ÎNVÎRTITA ŞI BĂTUTA

in Lecturi la lumina ceaiului

Ca dans popular, Învîrtita e ceva minunat. Cea mai cunoscută dintre toate e Învîrtita de pe Mureş, pe care şi-a ales-o ca generic pentru emisiunea „Tezaur folcloric” Marioara Murărescu. Dar Învîrtita nu e numai un dans popular, ci şi un sport naţional. Un mod de viaţă. Nu ştiu cum se strecurau dintr-o domnie în alta, dintr-o epocă în alta cei din secolele trecute – XVIII-XIX – dar, cu siguranţă, au existat învîrtiţi şi atunci. Care, indiferent cine venea la Putere, o duceau bine, îşi aranjau ploile, îşi puneau familiile la adăpost. Sacrificiile erau pentru alţii. Ei alegeau caimacul vieţii. În faimosul său discurs de la 2 mai 1848, de pe prispa Catedralei din Blaj, Simion Bărnuţiu zicea (citez din memorie): am fost cu turcii, dar nu ne-am turcit; am fost cu ruşii, dar nu ne-am rusit; am fost cu ungurii, dar nu ne-am ungurit. Poate, dacă ne gîndim la acele generaţii. În mod categoric, Brâncoveanu nu numai că nu s-a turcit, dar a plătit cu viaţa refuzul său – cu viaţa lui, a feciorilor lui, a ginerelui său. Ăla da, ginere, Ianache Văcărescu! Avem gineri şi acum, care au parvenit prin această abilitate, de a se aranja, cu orice preţ. Ar fi, ei, capabili de jertfa acelui tînăr boier? Aiurea, se vînd la primul colţ de stradă! Odată cu primul război mondial, au apărut „preoţii jerfei” şi „preoţii hranei”, ca să-l cităm pe Vasile Pârvan („Memoriale”).

A apărut şi un Alecu Constantinescu – Porcul, pe care l-a imortalizat Octavian Goga („Ţară minoră, ţară de secături”). Rasa noastră de ţărani curaţi la suflet şi la trup începuse să se altereze. Ţările Române primiseră prea multe mîluri aluvionare: ba fanarioţi, ba evrei galiţieni, ba ruşi (după 1812 mai ales), ba ţigani. Asta l-a scos din minţi pe Eminescu, care scrie nu numai pamfletul vitriolant „Doina”, ci şi articolele nimicitoare, din „Timpul”. El era de formaţie culturală germană, dar nu „s-a nemţit”, refuzînd avansurile protectoare ale Elisabetei, nevasta lui Carol I. Însă prietenul său de la Viena, Ioan Slavici, la 25 de ani de la moartea lui Eminescu, s-a dat cu nemţii, fiind şi închis. La fel şi Constantin Stere. La fel şi atîţia alţii. Să mai pomenesc de maghiarizarea – forţată sau benevolă – a unor fruntaşi români din Ardeal, care s-au metamorfozat în Banffy (fiul lui Banu), Dragffy (fiul lui Dragu), Simonffy (fiul lui Simon)? Să mai amintesc de rusificarea unora, în Basarabia românească şi, mai apoi, în România Mare, mai cu seamă sub flamura partidului comunist? Unii, cei drept, şi-au ţinut rangul şi au rezistat eroic – alţii, însă, au curvăsărit, s-au corcit, s-au vîndut pe un pumn de arginţi. Sînt oameni şi oameni. Există naţionalism şi internaţionalism – cale de mijloc nu este. Rog să nu mi se spună că naţionalitatea nu contează. Dacă asta nu contează, atunci ce contează? Mai nou, se spune că nici sexul nu contează. Poate, dar pentru degeneraţi. Pentru indivizii respinşi de Biblie.

Nu demult, am cumpărat o carte: „Trădarea la români”. Foarte părtinitoare şi prost scrisă. Nu ştiu de ce figurez şi eu în ea, fiindcă n-am trădat pe nimeni, dimpotrivă, am dovedit că am coloană vertebrală în orice împrejurare, chiar cu preţul unui scandal mondial (polemica mea cu rabinul Moses Rosen, care insultase memoria lui Eminescu). Dacă o să-mi fac timp, voi scrie, şi eu, o carte de istorie şi morală: „Învîrtita la români”. Şi ca tipologie, şi cu exemple concrete. Aleg, la întîmplare, maniera cum s-au învîrtit unii pe lîngă mormîntul lui Eminescu, de la Cimitirul Bellu: ce caută alături de Poetul Naţional, în acel sanctuar, nişte nulităţi staliniste ca Traian Săvulescu şi Mihai Ralea? Bravo lor, băieţi deştepţi: s-au aranjat în viaţă, dar s-au aranjat şi în moarte. În Pantheonul din Paris n-ar fi fost posibilă o şmecherie din asta, între Voltaire şi Rousseau să se strecoare Fouché, sau vreun colaboraţionist. Nici în Pantheonul din Sankt Petersburg n-ar fi îndrăznit, nimeni, să tulbure pacea glorioasă a lui Dostoievski şi Ceaikovski. La noi, însă, nu se respectă nici un criteriu, nici o valoare. Mergeţi la Bellu şi veţi vedea că cel mai impunător monument nu e al lui Eminescu, ci al lui Lamotescu. Nu ştiţi cine e Lamotescu? Nici eu nu ştiu, dar abuziva lui familie l-a îngropat pe ilustrul anonim chiar în spatele Luceafărului, căruia îi suflă-n ceafă, avînd o cruce colosală, de neam prost. Sînt unii care fac puşcărie sub toate regimurile şi alţii care o duc bine-mersi în toate regimurile. Îi vezi pretutindeni pe învîrtiţi, gata, oricînd, să-ţi demonstreze cît au pătimit ei sub dictatură. În realitate, singura lor mişcare e şerpuirea: s-au strecurat tot timpul, pripăşindu-se ba pe lîngă un membru CC al PCR, ba pe lîngă un prim-secretar, sau primar, ori ştab la Miliţie şi Securitate. În decembrie 1975, cînd, după terminarea Şcolii de Ofiţeri de Rezervă (obligatorie pentru absolvenţii de facultate), mi-am luat transferul de la „România liberă” la AGERPRES, secretară de UTC era o tînără pe cît de scorţoasă, pe atît de buboasă, care îi ţinea, pe toţi, la respect, invocînd protecţia lui Florea Dumitrescu, ministru de Finanţe. Eu, unul, n-am fost impresionat şi am măturat redacţia cu ea. Tîrziu, după 1990, aveam să-l cunosc pe Florea Dumitrescu, care era (şi încă mai este!) un om cumsecade, cu mult bun-simţ. La acea bornă de hotar – înainte şi după 1990 – s-au dat peste cap foarte mulţi oameni pe care îi cunoşteam. Mai plastic vorbind, pe acea fîşie de graniţă subţire, în numai cîteva zile, am văzut făcînd nişte tumbe dezgustătoare, cu popoul în sus şi cu poalele-n cap, indivizi care se băteau în piept cu cărămida carnetului roşu de partid, cumpărau produse alimentare şi băuturi prin faţă, erau cei dintîi la discursuri, prime, deplasări etc. Brusc, au năpîrlit. Adică s-au învîrtit. Aşa făcuseră şi Parhon, şi Sadoveanu, şi Călinescu – dar măcar ei erau nişte valori, pe cînd ţucălarii Anului I, ca să folosesc cronologia impusă de Revoluţia Franceză, erau nişte nulităţi. Dacă ar fi vorba numai de lichelism, mai treacă, meargă, te uiţi cu scîrbă, scuipi discret şi mergi mai departe. Dar învîrtiţii ăştia au făcut victime. În goana lor bezmetică după un nou statut, şi-au schimbat culoarea, ca nişte cameleoni, şi au călcat pe cadavre. Astfel de lepre l-au dat afară din redacţia revistei create de el, ,,Săptămîna”, pe marele om şi scriitor care a fost Eugen Barbu. Au pus, ei, pigmeii, mînuţa pe glorioasa publicaţie şi au făcut-o praf. Privind acum, în urmă, totul pare uşor aerian, plutind în ceaţa unui sfert de veac – dar atunci au murit oameni, într-o ţară în care nişte bezmetici făceau procesiuni macabre, strigînd, în puterea nopţii, ,,moarte pentru moarte!”. Culmea este că cei mai neruşinaţi profitori şi securişti au fost şi cei mai gălăgioşi ,,dizidenţi” şi ,,rezistenţi”. Cum a fost posibilă săritura aia, de ,,cascadori ai plînsului”, dintr-un tren în altul, care mergea în direcţie opusă? De ce nu s-au înregistrat fenomene vomitive, de asemenea amploare, în celelalte ţări foste socialiste, ca URSS, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia, R.D. Germană, Ungaria? De ce numai la noi a fost posibilă uciderea şefului Statului, dar şi a peste 1.000 de oameni nevinovaţi? Una dintre explicaţii e presiunea insuportabilă pe care o făceau cei care, în furia de a-şi dovedi loialitatea faţă de noul regim, cereau execuţii sumare. Fiindcă esenţa învîrtirii e viteza. E ca la zidul morţii, de la Circ: dacă încetineşti, cazi şi îţi rupi gîtul.

Au trecut 25 de ani de atunci. Pare puţin. Dar eu gîndesc altfel, în alţi parametri: tot 25 de ani au trecut de la moartea lui Eminescu (1889) la naşterea mamei mele (1914). Şi acelaşi interval s-a scurs din 1920 pînă în 1945 – cînd s-a produs o veritabilă glaciaţiune. Azi, învîrtiţii fac Legea în amărîta noastră ţară. Ce altceva decît nişte învîrtiţi sînt cei care au fost beneficiarii blatului ordinar făcut de Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, pentru mascarada de alegeri europarlamentare? Repet: România a trimis în Parlamentul European nu mai puţin de 3 neveste şi 5 amante! Bă, sînteţi nebuni? O să vă dau cu porcăria asta în cap pînă o s-o luaţi la trap! Nu mai aveţi nici un strop de ruşine. De fapt, n-aţi avut niciodată. Dimineaţa, cînd vă uitaţi în oglinda unei băi pline de aburi pestilenţiali, sînteţi foarte mîndri că faceţi politică înaltă, pricopsindu-vă şi finii, şi verii, şi nepoţii, că doar e ţara lui Papură Vodă. Iar cînd viaţa vă încearcă şi vă scutură puţin (ba cu viscole şi ninsori abundente, ba cu inundaţii), cădeţi grămadă. Dar cine să vă schimbe? Aţi rămas voi între voi, eliminîndu-i pe incomozi, minimalizîndu-i în sondaje, poruncind televiziunilor să nu-i mai invite. Fiindcă şi posturile astea de televiziune – făcute şi întreţinute cu bani de furat – fac parte din recuzita Învîrtitei de pe Dîmboviţa. Aşa cum au fost furate alegerile pentru Parlamentul European, vor fi furate şi alegerile pentru Preşedinţia României. La gunoi cu democraţia! Ardeţi Constituţia, să rămînă doar scrumul din ea! Trăiască Stalin, cu celebra lui profesiune de credinţă, rostită într-o şedinţă a Biroului Politic al PCUS, din 1923: ,,Nu contează cine votează, contează cine numără voturile!”. Asta e doctrina mafioţilor care se perpetuează la conducerea României, de 25 de ani încoace. Ce dreapta? Care stînga? Stalin e mai prezent în România decît în Rusia, ori în Gruzia, sau în Transnistria. Iar stăpînilor americani le vine mănuşă ,,doctrina” stalinistă, pe care o aprobă şi o sprijină. Aceste complicităţi criminale au ticăloşit România. Ca să le fie bine unor analfabeţi, ca Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Corina Creţu şi altora, de aceeaşi teapă (ţeapă). Să aibă, aceste nulităţi, funcţii importante, maşină la scară, bani, alte avantaje. Ei sînt elita ţării? Aiurea, sînt deşeurile ţării. Dar au intrat în ,,sistem”, se protejează unii pe alţii, închid ochii şi la furtişagurile celorlalţi, se prefac că satisfac nevoile populaţiei, că apără Interesul Naţional, că nu mai pot de dragul ţărişoarei… Ah, dacă nu i-aş cunoaşte! Această chioambă zăludă, Corina Creţu, era o ziaristă mediocră, la ,,Cronica Română”, unde ,,a remarcat-o” Eugen Mihăescu, care i-a ,,pasat-o” lui Ion Iliescu – şi cariera a fost gata! Am văzut, cu ochii mei, o poză a ăsteia, în pijamaua graficianului amintit, cu un sîn afară şi o privire de femeie pierdută, posibil şi beată. Fostul ei amant n-o publică, probabil are motivele lui, sau o foloseşte ca pe-o monedă de schimb. Aşa că să nu ne mire că această C. Creţu l-a hărţuit sexual, din Palatul Cotroceni, pe fostul secretar de Stat al SUA, Colin Powell. Toată cariera ei s-a făcut pe bază de pat. Odată, în avionul care ne aducea de la Strasbourg la Bucureşti, am văzut-o beată moartă, cum nu mai văzusem nici o femeie – poate doar pe judecătoarea aia care conducea maşina din gard în şanţ, dar n-am întîlnit-o faţă în faţă, fiind vorba de un reportaj televizat. Nu-mi vorbiţi, mie, de social-democraţie. N-aveţi absolut nici o legătură cu idealismul nobil al lui I.C. Frimu, Zamfir Arbore, Cristescu Plăpumarul, Constantin Titel Petrescu. V-aţi adunat pe craca social-democraţiei ca păduchii de salcîm. Aţi văzut că ,,dă bine” la o parte a populaţiei. Aţi prins, din zbor, cîteva clişee, v-aţi pus eşarfe şi bluze roşii, aţi mai tras cu urechea la televizor – şi gata echipa care conduce ţara! Gata ,,Sala plină de entuziasm”! Acest coşmar va lua sfîrşit, foarte curînd. Fie printr-o prăbuşire totală a învîrtiţilor, sfîşiaţi de o populaţie flămîndă şi revoltată, fie prin război. Şi încă ceva: Învîrtita are un antidot – Bătuta.

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 3 august 2014

COMENTARII DE LA CITITORI