ISTERIA PUTERII (1)

in Editorial

Dintre sutele de documente, reviste şi cărţi vechi care ne pică în mînă, aduse de oameni binevoitori, fie pentru achiziţie, fie sub formă de împrumut, am remarcat deunăzi o tipăritură rară: „Calendarul Gazetei Transilvaniei” pe anul 1921. Are, aşadar, paginile îngălbenite de 70 de ani de istorie. La o sumară răsfoire, mi-a ieşit în relief floarea mică a unei cugetări de un desăvîrşit bun-simţ. Este o cugetare ce se aplică României şi astăzi, şi aparţine cărturarului N. Bagdasar, un reputat istoric al filozofiei: „Boala aceasta a ţării, boală grea şi istovitoare, care e lipsa de caractere nu poate fi remediată şi suprimată aşa de uşor. Caracterele se formează numai printr-o muncă stăruitoare şi harnică, punînd în funcţie tot ceea ce cultura sănătoasă poate să dea”. Este, într-adevăr, de mare actualitate! Ţara asta duce lipsă de caractere, o lipsă cronică, dureroasă, cu efecte grave în plan social-politic. Ar fi o dovadă de imaturitate să dăm pe mai departe vina pe Ceauşescu sau pe regimul comunist – şi asta pentru simplul motiv că situaţia era valabilă şi în 1921, exact anul în care se năştea P.C.R. Criza morală pe care se bate atîta monedă acum tocmai de aici pleacă: există prea mulţi oameni, şi prea în fruntea bucatelor, la vedere – care nu au un ideal, care sînt dispuşi să negocieze totul, care, vorba lui Shakespeare în „Hamlet”, „cu o faţă de cucernic şi cu fapte evlavioase îndulcesc şi pe diavol“. Aparent, avem de-a face cu persoane onorabile. Aparent, oamenii aceştia au cele mai bune intenţii; sînt credibili şi oneşti. Toată glazura lor de onorabilitate se spulberă, însă, la o probă de foc: poziţia faţă de integritatea şi demnitatea acestei ţări! Dacă în alte probleme mai putem discuta, mai putem găsi punţi de comunicare şi de înţelegere reciprocă, la chestiunile vitale ale României nu putem face rabat. Ni se va spune că avem o înţelegere îngustă a patriotismului, că sîntem extremişti şi tindem să monopolizăm iubirea de ţară. La toate aceste acuzaţii noi vom răspunde: faceţi dovada că vă iubiţi ţara, faceţi dovada că luaţi o atitudine fără echivoc faţă de tendinţele grave ale ungurilor de a curăţa Transilvania de elementul românesc şi, în final, de a o smulge din trupul patriei! Cînd privesc la televizor toate aceste marşuri şi mitinguri declarate apolitice, fireşte – mă apucă o milă sfîşietoare faţă de acest popor. Pentru că toţi aceia care ies cu portretul fostului rege Mihai şi agită chestiunea monarhistă nu ştiu (ori se fac că uită) un adevăr cutremurător: bătrînul Mihai este o unealtă în mîna unei nenorocite bande de căpătaţi şi de răufăcători politici, care l-au determinat să îşi dea consimţămîntul faţă de criminala Declaraţie de la Budapesta! Iar acea Declaraţie, iniţiată şi semnată de „Europa liberă”, de fiica Doinei Cornea şi de alţi agitatori apatrizi, prevede limpede autonomizarea Transilvaniei! Iar noi ştim prea bine, din învăţămintele istoriei, care va fi următorul pas unguresc: alipirea acelei provincii şi, desigur, zdrobirea rapidă a populaţiei majoritare, sau izgonirea ei. Aşa s-a întîmplat, în alţi parametri, şi în anul 1940, iar o a doua experienţă de acest gen nu ne mai trebuie. Iubim prea mult şi prea cu durere acest popor ca să nu-l ferim de primejdii, ca să nu-l punem în gardă. Şi sîntem prea maturi, prea cunoscători în ale istoriei ca să ne lăsăm amăgiţi de ipocrizia unor lideri maghiari, care perorează peste tot că ei nu vor Ardealul. Cum nu vor Ardealul, cînd acesta e visul vieţii lor de sute şi sute de ani, cînd n-au pierdut în istorie nici un prilej, nici o alianţă, pentru a pune gheara pe el? Dacă nu vor Ardealul, atunci ce vor, de ce nu e linişte, pentru ce tot agită falsa problemă a drepturilor, pe care nici o altă minoritate din România n-o mai instrumentează atît de diabolic?
Aici lucrurile sînt foarte simple: ori luptăm pe faţă, cu bărbăţie şi loialitate, pentru Transilvania, ori am pierdut-o! Dar asta înseamnă că vom fi răspunzători pentru viaţa atîtor comunităţi româneşti, expuse la urgia bestială a hoardelor de unguri, care ştim bine ce omoruri rituale practică. De ce oare opoziţia asta iresponsabilă nu ia atitudine faţă de teroarea instaurată pas cu pas de unguri nu numai în Ardeal, ci, iată, şi în inima Bucureştilor, prin umilirea şi alungarea a sute de copii români de la Liceul nr. 33? Chiar acum, cînd scriu aceste rînduri, am primit o delegaţie de români din Tg. Mureş. Au venit
să-mi relateze, înnebuniţi de durere, o nouă crimă a fiarelor fasciste ungureşti: tînărul Ionel Sand, în vîrstă de 26 de ani, tatăl unei fetiţe de 4 ani, a fost asasinat mişeleşte de măcelarul ungur Mikloş Ladislau, care i-a tăiat gîtul cu cuţitul în plină stradă, pe motiv că a cîntat cîntece despre Ardeal şi Avram Iancu. Instantaneu, criminalul a străpuns pieptul unui alt român, aflat acum în comă. Imobilizat cu mare greutate şi băgat în celulă, asasinul s-a dovedit suficient de treaz ca să nu uite lecţia învăţată: „Nu declar nimic pînă nu vine avocatul U.D.M.R.-ului!” Şi iar se vor tergiversa lucrurile, şi iar o să scape basma curată. Pentru că, e util de ştiut, măcelarul a fost unul dintre călăii de la 20 martie 1990, după care a fugit la sînul Ungariei şi, de scurtă vreme, se înapoiase la Tg. Mureş. Aşa ceva vreţi să se întîmple mereu? Asta, ca să nu mai vorbim despre jaful pe care (în eventualitatea dobîndirii Ardealului) ungurii îl vor instaura în această zonă atît de dăruită de Dumnezeu, despre transformarea acestei provincii în cea mai mare rezervaţie de vînătoare a Europei, pentru toţi nespălaţii lumii, veniţi să masacreze cerbii, şi căprioarele, şi urşii, şi cocoşii noştri de munte. Asta se urmăreşte, printre altele. V-am anticipat, pas cu pas, succesiunea evenimentelor. Vreţi să se ajungă aici? Atunci aduceţi-l pe rege în ţară, pupaţi-vă cu ungurii bot în bot, zdruncinaţi instituţiile fundamentale ale statului. Nu vreţi să se ajungă aici? Atunci lichidaţi fără discuţie orice formă de demagogie mitingistă, care, în numele democraţiei şi pe fondul şantajului cu străinătatea, ruinează temeliile statului naţional unitar român. Întreaga noastră experienţă istorică ne arată că ungurii numai de frică ştiu. Chiar
atunci cînd s-au găsit minţi luminate printre ei, cu care s-a putut coopera, fondul problemei a rămas acelaşi, pentru că dăinuie o mentalitate primejdioasă printre ei: aceea că au funcţii civilizatoare, că sînt mesianici, că – vorba ministrului adjunct de Externe Katona Tamaş – Ungaria este în această zonă a Europei „ţara majoră”. Este inutil să mai precizăm că, dacă ar fi fost întrebat care ţară e minoră în zonă, dl. Katona ar fi spus România – dar, să nu-i facem procese de intenţie.
În ce amăgitor şi păgubos scenariu .,internaţionalist” au intrat mai mulţi dintre intelectualii noştri?! Cum nu-şi dau ei seama de vînzarea de ţară pe care o practică?! Pretextînd că vorbesc în numele idealurilor de democraţie şi că numai aşa vom intra în Europa, ei încearcă din răsputeri să îşi îngroaşe rîndurile, să capete legitimitate şi forţă. Ne vor duce ei în Europa? Dar România se află în Europa încă înainte de naşterea Europei, dacă se poate spune aşa! Modul intolerant, rău ameninţător, răzbunător în care agită ei spiritele, în care impun demisii de demnitari şi suprimări de publicaţii, ne arată tuturor ce ne va aştepta dacă vor ajunge să pună vreodată mîna pe putere. Închipuiţi-vă cum ar arăta România dacă ministru de Interne ar fi, de pildă, acest isteric pe nume Ticu Dumitrescu (fost torţionar prin puşcăriile politice), sau dacă prim-ministru ar fi Doina Cornea, sau dacă în Parlament ar fi majoritari indivizi de genul lui Vartan Arachelian, Marcian Bleahu, Dan Deşliu, Silviu Brucan, Claudiu Iordache, P.M. Băcanu, S.R. Stănescu, Andrei Pleşu, C. Nistorescu, I. Cristoiu, Al. Paleologu, M. Dinescu, A. Blandiana şi alţi „justiţiari“ obişnuiţi să pună la zid, să judece sumar şi să lase oamenii pe drumuri – asta, în cel mai fericit caz, pentru că în realitate toate drumurile vor duce către închisoare. Putem oare lăsa ţara pe mîna unor asemenea dezechilibraţi psihic? Putem să le permitem accesul pe platforma puterii, acolo unde se hotărăşte viitorul ţării, atît timp cît ei cochetează cu şovinismul unguresc şi ne execută pe noi, tocmai pe noi, care ţinem piept obrăzniciei fără margini a liderilor maghiari? S-a pronunţat vreodată vreunul dintre ei, limpede, fără ambiguităţi, cu privire la Transilvania şi la exodul inimaginabil, asemănător kurzilor, pe care sînt siliţi să îl trăiască românii?
În ceea ce o priveşte, „România Mare” ştie bine ce riscuri şi-a asumat. Nu e zi de la Dumnezeu în care francmasoneria internă, ca şi cea internaţională, să nu solicite desfiinţarea revistei noastre. Aşa ceva nu ne surprinde, dat fiind faptul că inamicii ţării solicită şi desfiinţarea graniţelor, şi a armatei, şi a poliţiei, ba chiar şi a instituţiei prezidenţiale. Pentru că asta e misiunea lor cu plată: să desfiinţeze, să reducă România la zero, să demoleze tot ce există, pentru a trece cu plugul şi a pune sare, ca la Cartagina, astfel încît să nu mai crească nici un răsad de iarbă. Cineva, undeva, poate o trîmbiţă a unui altfel de Jerichon, a sunat ora dominaţiei universale a francmasoneriei, aşa că iudele astea din ţară lucrează contra-cronometru, se grăbesc să-şi facă treaba pentru care au fost cumpăraţi, să ne livrele la cheie, cu creierele gata spălate, cu civilizaţia gata ruinată, cu ţara gata haşurată şi federalizată. Cineva, undeva, supraveghează pe un diabolic computer procesul de degradare a vieţii în România, creşterea cotelor mîniei populare, pînă la pragul inundaţiei.
Fireşte, o parte de vină o are aici şi puterea. Pentru că nu are curajul răspunderii de a ieşi periodic în faţa naţiunii şi, într-un limbaj cinstit, accesibil, omenesc – să spună răspicat care e situaţia, ce se întîmplă şi încotro ne îndreptăm. Pînă vor da roade planurile reformei, tare mă tem că va ieşi pe stradă cel mai teribil agent secret din istoria umanităţii: Foametea! Ce vom da la oamenii aceştia de mîncare? Şi, de parcă nenorocirile acestea nu ar fi de ajuns, mai şi exportăm mîncare, deşi încă din 22 decembrie 1989 s-a promis că nu va mai ieşi nici un aliment din ţară. Mi-a parvenit o copie a Raportului guvernamental cu privire la întrunirea Comisiei româno-cehoslovace: printre cele cca. 60 de genuri de produse prevăzute a se exporta în Cehoslovacia se află la penultima poziţie „Legume şi fructe proaspete şi semiindustrializate”, în valoare de 10.805.000 ruble! Nişte colegi economişti mă informează, totodată, că peste o jumătate de milion de bovine din mai multe judeţe ale ţării sînt ameninţate cu pieirea, datorită lipsei acute de hrană, în special a fînurilor. Cu deosebire, sînt într-o situaţie critică peste 120.000 de vaci gestante. Şi exemplele ar putea continua, situaţia e dramatică în multe privinţe. E numai Guvernul de vină? Eu cred că răspunderile sînt împărţite, toate acestea fiind, în primul rînd, efecte ale haosului instaurat în ţară după 22 decembrie 1989, cînd au fost pulverizate structurile statului român.

(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 26 aprilie 1991)

COMENTARII DE LA CITITORI