Islamul şi Ortodoxia ante portas

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Integrarea ortodocşilor în UE/NATO şi tratarea Rusiei ca pe o ţară secularizată, quasi-occidentală, cu stat de drept, economie de piaţă şi democraţie de tip Westminster sînt, acum, greşeli evidente pentru toată lumea, cu consecinţe negative, mai ales după falimentul financiar al Greciei şi războaiele asimetrice, hibride, ale Federaţiei Ruse cu Georgia şi Ucraina.

După 1964, războiul rece religios dintre ortodocşi şi occidentali a intrat într-o fază de destindere, după ridicarea anatemei, la Ierusalim, de către Patriarhul ecumenic din Constantinopol, Athenagoras, şi Papa Paul VI, în vremea generosului Conciliu de la Vatican II. Sinodul Panortodox n-a avut loc în acelaşi timp, din cauza Lagărului marxist-leninist. Disonanţele dintre Est şi Vest, eşecul perioadei de tranziţie a ţărilor ortodoxo-comuniste sînt consecinţele. Oricum, dorinţa refacerii unităţii creştine era la fel de mare de ambele părţi ale Cortinei de Fier. Primăvara de la Praga, ,,Solidaritatea”, din Polonia, şi înţelepciunea şefului Statului şi Bisericii ruse, Mihail Gorbaciov, au creat condiţiile încheierii paşnice (cu excepţia României), într-o euforie generală, a războiul rece. În Occident, teologia inclusivistă, la fel de utopică şi euforică precum elanul din Răsăritul Europei, îi vede creştini pe toţi pămîntenii, pentru că Mîntuitorul S-a jertfit pentru toată lumea şi, oricum, necreştinii îşi îndreptau speranţa, mai ales la acea vreme, spre o lume creştină unitară, de la Vancouver la Vladivostok.

Preotul german iezuit Karl Rahner era purtătorul de cuvînt al Inclusivismului, un fel de imperialism creştin, potrivit profesorului de teologie fundamentală Joseph Ratzinger (Papa Benedict XVI), care atrăgea atenţia asupra lipsei de respect pentru celălalt şi a necesităţii deschiderii unui dialog, în vederea unirii creştinilor, care să fie bazat pe egalitate şi respect reciproc cu celelalte religii.

Mahomedanii nu numai că nu aspiră spre creştinism, ci sînt în stare să se arunce în aer pentru „ultima“ religie, simplă şi superioară celorlalte, care au elemente mistice şi idolatrice. Ortodoxia are cam acelaşi sentiment de superioritate faţă de lumea occidentală, în care raţiunea, contractul, individualitatea sînt sanctificate, aparent, în defavoarea Atotputernicului.

Confruntarea, ajunsă pe picior de război, cu Islamul şi Ortodoxia i-a pus în mare dificultate pe creştinii occidentali, care speră încă în inclusivism creştin sau modern, secularizat. Dificultatea încetării stării de război, a unei concordii cu Islamul este legată indisolubil mai ales de dihonia din lumea creştină, care va fi elementul crucial al Sfîntului şi Marelui Sinod Panortodox, prevăzut pentru 2016.

Prof. dr. VIOREL ROMAN,

consilier academic al Universităţii din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI