Istoria cusută cu aţă albă a terenului subevaluat de 56 de ori, pe care urma să se ridice hotelul secret al lui Gabriel Oprea (2)

in Război corupției

Autorizaţiile ar fi ilegale
Inspectoratul de Stat în Construcţii face, în prezent, un control, la solicitarea DNA, cu privire la modalitatea de emitere a autorizaţiei de construire de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti pentru terenul dobîndit de Loredana Radu. Secretarul Primăriei Sectorului 2, Toma Şutru, a declarat la DNA că autorizaţia a fost emisă la solicitarea expresă a primarului Onţanu, cu încălcarea prevederilor legale, avînd în vedere că imobilul se află în zona verde de protecţie a Lacului Tei, care este neconstruibilă conform Planului de Urbanism General al Municipiului Bucureşti. Una dintre angajatele Direcţiei de Urbanism din Primăria Sectorului 2 a explicat la DNA cum s-a dat avizul de construcţie în acest caz. Ea a spus că au fost numeroase discuţii în primărie, deoarece nu existau la momentul emiterii toate avizele necesare şi, iniţial, a refuzat să semneze. „Din cîte îmi amintesc, lipseau avizele de utilităţi şi avizul de mediu. În cele din urmă, am acceptat să semnez autorizaţia la cererea doamnei Bagdasar, care a spus că ea nu semnează în lipsa semnăturii mele. Îmi amintesc că domnul Bogdan Pîrvanu, care era directorul Direcţiei de urbanism, mi-a adus dosarul şi
mi-a spus că primarul cere ca pînă la 31 decembrie să fie eliberată autorizaţia“, a povestit femeia. Autorizaţia de construcţie emisă de Primăria Sectorului 2, în cazul hotelului lui Gabriel Oprea, a fost unul dintre primele acte solicitate de DNA în această anchetă. Cererea procurorilor a ajuns pe 23 martie la Primăria Sectorului 2. După ce a luat la cunoştinţă de conţinutul solicitării, Onţanu a emis în aceeaşi zi o adresă către Compartimentul Arhivă, prin care le punea în vedere funcţionarilor să nu elibereze nici un document fără aprobarea sa personală, sub sancţiunea tragerii la răspundere. Unul dintre angajaţii de la Arhivă îi spunea lui Toma Şutru cum s-a întîmplat totul. „A venit în arhivă…, domnul primar. Întrebaţi fetele. De trei ori mi-a zis: «De mîine nu mai vii, dacă ai dat ceva!». Da… «de mîine nu mai vii, dacă le dai fără semnătura mea»“, se plîngea funcţionarul. Funcţionarii din primărie au discutat între ei despre solicitarea DNA. „Păi… fii atent aicea! Deci, este o adresă în care ne cere toate certificatele de urbanism, avize şi autorizaţii pentru imobilul acela… A lu’ Oprea?!“, spunea şi Toma Şutru. Aceste stenograme au contat atunci cînd magistraţii au prelungit arestarea lui Neculai Onţanu, deoarece ar fi arătat că acesta încearcă să zădărnicească ancheta procurorilor. „La acest moment însă, temeiurile ce au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, dimpotrivă, au apărut şi temeiuri noi, în sensul că s-au descoperit probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis şi o altă infracţiune de trafic de influenţă, justificîndu-se privarea în continuare de libertate a acuzatului“, arată Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea din 18 mai, cînd a prelungit cu 30 de zile arestarea preventivă a edilului.

Sfîrşit
(„Adevărul“)

COMENTARII DE LA CITITORI