Învierea trupului (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Ideea lui Pavel despre momentul învierii este clară. Ea va avea loc la a doua venire a lui Christos, eveniment pe care-l aştepta într-un viitor apropiat. „Cei care sînt ai lui Christos“, scrie el, vor învia „la venirea Sa“. „Căci Însuşi Domnul, la un semnal dat, la vocea unui arhanghel şi în sunetul trîmbiţei lui Dumnezeu, va coborî din cer şi cei care au murit întru Christos vor învia primii. Apoi noi, cei vii, cînd ne va veni rîndul, vom fi ridicaţi pe nori la întîlnirea cu Domnul în văzduh: şi astfel vom fi veşnic cu Domnul“.

Există însă ceva mult mai dificil, dar mult mai interesant: încercarea de a interpreta ideile lui Pavel despre trupul care învie. Cu ce vom putea asemăna trupurile noastre cînd ele vor primi din nou viaţă? Sau, pentru a pune întrebarea cu cuvintele folosite de apostol, „cu ce trup au să vină?“. Răspunsul se află în Capitolul XV din prima „Epistolă către Corinteni“; şi cum acest pasaj renumit a fost invocat de toţi cei care, începînd de atunci, au încercat să rezolve aceeaşi problemă, îl vom cita integral: „Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti!

Tu ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grîu, sau de altceva; iar Dumnezeu îi dă, precum a voit, fiecărei seminţe un trup. Nu toate trupurile sînt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul peştilor. Sînt şi trupuri cereşti şi trupuri pămînteşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pămînteşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.

Precum şi este scris: Făcutu-s-a omul cel dintîi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă; dar nu este întîi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul cel de-al doilea este din cer. Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; şi cum este cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, vom purta şi chipul celui ceresc. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sîngele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trîmbiţa cea de apoi.

Căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar cînd acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvîntul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă“. Începînd din vremea Sfîntului Pavel şi pînă în prezent, toţi gînditorii creştini ortodocşi au declarat, la rîndul lor, că trupul înviat este acelaşi cu trupul pămîntesc, dar că, totuşi, diferă. Fiecare a încercat să sublinieze una sau alta din aceste teze, adică să pună accentul asupra identităţii sau să insiste asupra schimbării. Pavel a pus accentul în mod clar pe a doua tendinţă. Mărturie stă elocventul său mesaj către Biserica din Corint, în care pune accentul, mai ales, pe contrastul dintre trupul care a fost îngropat şi trupul care va învia.

(va urma)

J.T. ADDISON

COMENTARII DE LA CITITORI