Între „Pe-al nostru steag e scris unire“ şi „Deşteaptă-te, române!“

in Polemici, controverse

Motto: „Nu ne reproşăm nimic… Pentru noi a fost o performanţă c-am ajuns aici!“ (Anghel Iordănescu)

Acestea nu sînt cuvintele unui oarecare, sînt vorbele sfidătoare, pline de suficienţă arogantă, ale unui antrenor al naţionalei de fotbal, care a eşuat lamentabil la Euro 2016. În loc să prezinte scuzele de rigoare, ne sfidează pe noi toţi, amărîţii de români, care îndrăznirăm să sperăm într-o comportare onorabilă la Campionatul European din Franţa. Ba, mai mult, sînt cuvintele celui care, nu ştim prin ce eroare din greşeală, a fost desemnat ,,cel mai bun antrenor român al Secolului XX”. Dar de ce oare o fi fost ales Iordănescu ăl mai prima, peste Gică Popescu, Ştefan Covaci, Ilie Oană, Valentin Stănescu, Emeric Jenei şi, ţineţi-vă bine, Mircea Lucescu? Ce performanţă extraordinară s-a realizat sub bagheta lui? Să ne amintim faptele, cu luciditate. Fostul jucător al Stelei a fost şi antrenor secund al lui Jenei în 1986, cînd echipa bucureşteană a cucerit Cupa Campionilor. Apoi, ca antrenor principal a mai jucat o finală şi o semifinală în acea competiţie, reunind cele mai bune formaţii din bătrînul continent. Ca antrenor al naţionalei, a reuşit performanţa de a califica România în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994 (SUA). Ce mare tevatură s-a făcut atunci! Jucătorii noştri au fost primiţi la Bucureşti ca nişte eroi. De parcă eram campioni mondiali. Noi, românii, ne aprindem repede şi ne place să hiperbolizăm. Nu zicem că Hagi, Popescu, Răducioiu şi ceilalţi nu merită elogiile compatrioţilor. Au jucat bine, au învins echipe mari, precum Argentina şi Columbia. A fost frumos. Dar să nu uităm că Polonia, Turcia sau chiar vecinii bulgari ne-au depăşit, jucînd în semifinale şi ocupînd locul 3. Ceea ce noi nu am reuşit… Acum, readus la cîrma naţionalei, după o întrerupere de 10 ani a activităţii fotbalistice, cînd s-a cam rătăcit prin lumea meschină a politicii, domnul Iordănescu, ajuns general, ne tratează pe toţi de sus, nu acceptă critici, jigneşte ziarişti. Uită că prezenţa reprezentativei noastre la acest european a fost jalnică de tot. Că ne-am calificat greu, chinuit, prin două goluri ale lui Budescu, pe care, apoi, nu l-a mai selecţionat. Că am pierdut, lamentabil, cu o echipă a Albaniei, care nu ne mai bătuse de vreo 70 de ani. O formaţie pe care înainte o tratam de sus şi-i dădeam, cînd vroiam, o căruţă de goluri. Acum ne zice că Albania a evoluat. Adevărat, dar noi de ce am involuat, dom’ general? Condiţii de pregătire aţi avut, bani vi s-au dat, la un maiestuos castel din Franţa aţi fost cazat. Cu tot cu echipă. Şi ce-aţi făcut? Aţi pierdut nu ruşinos, ci dizgraţios, practicînd un joc bătrînesc şi lipsit de orice orizont. Nici o idee de joc, nici o lumină nu se întrezărea în mintea celor trimişi în teren. Ne-au zdrobit nişte outsideri, care au ştiut să ardă, să moară pe teren, ca să învingă. Ce diferenţă de concepţie, de atitudine!
Nu degeaba vibrau sufletele albanezilor la intonarea imnului lor, ,,Hymni e Flamurit”, care a fost compus de un mare muzician român, Ciprian Porumbescu, sub un titlu binecunoscut la noi. Aşadar, diferenţa între ei, albanezii, şi noi, românii, a fost simplă: diferenţa între „Pe-al nostru steag e scris unire“ şi „Deşteaptă-te, române“.
Ei au ştiut şi au vrut să fie uniţi şi să învingă. Noi
n-am ştiut să ne deşteptăm. Încă mai moţăim într-o letargie păguboasă.
Aferim.

GEORGE MILITARU
P.S. Domnule Iordănescu, dacă dumneata nu-ţi reproşezi nimic, milioanele de români, nu proşti, îndrăznesc să vă contrazică. Puneţi mîna pe-un pix şi scrieţi-vă, simplu, demisia!

COMENTARII DE LA CITITORI