INVESTIGAŢII ÎN PARANORMAL: REŢEAUA ENERGETICĂ A PĂMÎNTULUI (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Constructori în piatră (4)
Williams a mai oferit două indicii. Peste 200 dintre monumentele megalitice sînt aliniate nord-sud şi au fost numite după regele Arthur. „Însă Arthur“, a precizat el, „nu simbolizează un rege războinic al celţilor. În galeză, numele înseamnă Marele Urs, ceea ce poate fi un indiciu că sistemul energetic se baza pe magnetismul polar. Undele radio şi razele X au fost dintotdeauna acolo, chiar dacă omul modern le-a descoperit relativ recent. Este posibil ca omul preistoric să fi descoperit ceva asemănător, ceva care nouă nu ne este cunoscut încă?“.
Se crede că dolmenele, formate dintr-o lespede de piatră aşezată orizontal pe altele dispuse vertical, aflate, adesea, într-un echilibru fragil, sînt monumente funerare. Însă Williams susţine că rămăşiţe umane au fost găsite doar în 2% dintre aceste dolmene. În opinia lui, lespezile aflate deasupra fuseseră intenţionat amplasate în echilibru instabil şi aveau rolul de a pune în funcţiune sistemul energetic. Evident, am fost foarte interesat de acest raport, întrucît confirma multe dintre propriile mele teorii. Faptul că pietrele sînt aliniate în unghiuri de 23 ˝ grade sau multipli ai acestei valori este foarte important, întrucît acesta este unghiul de înclinaţie a axei Pămîntului. Sînt convins că Williams ştia acest lucru atunci cînd a fost intervievat, deşi nu se menţionează în articol. Să facem acum o scurtă vizită la Stonehenge. Monumentul preistoric cuprinde două cercuri formate din blocuri de piatră dispuse vertical, în interiorul cercurilor aflîndu-se alte două serii de menhire, fiecare dintre ele avînd forma unei potcoave de cal. Cercul dinspre exterior conţinea, iniţial, 30 de pietre, fiecare cu o înălţime de 13,5 picioare (4,11 metri); acest aranjament este cunoscut sub numele de Cercul Sarsen. Diametrul acestui cerc este de 97 de picioare şi patru inchi (29,6 m), conform măsurătorilor publicate în cartea „Stonehenge Decoded“, scrisă de astronomul american Gerald S. Hawkins. Autorul a efectuat un studiu ştiinţific asupra ansamblului de la Stonehenge şi a tuturor datelor şi referinţelor legate de el; apoi, cu ajutorul unui computer, a reuşit să demonstreze că aranjamentul geometric al blocurilor de piatră forma un ceas astronomic extrem de precis. Acest studiu demonstra şi că arhitecţii din acea vreme aveau cunoştinţe extrem de avansate de astronomie şi matematică. Măsurătorile pe care le menţionez aici sînt cele publicate de Hawkins în fascinanta sa carte.
Dintre cele 30 de menhire care formau, odinioară, Cercul Sarsen, doar 24 se mai află astăzi în poziţia lor iniţială. Cele 30 de pietre verticale erau, cîndva, acoperite de 30 de lintouri (elemente de construcţie monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidăriei de deasupra) decupate la fiecare capăt; astăzi, mai există doar cinci astfel de lintouri. Pietrele nu au fost extrase din cariere locale; ele au fost aduse dintr-un loc de lîngă Newbury, aflat la aproximativ 65 de kilometri depărtare.
La exteriorul Cercului Sarsen a existat un al doilea cerc, Cercul Aubrey, numit astfel după cel care l-a descoperit. Ce a mai rămas din acest cerc este o serie de 56 de găuri egal spaţiate unele de celelalte, cu adîncimi care variază între două şi patru picioare (0,6 – 1,2 m). Diametrul acestui cerc destul de exact era de 288 de picioare (88 m), cu o distanţă de 16 picioare (4,9 m) de la o gaură la alta. Cercul nu era însă perfect, cea mai mare eroare în ceea ce priveşte raza fiind de 19 inchi (48 cm); în jurul circumferinţei, la spaţierea gropilor, eroarea era de 21 de inchi (53 cm).

(va urma)
Bruce L. Cathie
Traducere: Nicoleta Radu şi Andra Petrescu

COMENTARII DE LA CITITORI