Învierea trupului (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

Nu după mult timp, marele Ieronimus se declară cu tărie în favoarea unei învieri literale. În opinia sa, „realitatea unei învieri fără carne şi oase, fără membre şi sînge, este de neînţeles“. Mergînd mai departe, el susţine că va fi „în mod necesar o diferenţiere a sexelor“ şi subliniază în termeni peremptorii: „Dacă o femeie nu învie ca femeie, dacă un bărbat nu învie ca bărbat, atunci tot atît valorează să spui că nu va fi nici o înviere a morţilor. Căci trupurile comportă sexe şi membre, pentru că prin acestea există“. Chiar şi Ieronimus a prezis cu aceeaşi încredere, precum ceilalţi, că atunci carnea va fi „glorioasă“.

Un teolog mult mai influent decît Ieronimus a fost ilustrul său contemporan Augustin, care, prin felul său de a trata învierea (ca atîtea alte aspecte doctrinare), a servit drept ghid pentru aproape toţi gînditorii apăruţi după el. Augustin afirmă că învierea morţilor „este credinţa specială a creştinilor: specială, pentru că doar ea îi deosebeşte de toţi ceilalţi oameni“. El explică, pe larg, ce înţelege prin aceasta. Mai întîi, este convins de faptul că „sufletul nu poate exista absolut separat de un gen oarecare de trup“, demonstrînd prin ceea ce el consideră a fi un lucru încă şi mai indiscutabil, anume că „existenţa fără trup îi aparţine numai lui Dumnezeu“.

În continuare, acest trup înviat, al nostru, va fi acelaşi cu cel pe care l-am avut în această viaţă: „Niciodată nu va pieri materia pămîntească din care se compun trupurile muritoare ale oamenilor; cu toate că poate fi redusă la pulbere şi cenuşă sau risipită în vapori şi emanaţii, cu toate că poate fi transformată în substanţa altui trup sau dispersată în sînul elementelor, cu toate că poate deveni hrană pentru animale şi oameni, preschimbată în carnea lor, vine un moment în care ea se întoarce la sufletul uman pe care l-a însufleţit prima oară“.

Augustin susţine, de altfel, aceeaşi idee, afirmînd că, în procesul învierii, „substanţa trupurilor noastre, oricît ar fi fost de risipită înainte, va fi în întregime adunată şi reintegrată“, fiindcă la viitoarea înviere „sînul pămîntului, oricît de vast ar fi, va restitui toate elementele sale, întregi şi nevătămate, pe care acum le absoarbe pe măsura dizolvării lor“. În trupurile înviate se va menţine deosebirea de sex, „cu toate că nu va mai trebui să servească vechilor obiceiuri, în viitor fiind adaptat celor care ţin de o frumuseţe nouă“; ele vor fi capabile să se hrănească, chiar dacă nu li se cere.

În ciuda acestor elemente asemănătoare, schimbarea va fi la fel de impresionantă. În conflagraţia universală a Judecăţii de Apoi, „calităţile elementelor coruptibile, care erau potrivite trupurilor noastre coruptibile, vor pieri complet, substanţa noastră primind altele, care, prin efectul unei minunate transmutaţii, se vor armoniza cu trupurile noastre nemuritoare“. Fiecare va arăta aşa cum era în tinereţe, fără nici o urmă de veştejire, trupul lui, împodobit cu o frumuseţe nouă, va fi înzestrat cu puterea de a se afla acolo unde spiritul său va dori să fie: „Vom avea trupurile aşa cum dorim să fie şi cînd le vom dori, vor şi fi“, deoarece „carnea şi sîngele vor fi transformate, devenind un trup celest şi angelic“. Dar, cu toate acestea, „vom fi trupuri şi nu spirite“; după cum, acum, „unui trup i se spune însufleţit, cu toate că este trup şi nu suflet“, tot aşa „se va numi spiritual orice trup va fi şi nu spirit“. În sfîrşit, „cît priveşte felul în care acest lucru se va petrece, nu putem decît să bănuim, dar vom înţelege atunci cînd vom fi martori“.

(va urma)

J.T. ADDISON

COMENTARII DE LA CITITORI