Inteligenţa animalelor (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

După ce şi-a luat în primire modesta moştenire, Wilhelm von Osten a cumpărat de la un dresor de circ un urs bătrîn, făcîndu-l fericit pe stăpînul său, pentru că l-a scăpat de un animal devenit inutil din cauza vîrstei înaintate. Închiriază o cameră modestă şi se instalează acolo împreună cu noua sa achiziţie. Înarmat cu un sul de ziar, cu care-l lovea pe bietul urs peste cap, Wilhelm începe să-l înveţe să numere. Din nefericire, rezultatul întîrzie să apară. În ciuda loviturilor primite în cap, neobişnuitul său elev nu reuşeşte să înveţe să numere nici măcar pînă la trei. În schimb, vecinii săi încep să protesteze vehement din cauza răcnetelor pe care le scotea nefericitul urs şi, mai ales, din cauza mirosului pe care, pretindeau ei, l-ar fi emanat. În cele din urmă, această primă aventură a lui Wilhelm se încheie fără vreun rezultat cît de cît palpabil. Cei doi, stăpînul şi ursul, sînt nevoiţi să părăsească locuinţa, alungaţi de protestele vecinilor, mult prea sceptici în ceea ce priveşte inteligenţa animalelor. Experienţa a avut loc în anul 1895. Un an mai tîrziu, von Osten se gîndeşte că ar fi mai bine să renunţe la urşi şi să încerce testarea inteligenţei cailor. De data aceasta, achiziţionează, la un preţ modest, o mîrţoagă, pe care se stăduieşte din răsputeri s-o iniţieze în ale aritmeticii, dar, din păcate, şi această nouă experienţă este sortită eşecului. Dezamăgit, timp de cîţiva ani, el se limitează la a purta discuţii pe tema inteligenţei animalelor cu toţi cei care aveau răbdarea să-l asculte. Norocul, însă, avea curînd să-i iasă în cale. Reuşeşte să intre în posesia lui Hans, un superb armăsar tînăr, viguros, frumos şi, mai ales, deosebit de inteligent. Începe cu mult zel să-l înveţe aritmetica şi constată că, după puţin timp, Hans înregistrează progrese atît de uimitoare, încît ajunge să fie numit Kluge, adică Isteţul. Totul concură în a trage concluzia că Hans dispunea de o inteligenţă latentă, strădania şi pasiunea lui Wilhelm reuşind să o scoată în evidenţă. Profesorul său începe prin a-l familiariza cu noţiuni precum sus, jos, stînga, dreapta. Pentru a-l face să înţeleagă aceste noţiuni, el lovea obiectele din direcţiile respective. După ce a constatat că Hans a înţeles despre ce era vorba, reacţionînd prin atingerea corectă a obiectelor, von Osten trece la cunoştinţe elementare din domeniul aritmeticii. Pentru început, foloseşte piese din jocul de popice. Plasînd o piesă pe o masă aflată în faţa calului, repetă la nesfîrşit: „unu-unu-unu”, în timp ce-l învaţă să lovească din copită la auzul acestui cuvînt.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI