Interviu cu părintele Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sf. Gheorghe-Nou, de la Km. Zero al României

in Alte știri

 

 

S-a încheiat pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva. Luni, 26 octombrie, este Sfîntul Dumitru. Urmează curînd postul Crăciunului, în care este şi praznicul de Sfîntul Nicolae. Credincioşii vor merge iarăşi la biserică, unde vor venera moaştele sfinţilor. De ce facem asta?

La fiecare mare sărbătoare creştin-ortodoxă, vedem în biserici şi mînăstiri, mulţimi de oameni care stau, uneori, zile în şir la rînd ca să se închine şi să sărute moaştele sfinţilor. De ce facem asta? Se spune că moaştele fac minuni. Că vindecă boli incurabile. Cît adevăr sau cîtă superstiţie este în această credinţă? Pot fi sfintele relicve înlocuitoarele medicamentelor? S-a întîmplat ca, recent, la o mînăstire din Dobrogea să fie identificate, printre alte sfinte moaşte, şi oase de animal. Cum s-a ajuns în situaţia aceasta? La toate aceste întrebări răspunde, cu evlavie şi înţelepciune, părintele dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfîntu Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României. Care biserică este păstrătoare atît a moaştelor Sfîntului Martir Constantin Brâncoveanu, cît şi a mîinii drepte a Sfîntului Nicolae, cu care Mihai Viteazul a înzestrat biserica acum peste 400 de ani.

. EVZ: Ce înseamnă termenul „moaşte”? Cine şi pe ce bază hotărăşte care oseminte sînt moaşte şi care nu?

. Părintele Emil Cărămizaru: Cuvîntul „moaşte” provine din limba slavonă, mosti moşti, care înseamnă puternic, tare. Se foloseşte, în limbajul religios, la plural – sfintele moaşte, şi are acelaşi înţeles ca şi latinescul „reliquia” sau grecescul „lipsana”, care înseamnă rămăşiţe pămînteşti. Conform Dreptului bisericesc ortodox, prin canonizare se înţelege demersul Bisericii, care recunoaşte şi aşază în rîndul sfinţilor pe eroii dreptei credinţe adormiţi întru Domnul, pe temeiul învăţăturilor sale bimilenare. În urma acestui demers, trupurile sfinţilor devin moaşte. O rînduială asemănătoare există şi în Biserica Romano-Catolică.

. De unde vine acest termen? Care este etimologia sa? De ce nu le spunem, pur şi simplu, relicve?

. Cuvîntul moaşte este sinonim cu cuvîntul relicvă, la plural – relicve, care este un împrumut din francezul relique, la plural reliques, „rămăşiţe”. Acesta, la rîndul său, provenind, aşa cum am spus, din limba latină: reliquia. Aşadar, le putem spune şi sfinte relicve, dar termenul consacrat este de sfinte moaşte.

Venerare şi panaceu

. Creştinii se închină şi la obiecte, nu numai la rămăşiţe pămînteşti. Spre exemplu, la „Giulgiul din Torino”, sau la fragmente din lemnul Sfintei Cruci… Dacă moaştele sînt rămăşiţe umane, de ce am venera nişte obiecte, chit că ele au semnificaţii istorice şi spirituale?

. Biserica a cinstit rămăşiţele pămînteşti ale sfinţilor încă din perioada apostolică, atunci cînd nu numai trupul, ci şi hainele şi obiectele pe care le foloseau Sfinţii Apostoli ai Mîntuitorului Christos erau cinstite şi mulţi bolnavi se tămăduiau numai la trecerea peste ei a „umbrei” trupului Sfîntului Apostol Petru, conform referatului biblic.

. De ce este necesar ca un credincios să se închine şi să sărute sfintele moaşte?

. Trebuie să precizăm faptul că un creştin ortodox se închină numai Lui Dumnezeu! Cînd ne închinăm propriu-zis, adică atunci cînd facem semnul Sfintei Cruci, rostim şi invocăm Numele Sfintei Treimi: TATĂL, FIUL şi SFÎNTUL DUH! Sfinţilor li se cuvine venerare, cinstire, adică o închinare în sensul larg al cuvîntului. Numai Lui Dumnezeu i se cuvine adorare şi închinarea propriu-zisă. Atunci cînd ne însemnăm cu Sfînta Cruce în faţa moaştelor sau a icoanelor, Îl chemăm pe Dumnezeu Atotştiitorul şi cerem sfîntului sau sfinţilor veneraţi mijlocire şi ajutor în susţinerea rugăciunilor noastre la Tronul Slavei Lui Dumnezeu, în Împărăţia iubirii nesfîrşite şi pururea veşnice.

. Au moaştele calităţi taumaturgice? Pot ele vindeca boli?

. Sfîntul Apostol Pavel ne încredinţează că trupul nostru este „casă pămîntească a cortului nostru trupesc”. Acelaşi Sfînt Apostol arată că trupul este: „Templu al Lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi”. Înfăptuirea de minuni prin mijlocirea sfintelor moaşte trebuie înţeleasă astfel: că prin credinţă există o legătură tainică, dar atît de pregnantă, între sufletul unui sfînt şi trupul său, pe care moartea nu le poate şterge. Sufletul sfîntului respectiv ţine o legătură tainică împreună cu trupul său, sfintele sale moaşte avînd o putere harică, dumnezeiască. Astfel, credincioşii simt legătura dintre ei şi sfinţi ca o comuniune a iubirii, ducîndu-se cu gîndul în rugăciune la Cel pe care Sfinţii l-au slujit pînă la sacrificiul suprem, Domnul nostru Isus Christos. Prin această atitudine, credincioşii primesc, cu mila Lui Dumnezeu şi lucrarea sfinţilor, ceea ce cer în rugile lor.

. Pot substitui moaştele un tratament medical?

. Nu trebuie să amestecăm lucrurile. Fiecare îşi are rolul şi rostul său. Şi prin iscusinţa unor medici care urmează pilda sfinţilor doctori fără de arginţi ai Bisericii lucrează harul Bunului Dumnezeu şi darurile Sfinţilor. De asemenea, şi oamenii Bisericii ca şi toţi credincioşii, merg la medic atunci cînd este nevoie, dar, în acelaşi timp, cheamă prin rugăciune bunătatea Domnului nostru Isus Christos şi pe Sfinţii Săi.

Moaştele şi viruşii

. De ce se înghesuie credincioşii, la praznice, să se închine la moaştele aflate în biserici? Ele sînt acolo tot anul…

. Vă răspund întrebîndu-vă: noi nu îi felicităm pe cei din familie, prietenii şi cunoscuţii noştri de ziua lor de naştere sau cea onomastică? Nu mergem la ei să fim părtaşi în comuniune cu bucuria şi sărbătorirea lor? Cu atît mai mult la sfinţi, atunci cînd îi prăznuim, le aducem salutul nostru la ceas de mare sărbătoare…

. Cînd mii de credincioşi sărută moaştele unui sfînt, sau ale unei sfinte, nu există riscul unei îmbolnăviri? Dacă unul sau mai mulţi dintre ei sînt purtătorii unor microbi sau viruşi, nu se creează astfel ocazia transmiterii unor boli infecţioase, poate chiar favorizarea unor epidemii? Să ne gîndim că vine iarna şi a început „sezonul” de gripă şi viroze pulmonare…

. Dacă privim aceste forme de manifestare a credinţei cu ochii noştri de ţărînă, vom vedea şi microbi şi viruşi şi, poate, vom încerca să ne închidem într-un glob de sticlă, ca aceştia să nu ne atingă… Dar dacă vom privi, însă, aceste aspecte cu ochii plini de lumină ai veşniciei, care sînt însădiţi în sufletele noastre de către Creator, vom vedea departe, spre orizonturi necuprinse de mintea omenească, acolo unde nu ajung nici microbii, şi nici viruşii acestei lumi atît de efemere…

Rugăciuni şi minuni

. Creştinii protestanţi consideră, însă, că folosirea moaştelor ar fi o formă de superstiţie de aceeaşi natură ca şi invocarea sfinţilor, anume o recădere în idolatrie şi păgînism.

. Domnul nostru Isus Christos vorbeşte în Evanghelie despre beneficiile duhovniceşti pe care le primesc cei care se împărtăşesc cu TRUPUL şi SÎNGELE SĂU, avînd prin aceasta promisiunea nemuririi. Se înţelege de aici şi faptul că trupul pe care Mîntuitorul Christos L-a primit prin

înnomenirea Sa, asumîndu-Şi astfel şi întreaga umanitate, a fost cinstit ca atare, îndumnezeindu-l şi ridicîndu-l pînă la sublima înălţime a Sfintei Euharistii, adică Sfînta Împărtăşanie cu Trupul şi Sîngele Domnului Isus Christos. Marele păstor de suflete, Părintele Ilie Cleopa, ne învaţă despre cinstirea sfintelor moaşte, spunînd : „Sfintele moaşte nu sînt idoli, sau zei, ori asemănări ale lui Dumnezeu, şi nici închinarea la ele nu este idolatrie.

Căci dacă Însuşi Dumnezeu le proslăveşte prin puterea minunată pe care le-o dă, şi noi trebuie să le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, care le-a dat putere, şi sîntem datori să cinstim puterea dumnezeiască din ele, iar nu pe ele însele ca atare. Noi nu le ridicăm sfintelor moaşte biserici, cum făceau păgînii zeilor şi idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicăm biserici lui Dumnezeu şi proslăvim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I şi a II-a înlătură cinstirea idolilor, dar nu şi pe a sfintelor moaşte, căci prin sfintele moaşte noi nu înlocuim pe Dumnezeu, aşa cum Îl înlocuiesc păgînii idolatri, prin idolii lor…”.

. Fac moaştele minuni, sau doar credinţa? Avem exemple?

. Întrebaţi-i pe cei care au avut aceste experienţe duhovniceşti! Veţi primi mii şi mii de mărturii care confirmă faptul că prin ele lucrază harul Lui Dumnezeu. Noi, preoţii, vedem asta în fiecare credincios, din toată ţara, care vine la mîna dreaptă a Sfîntului Nicolae sau la moaştele Sfîntului Constantin Brâncoveanu, din Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, şi care, cu lacrimi în ochi, le mulţumeşte Sfinţilor pentru multele binefaceri primite. Am să vă dau doar un exemplu: acum vreo 5 ani, cu multe rugăciuni rostite la moaştele Sfîntului Nicolae în biserica noastră, o fiică duhovnicească de numai 19 ani s-a vindecat total de un cancer în metastază, în condiţiile în care i se spunea că mai are de trăit numai cîteva luni… Cînd vine la biserică îi mulţumeşte Lui Dumnezeu şi Sfîntului Nicolae cu lacrimi fierbinţi, de recunoştinţă…

– S-a întîmplat, recent, ca la Mînăstirea Celic Dere să se descopere că parte din moaştele de acolo erau nişte banale oase de animale, pe care le

venerau oamenii veniţi în pelerinaj. Cum s-a ajuns la situaţia aceasta mai mult decît jenantă?

– Nu cunosc bine cazul, doar ce am auzit din presă. Cred că sînt multe aspecte subiective, tendenţioase şi exagerări. Dacă veţi sta de vorbă cu specialişti, respectiv antropologi sau arheologi, vă vor confirma faptul că, uneori, în pămînt, din cauza sedimentelor, apar şi unele fragmente de origine animală, care sînt separate, ulterior, tot de către specialişti.

Mihnea-Petru Pîrvu

(Text reprodus din ziarul „Evenimentul zilei“, nr. din 22 octombrie 2015)

COMENTARII DE LA CITITORI