile noastre cu realitatea în care trăim? A face politică, ar trebui să fie sinonim cu a face ştiinţă. Tot ceea ce se gîndeşte cu privire la propria noastră soartă ar trebui să poarte pecetea inconfundabilă a efortului de a nu ieşi din limitele ştiinţei, adevărului şi a necesităţii. Iată, în efortul său de a da lumii cele mai frumoase bijuterii, meşterul îşi alege cu grijă nu doar instrumentele sale de lucru, ci şi cea mai optimă lumină şi unghiul cel mai bun faţă de zona asupra căreia el acţionează cu toată ştiinţa şi priceperea sa. La fel face şi un meşter obişnuit. În copilăria mea, mergeam deseori la un tîmplar şi îl admiram cum lucra. Mi-a plăcut mult la el grija cu care îşi alegea materialele. Îmi aduc aminte şi acum cum îşi mîngîia cu palmele sale aspre bucata de lemn, pe care o întorcea pe toate feţele, pentru a nu strica nimic din ea. Iată, aceasta este atitudinea care trebuie să definească fiecare spirit în parte. Grija pentru a nu ştirbi nimic din ceea ce nu ne aparţine nouă, ci lumii. Şi iarăşi mă întorc cu gîndul la vorbele părintelui Galeriu, care spunea: „o construcţie teoretică, oricît de frumoasă ar fi, dacă nu se bazează pe adevăr, nimic nu este“. Iar adevărul care ar pune o dreaptă temelie oricărei construcţii, mai ales în materie de structuri sociale, este acela că fiecare stat, în parte, îşi are identitatea sa, pe care trebuie să o respectăm cu necesitate. A greşi în acest sens, este mai grav decît greşeala bijutierului sau cea a meşterului. Greşelile din acest domeniu se plătesc cu eşecuri grave, cu neîncredere în oameni şi structuri, determinînd schimbări dramatice la nivel continental sau chiar mondial. Pentru ca un sistem să funcţioneze perfect, trebuie ca toate elementele sale să fie aşezate acolo unde le este locul, fără imixtiuni arbitrare asupra unora dintre ele, din considerente mai mult sau mai puţin întemeiate. Viaţa m-a învăţat că acolo unde există respect faţă de adevăr, faţă de identitate şi faţă de libertatea de conştiinţă, deja se conturează un cadru promiţător de viaţă. Dar nici acest lucru nu este îndeajuns. Mai trebuie ca sub semnul egalităţii reale de şanse să existe o dreaptă răsplată a muncii. Apoi, trebuie să eliminăm dintre noi toate prejudecăţile acumulate încă din perioade tribale, şi să aşezăm ca stindard peste toate necesitatea de a conserva valorile noastre fundamentale, înţelegîndu-ne rosturile sub soare, dintr-o dublă ipostază: aceea a popoarelor independente şi suverane, şi aceea, modernă şi plină de promisiuni, a speciei noastre.

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI