Ion Barbu şi muzica românească

in Tabletă de scriitor

Dan Barbilian – cunoscut sub numele de Ion Barbu – poate fi socotit unul dintre marii poeţi din perioada României interbelice, alături de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Vasile Voiculescu, Radu Gyr. Ca matematician, s-a afirmat dînd naştere la studii originale şi profunde, în ramura geometriei, axiomaticii, algebrei şi teoriei numerelor. Opusuri de maestru rămîn „Curs de algebră axiomatică”, „Teoria aritmetică a idealelor (în inele necomunicative)”, „Grupuri de operatori” (teoremele de descompunere ale algebrei). Ca poet, a atras şi va atrage mereu atenţia prin poemele sale de o muzicalitate rafinată – tributare creatorilor „parnasieni” – cu nuanţe orientale, dar şi cu unele aspecte de „voit abstracţionism”… Amintim „Joc secund”, o capodoperă a literaturii mondiale, din tragicul Secol XX.

Marele nostru compozitor Paul Constantinescu, exponent al valorificării moştenirii spirituale byzantine, în muzică şi în literatură, i-a tălmăcit unele poeme la un înalt nivel artistic; în acest sens menţionăm „Carmen saeculare”, pentru cor şi orchestră, „Isarlîc”, „Ryga Cripto şi Lapona Enigel” – baladă pentru recitator, contraaltă, soprană şi orchestră mică. Aceste bijuterii sonore ale muzicii noastre vocal-simfonice relevă un modalism cromatic, legat de o viziune componistică în care Paul Constantinescu îl preia, creator, pe vizionarul Anton Pann şi, în această privinţă, transfigurarea eufoniilor venite din Orient este, cu adevărat, fermecătoare, artistul dovedindu-ne talentul său extraordinar de colorist, ca şi Silvestri şi Rogalski.

Aurel Stroe ne-a creat acel „tape-music”, – „muzică de bandă” – în poemul „Căci Athanasic au sunat”… Subliniez că Aurel Stroe, împreună cu maestra de sunet Florica Dimitriu şi soprana Virginia Manu, care şi-a dat preţiosul concurs, au realizat o înregistrare muzicală de o nobilă expresivitate, la un înalt nivel de măiestrie, prin care Radiodifuziunea noastră poate privi de la egal la egal – fără exagerare! – realizările altor Radiodifuziuni, din ţări cu o bogată tradiţie. Lucrarea cucereşte în primul rînd prin puternica forţă emoţională. Nu lipsesc îmbinările neomodale, asimetria ritmică totală, efectele timbrale neaşteptate, cu care Aurel Stroe ne-a obişnuit în creaţii ca: ,,Arcade”, ,,Canto” sau ,,Laude”. Important este că această operă muzicală nu e un simplu şi gratuit experiment, ci o artă care încorporează seve adînci ale fondului nostru trac. Oricine o ascultă va desluşi intonaţii populare româneşti, semnale de bucium, timbre de nai, cu multe ecouri şi semnificaţii multiple. Toată această compoziţie este, de fapt, o muzică de fond pentru poemul „Bălcescu trăind”: „Leagăn amar, săracii mei Bălceşti!/ Lut simplu smălţuit ca şi o cană,/ Pe Topolog culcat nu mai boceşti/ Azi inima dintîi republicană.// A Lui! Căci Athanasic au sunat/ Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii./ Şi peste un făcut, absurd regat,/ Un palid oaspe calcă, din Sicilii…“.

Nicolae Brânduş este autorul tulburătoarei cantate „Domnişoara Huss” – se poate vorbi de o capodoperă a lumii Euterpei, pe fond românesc. Moduri cromatice, melodii populare, de origine orientală, „alchimizate” admirabil, teme psaltice, politonalităti, combinaţii armonice, violent opuse celor funcţionale, o imensă varietate ritmică şi, mai ales, timbrală, o formă liberă, dar solidă – toate acestea definesc o capodoperă, un exemplu, de transgresie geografică est-vest, pe fond spiritual românesc, o lucrare de o expresie aspră, virilă, care a însemnat un moment novator în istoria culturii noastre, raportată la lumea melodiei.

Am amintit mult inspirate creaţii, care au la bază opera răscolitorului „poet –matematician” Ion Barbu. Dacă realizările lui Paul Constantinescu semnifică o artă sonoră de avangardă, în perioada României interbelice, cele ale lui Aurel Stroe şi Nicolae Brânduş pot fi socotite compoziţii de referinţă pentru inovaţia conturată în acel „Ev aprins” – cum l-a definit tulburătorul Nicolae Labiş…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI