Întîlnire istorică între capii principalelor Biserici creştine

in Pe meridianele lumii

Papa Francisc şi Patriarul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, a cărui biserică e în simfonie cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, urmaşul împăraţilor Romei creştine şi protector panortodox, s-au întîlnit pentru prima dată în istoria creştinismului şi au făcut o Declaraţie comună la Havana, în 12 februarie 2016, cu privire la ,,relaţiile reciproce dintre Biserici, problemele esenţiale ale fraţilor noştri şi perspectivele de dezvoltare a civilizaţiei umane”, un document care schimbă soarta lumii.
Papa şi Patriarhul rus au evidenţiat aspiraţia la unitatea creştinilor, au condamnat persecuţia fraţilor din diferite ţări şi au lansat un apel la pace în Orient şi în Ucraina. Ortodocşii şi catolicii – au subliniat cei doi – trebuie să dea o mărturie comună pentru adevăr, spre a putea promova valorile creştine în Europa, mai cu seamă familia, înţeleasă ca uniune între un bărbat şi o femeie, şi sacralitatea vieţii umane. Declaraţia comună constată, convingator şi lapidar: ,,Nu sîntem concurenţi, ci fraţi”.
Contemporanii n-au conştientizat că Imperiul Roman de Apus a dispărut în anul 476, că lumea creştină s-a fracturat la Marea Schismă, în 1054, şi că ridicarea anatemei dintre Est şi Vest, în 1965, a dus la terminarea razboiului rece, în 1989. De aceea, Declaraţia Suveranului Pontif şi a Patriarhului Rusiei, de care depind 2/3 dintre ortodocşi, ne deschide o perspectivă greu de integrat în imaginea noastră actuală despre lume, grevată de 1.000 de ani de prejudecăţi reciproce persistente şi, nu de rare ori, absurde.
După Marea Schismă, ameninţat de Islam, conducătorul Imperiului Roman de Răsărit, şeful Bisericii ortodoxe, cere ajutor Papei de la Roma, care organizează o serie de cruciade (1096-1399), pentru refacerea unităţii creştine, dar Constantinopolul, ,,a doua Romă”, cade sub turci. De atunci sînt în dizgraţie cruciaţii la greci şi teutonii la ruşi. Felul în care gîndeau ei ne este greu accesibil; totuşi, sînt judecaţi mereu, fără drept de apel.
Eşecul refacerii unităţii creştine cu spada cruciaţilor, care a durat puţin peste jumătate de secol, a dus la refacerea paşnică a unităţii, la Conciliul de la Florenţa (1439), care nici ea nu a dat roade, dar a creat condiţiile emancipării sociale şi naţionale a ucrainienilor (1593) şi a românilor (1698), prin unirea lor cu Roma. Deşi îi înţelegem mai bine pe greco-catolici decît pe cruciaţi, ne este greu să gîndim constructiv, să mergem mai departe pe drumul refacerii unităţii lui Isus Christos.
Un alt exemplu: Inchiziţia lupta împotriva avorturilor cauzate de aşa-zise vrăjitoare, pentru a reface pierderile din vremea ciumei negre, cînd a pierit o treime din populaţia Europei. Apoi, creştinii, mult mai numeroşi, răspîndesc Evanghelia pe toate continentele. Ca şi la cruciaţi, ortodocşii vedeau pînă acum jumătatea goală a paharului, despărţiţi fiind de fraţii lor din Vest de o Cortină de Fier islamică şi, apoi, marxist-leninistă, ambele dublate de o propagandă neagră antioccidentală. Chiar şi după 1989, colonialismul, imperialismul şi modialismul au conotaţii negative în Est.
După Byzanţ, ţarii celei de „a treia Rome“ au purtat 8 cruciade ortodoxe împotriva sultanilor dar, de fiecare dată, au fost opriţi la Constantinopol de occidentali, care aveau în vedere refacerea unităţii creştine, nu adîncirea prăpastiei produse de Schismă, prin succese militare efemere şi unilaterale. (Vezi: Chestiunea Orientala, 1774-1923; Siria).
Războaiele napoleoniene îi apropie oarecum pe ortodocşi de Europa. Prin cultură, ei se reorientează laic spre Vest, dar refacerea unităţii creştine e neglijată, şi chiar boicotată. Urmează două secole de confuzii romantice, naţionaliste, materialiste, socialiste, naţional-socialiste, comuniste, internaţionaliste etc., două razboaie mondiale şi un război rece, pînă cînd Moscova şi Roma găsesc, în 1989, un modus vivendi.
În luna iunie a.c., Sfîntul şi Marele Sinod Panortodox nu mai are loc în Biserica Sf. Irina, din Constrantinopol/Istanbul, aşa cum era prevăzut, ci în Grecia, decizie intervenită ca urmare a doborîrii de către turco-musulmani, cu tehnologie NATO, a unui avion de luptă rusesc, care avea misiunea de a-i proteja pe creştinii din Siria. Independent de acest incident grav, acum sînt întrunite toate condiţiile de a depăşi prejudecăţile schiţate mai sus, şi mult mai mult decît atît. Papa Francisc şi Patriarhul Kiril au tăiat nordul gordian al refacerii unităţii creştine, deschizînd, astfel, noi perspective de dezvoltare a civilizaţiei umane.

Prof. dr. VIOREL ROMAN,
consilier academic la Universitatea din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI