Întîlniri OZN de gradul… psihologic? (1)

in Alte știri

Christopher C. French este un psiholog britanic specializat în psihologia credinţelor şi experienţelor paranormale, precum şi în domeniile cunoaşterii şi emotivităţii. Este şeful unităţii de cercetare în psihologia anomaliilor de la Universitatea din Londra, Colegiul Goldsmiths, şi apare, în mod regulat, în mass-media ca expert în testarea cazurilor pretins paranormale. El a publicat, în vol. 28, din octombrie 2015, al revistei „The Psychologist” a Societăţii Britanice de Psihologie, un articol intitulat „Întîlniri de gradul psihologic”, în care încearcă să explice întîlnirile OZN prin mecanisme psihice. În continuare, veţi găsi cîteva idei din articol, ca şi reacţiile, care nu au întîrziat, din partea unor ufologi. Sondajele de opinie arată că mulţi membri ai publicului larg cred în ipoteza extraterestră pentru fenomenul OZN. Un sondaj  din anul 2013, efectuat de agenţia Huffington pe 1000 de adulţi din SUA, a constatat că jumătate credeau în existenţa vieţii pe alte planete, 38 la suta credeau că există viaţă inteligentă pe alte planete, şi un sfert credeau că extratereştrii au vizitat Pămîntul. Dar astronomii, chiar dacă admit că propria noastră galaxie este plină de viaţă, sînt convinşi că distanţele interstelare imense interzic, practic, orice contact direct între oameni şi extratereştri. În acest căz – crede French – trebuie să căutam o explicaţie alternativă pentru „numeroasele rapoarte privind OZN-uri, contacte cu entităţi extraterestre şi răpiri, semnalate în ultimii 60 de ani”. El crede că a găsit o astfel de explicaţie chiar în particularităţile psihicului uman.

(va urma)

DAN D. FARCAŞ

COMENTARII DE LA CITITORI