Iohannis, vasal al marelui Imperiu „Uniunea Europeană“?!

in Lecturi la lumina ceaiului

Slugărnicia noastră faţă de marile puteri ne-a marcat Istoria, de la întemeierea celor trei Ţări Române, pînă astăzi. Perioada în care a domnit regele Carol al II-lea a făcut excepţie, pentru că acesta este considerat de mulţi un simbol al imoralităţii, trădării, corupţiei şi asasinatelor. De altfel, şi noi sîntem contemporani cu un fost conducător de ţară, care a domnit tot 10 ani şi care întruneşte trăsăturile de caracter negative ale lui Carol al II-lea, ba chiar mai rău: s-a făcut preş în faţa intereselor marilor puteri. Întorcîndu-ne la originile celor trei Ţări Române, este important de subliniat că regii Ungariei de atunci au fost interesaţi să facă din aceste state un scut împotriva popoarelor migratoare. Dacă vreţi, acesta a fost un model medieval al modernului scut anti-rachetă de la Deveselu. Astfel, întemeiat în anul 1003, statul medieval Transilvania a fost condus de voievodul Zoltan Erdoelvi, la ordinul regelui ungar Ştefan I. Acelaşi rege a poruncit întemeierea Ţării Româneşti în anul 1324, sub domnia voievodului Basarab I, fost cneaz de Cuhea, Maramureş. Şi întemeierea Moldovei, în anul 1347, a fost impusă de un rege al Ungariei, Ludovic I de Anjou, care l-a trimis să domnească acolo pe voievodul Dragoş I, un alt cneaz de Maramureş. Deci, întemeietorii şi primii conducători ai Ţărilor Române au fost oamenii de încredere ai Regatului Ungariei. În situaţia descrisă mai sus, găsim similarităţi cu ceea ce se întîmplă, după decembrie 1989, în relaţiile României cu marile puteri de astăzi.
Unirea şi dezmembrarea teritorială, decizii ale marilor puteri
În anul 1417, în timpul domniei lui Mircea-cel-Bătrîn, otomanii au transformat Dobrogea în paşalîc. În 1538, cînd Moldova se afla sub domnia lui Petru Rareş, cele trei regiuni ale Basarabiei – Cahul, Ismail şi Bolgrad – au fost alipite Dobrogei, la porunca sultanului Suleyman Magnificul. La 20 mai 1595, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, uneşte cele trei Ţări Române. În anul 1600, Mihai Viteazul reuneşte Ţările Române, cu sprijinul monarhului habsburg Rudolf al II-lea, împăratul Sfîntului Imperiu Roman. Acesta urmărea ca noul stat rezultat după unire să devină un zid în calea invadatorilor otomani. În data de 7 mai 1775, Moldova, condusă de domnitorul Grigore al III-lea Ghica, pierde Bucovina de Nord , în favoarea Imperiului Austriac, în urma războiului ruso-turc (1768-1774). În anul 1792, regiunile Cahul, Ismail şi Bolgrad sînt, din nou, alipite Moldovei, după un alt război ruso-turc (1787-1792). În luna mai a anului 1812, prin Tratatul de Pace de la Bucureşti, încheiat între ruşi şi turci, la finalul războiului din perioada 1806-1812, pierdem Basarabia în favoarea Rusiei. Pe atunci (1807- iulie 1812), Moldova era condusă de caimacanul Veniamin Costache (adică de un locţiitor al domnitorului). În anul 1856, după războiul din Crimeea, marile puteri europene, interesate de ieşirea la Marea Neagră, decid retrocedarea regiunilor Cahul, Ismail şi Bolgrad la teritoriul Moldovei şi unirea Principatelor Române. Aşa se face că, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, iar la data de 24 ianuarie a aceluiaşi an, Cuza a fost ales şi domnitor al Ţării Româneşti, marcîndu-se în acest fel începutul procesului unificării Principatelor. Important este de precizat că cele două ţări aveau parlamente şi guverne proprii. La 2 decembrie 1861, sultanul semnează firmanul unirii Principatelor Române, la intervenţia împăratului Franţei, Napoleon al III-lea. Dar cu două condiţii: unirea să dureze cît mandatul lui A.I. Cuza, iar Imperiul Otoman să primească un tribut anual de 914.000 lei. În anul 1867, Ungaria se uneşte cu Transilvania, în cadrul Imperiului Austro-Ungar, sub împăratul Franz Joseph. După Războiul de Independenţă, în 1878, Dobrogea revine României, iar regiunile Cahul, Ismail şi Bolgrad revin Rusiei. Deci acest război nu ne-a adus doar victorii. În anul 1913, în urma războiului din Balcani, purtat între Serbia, Grecia, România, pe de o parte, şi Bulgaria, pe de alta, război cîştigat de triadă, România primeşte Cadrilaterul, o regiune din sudul Dobrogei, actualmente aflată pe teritoriul bulgar, formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Pe 27 martie 2016, s-au împlinit 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România, începutul procesului de formare a României Mari (1918). La 28 noiembrie 1918, Bucovina de Nord se uneşte cu România. 1 decembrie 1918 este data Marii Uniri, cînd Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul s-au alipit României. Puterile lumii de atunci au recunoscut Unirea şi au stabilit graniţele României Mari prin semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, în data de 4 iunie 1920.
Domnia regelui Carol al II-lea, epoca neagră a României
Trădarea intereselor româneşti de către însuşi regele de la cîrma ţării a dus la dezmembrarea teritorială a României. Pe timpul guvernului condus de Armand Călinescu, la 23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov ne-a smuls Basarabia. Mai tîrziu, la 26-28 iunie 1940, cînd guvernul român îl avea în frunte pe Gheorghe Tătărăscu, am pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord. În acelaşi an, la 30 august, ca urmare a semnării Diktatului de la Viena, sub guvernarea lui Ion Gigurtu, nordul Transilvaniei a ajuns la unguri.
Regele Mihai, continuatorul epocii negre
În timpul domniei regelui Mihai I, cînd guvernul României era condus de Mareşalul Ion Antonescu, la 7 septembrie 1940, prin Tratatul de Pace de la Craiova ni s-a luat Cadrialaterul. În data de 23 august 1944, regele Mihai I îl arestează pe premierul Antonescu, printr-o lovitură de palat. Este momentul în care România intră în război cu Germania şi URSS, pînă la 12 septembrie 1944, cînd se semnează Armistiţiul cu URSS, Marea Britanie şi SUA. Un an mai tîrziu, ca rezultat al Conferinţei de la Yalta, din 4-11 februarie 1945, la care au participat Roosevelt, Churchill şi Stalin, România a trecut sub influenţa URSS. Prin Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, României i se redă Transilvania
de Nord.
Teritoriul românesc, sfîrtecat şi după abdicarea regelui
În anul 1948, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a prim-ministrului Petru Groza, România cedează ruşilor Insula Şerpilor. Demn de remarcat este faptul că Epoca Ceauşescu a menţinut integre graniţele României. Data de 3 decembrie 1989, cînd, la Yalta, a avut loc întîlnirea dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, a schimbat cursul Istoriei noastre; atunci s-a pus la cale lovitura de stat din România, din decembrie 1989. Cea mai recentă pierdere teritorială a României, din păcate nu ştiu dacă va fi şi ultima, s-a petrecut în anul 1997, în marea democraţie, prin încheierea Tratatului de Prietenie dintre România şi Ucraina. Ţinutul Herţei a ajuns, cu documente în regulă, teritoriu ucrainian. Tratatul a fost semnat, din partea româna, de preşedintele Emil Constantinescu, prim-ministrul Victor Ciorbea şi ministrul de Externe Adrian Severin.
Concluzii
Aşadar, după decembrie 1989, România s-a întors la slugărnicia faţă de marile puteri care ne impun conducătorii. Nu mai este un secret că alegerile nu fac decît să dea legitimitate unor decizii luate în afara graniţelor. Rezultatul? Am devenit piaţă de desfacere pentru produsele lor, le punem la dispoziţie mînă de lucru ieftină, ne exploatează resursele naturale pe nimic şi ne-au transformat în scut militar în calea unui eventual atac dinspre Răsărit. Informaţiile expuse sînt culese din documente istorice. O parte din aceste date mi-au fost furnizate şi de domnul Dan Falcan, istoric.
Marius Marinescu

COMENTARII DE LA CITITORI