Isterie şi sex (3)

in Alte știri

Isteria personalităţii (3)

Un alt martor al Diavolilor din Loudon a fost John Maitland, care, pînă la sosirea sa în oraş, crezuse ferm în vrăjitorie şi în fenomenul posedării. Cînd a văzut, însă, călugăriţele şi a asistat la acţiunile lor, şi-a schimbat de îndată părerile şi mai tîrziu scria:

„După ce am asistat la exorcizarea a 3 sau 4 dintre călugăriţe, în capelă nu am văzut nimic altceva decît cîteva tîrfe cîntînd cîntece franţuzeşti deocheate, am început să suspectez un lourbé (înşelătorie)“. (Convulsionarele – în limba franceză în original – n. tr.)

În cazul călugăriţelor din Loudon există toate simptomele clasice care ne pot face să tragem concluzia că acestea fuseseră, de fapt, afectate de isteria în massă, contorsionările, urletele şi obscenităţile la care se dedau fiind comparabile celor din cazurile moderne studiate. Următorul exemplu este tot atît de izbitor.

În 1727, au început să circule prin Paris zvonuri privind lucruri stranii şi miraculoase care se întîmplau în Cimitirul St. Médard. Se spunea că puteau fi găsite acolo femei zvîrcolindu-se, cunoscute sub numele de les convulsionnaires, în prezenţa cărora se petreceau miracole de vindecare şi care erau imune la durere sau pedepsire. Cele mai multe lucruri pe care le cunoaştem despre acest caz provin dintr-o investigaţie condusă de magistratul Louis-Basile Carré de Montgeron, care, deşi extrem de sceptic la început, a fost exilat ulterior pentru că-şi făcuse publică credinţa în les convulsionnaires.

Mărturiile strînse de acesta înfăţişează un cimitir St. Médard năpădit de femei ce se zvîrcoleau, se arcuiau şi se răsuceau în poziţii imposibile – un semn clasic de isterie, întîlnit şi în cazul călugăriţelor din Loudon. Adevărata atracţie, totuşi, era aparenta neputinţă a acestor convulsionnaires de a reacţiona la abuzurile fizice şi sexuale comise asupra trupurilor lor. De Montgeron mărturisea că acestor femei li se puteau strivi sînii între 2 lopeţi fără a le răni în vreun fel, că puteau mînca fecale şi bea urină fără vreun efect aparent şi că, de asemenea, li se puteau străpunge abdomenele cu ţepuşe sau puteau fi bătute peste sîni, stomac sau organele genitale cu barosuri, din nou fără a le provoca nici un rău aparent. Confruntat cu mulţimi din ce în ce mai numeroase şi cu o exacerbare a relatărilor de întîmplări supranaturale, Regele Franţei s-a văzut nevoit să închidă St. Médard în 1732. Adevărul despre les convulsionnaires este greu de pătruns şi nu va fi, poate, niciodată înţeles pe deplin. Este, fără îndoială, un caz de isterie în massă – convulsiile şi ţipetele femeilor fiind un indiciu clar -, dar este greu de crezut că toate faptele descrise erau reale. Elementul sexual din cele mai multe din mărturiile din acest caz face ca întreaga Istorie să pară mai degrabă o fantezie sadică şi, adesea, chiar textele istorice au considerat-o ca atare.

Cazul călugăriţelor din Loudon şi cel al convulsionarelor ilustrează multe din faptele pe care le cunoaştem despre isteria în massă. Este mai probabil statistic să întîlnim exemple de isterie în massă la grupuri de femei decît la grupuri de bărbaţi sau chiar la unele mixte. Tinerele sînt afectate mai repede decît cele mai în vîrstă. Isteria în massă apare de cele mai multe ori în cadrul unui grup de oameni legaţi de o credinţă sau un interes comun. De aceea, cele mai multe exemple de isterie în massă moderne sînt întîlnite la concerte sau în biserici, unde o mulţime de oameni s-a adunat pentru un anumit scop. În cazul din Loudon, mînăstirea era punctul central şi chiar les convulsionnaires, s-a dovedit ulterior, ar fi aparţinut, în majoritatea lor unei secte minore creştine persecutate, ai cărei membri erau cunoscuţi sub denumirea de jansenişti. Şi, inevitabil, cînd grupuri de femei încep să se zvîrcolească pe jos, lepădîndu-şi veşmintele, întreaga poveste capătă o puternică tentă sexuală.

Sfîrşit

PAUL DEANE

COMENTARII DE LA CITITORI