Istoria Românilor, scoasă din şcoli, iar Avram Iancu zace, omorît a treia oară, la Sibiu (1)

in Polemici, controverse

Un post central de televiziune a oferit în ultima vreme o informaţie sinistră, anume că actualul ministru al Învăţămîntului, domnul Curaj, împreună cu un grup numeros de „experţi”, lucrează, din greu, la o nouă programă şcolară pentru întreg învăţămîntul preuniversitar, în care se prevede ca Istoria Românilor să fie scoasă complet din programa şcolară în toţi anii de învăţămînt preuniversitar, urmînd să fie amestecată într-o ciorbă cu ceva educaţie cetăţenească sau mai ştiu eu ce; şi pînă acum, după 1990, Istoria Românilor a fost redusă pînă la o oră pe săptămînă în ciclul liceal, devenind şi disciplină alternativă la Bacalaureat. Sînt îngrozit dacă lucrătura menţionaţilor se realizează, şi mă întreb dacă aceasta este „viziunea neînţeleasă” a unor elitişti despre Poporul Român sau colaborarea „coloanei a V-a” din România cu oculta internaţională, care poate fi identificată în anumite cercuri de putere şi de influenţă din state ale Europei şi ale lumii. Acţiunea de destructurare a României trebuie dusă concertat, vizînd toate domeniile, urmînd a se finaliza cu distrugerea identităţii Neamului Românesc.
Totul se leagă, astfel că nu mă miră faptul că marele erou naţional al românilor din Transilvania, prefectul general al Revoluţiei de la 1848-1849, Avram Iancu, zace, omorît din nou, la Sibiu. La moartea veneratului, în septembrie 1872, poetul Ion Gorun (pseudonim literar al unui ilustru literat, din la fel de ilustra familie Hodoş din Apuseni), scria că Avram Iancu a fost omorît de două ori: prima dată l-au ucis falsitatea şi perfidia aliatului habsburg şi abia după două decenii l-a doborît şi coasa vremii. Iar astăzi, Avram Iancu zace omorît, a treia oară, la Sibiu.
Este vorba despre bustul celei mai iubite şi venerate personalităţi istorice ale românilor ardeleni, realizat de unul dintre marii sculptori români în viaţă, maestrul Radu Aftenie. Bustul, care este turnat în bronz şi are 1,40 m înălţime şi cca. 180 kg., zace, din noiembrie 2013, acoperit cu un linţoliu alb, în holul Bibliotecii „Astra“. Cei care au fost iniţiatorii cinstirii memoriei eroului nu au primit aprobarea ca sculptura să fie instalată pe Aleea Personalităţilor, din Parcul „Astra“.
În şedinţa din 3 martie 2011, membrii Societăţii cultural-patriotice „Avram Iancu”, din Sibiu, au luat iniţiativa instalării bustului marelui român alături de celelalte mari personalităţi, creatori de Istorie Naţională, de la George Bariţiu şi Andrei Şaguna, pînă la Gheorghe Lazăr şi Octavian Goga, sibieni sau legaţi prin activitatea lor de oraşul Sibiu. Toţi aceşti mari oameni nu ar fi fost atît de cunoscuţi fără fapta şi sacrificiul lui Avram Iancu. De altfel, contemporanii şi generaţiile care i-au urmat, pînă la 1918, l-au considerat ca fiind marele precursor al Unirii.
Avram Iancu este strîns legat de Sibiu. În timpul Revoluţiei din Transilvania, Sibiul a fost ales în Adunarea Naţională de la Blaj, din mai 1848, drept sediu al Comitetului Permanent Român (guvernul revoluţionar românesc). Ca membru, Avram Iancu participa la Sibiu la şedinţele acestuia. În toamna anului 1848, cînd armata ungară a invadat Transilvania pentru a o anexa Ungariei, şi, concomitent, secuii năvăleau în Cîmpia Transilvaniei nimicind tot ce era românesc în calea lor, Crăişorul Munţilor a devenit prefect general, conducătorul rezistenţei armate a românilor. În această calitate, el venea la Sibiu pentru a da informaţii Comitetului despre mersul luptelor din Munţii Apuseni. Şi tot la Sibiu, după Revoluţie, i s-a înscenat un simulacru de proces, continuare a altor umilinţe. Tot aici, în 1852, în casa prietenului său, Ilie Măcelariu, a dat primele semne ale descumpănirii, ale declinului său. În treacăt fie spus, Ilie Măcelariu, din Miercurea Sibiului, a fost primul preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania, cu sediul în Sibiu, conducătorul luptei naţionale, pînă la Unirea din 1918. Casa acestuia, de pe Calea Victoriei, colţ cu Strada Rennes, care ar fi trebuit să fie monument istoric, a fost demolată nu cu mulţi ani în urmă, pe locul ei fiind ridicat centrul comercial al unui întreprinzător. Deşi avem în Sibiu o Direcţie Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu, aceasta nu a intervenit cînd casa lui Măcelariu a fost făcută una cu pămîntul de buldozere! Nu a intervenit nici cînd onoratul Consiliu Municipal, în frunte cu primarul de atunci, domnul Klaus Iohannis, a dat numele poetului maghiar Petöfi Sandor unui parc din Sibiu! A informat că Petöfi s-a aflat în Sibiu la sfîrşit de martie – început de aprilie 1849, ca adjunct sau aghiotant al generalului Iosif Bem, comandantul armatei ungare care a cucerit Sibiul, a dărîmat cu tunul, a distrus, a ars, a ucis, a capturat arhiva Consiliului Permanent Român, încît nici astăzi istoria Revoluţiei din Transilvania nu este cunoscută la dimensiunile sale reale. Petöfi Sandor a fost la Sibiu ca terorist şi criminal, nu ca poet naţional al Ungariei. După mine, acest lucru este o ofensă adusă Sibiului.
Dar să revenim la odiseea bustului eroului ardelean. În martie 2011, am avut parcă o premoniţie, pentru că doar cîteva zile mai tîrziu, în 15 martie, vedeam oripilaţi la TV cum un sinistru şovin secui, Csibi Barna, plin de ură, spînzura, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, efigia lui Avram Iancu. Am fost cu atît mai şocat cînd am văzut în revista „Historia”, nr. 113/2011, a lui Ion Cristoiu, un articol scris de un român „vîndut“, culmea, cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Marius Diaconescu, cu titlul stupefiant Avram Iancu şi [contra]revoluţia românească din Transilvania în 1848-1849. Blasfemia e cuprinsă în titlu, acest personaj afirmînd că şi românii au fost călăi, au ucis, au dat foc, au violat, de parcă ei ar fi invadat Ungaria pentru a o anexa Transilvaniei şi nu invers, iar prefectul general Avram Iancu este considerat drept o personalitate contradictorie, pe care nu am cunoscut-o decît printr-o imagine încremenită în clişee şi din articole propagandistice, precum şi că acest fiu de iobag ar fi avut o atitudine moderată în privinţa libertăţii ţărănimii române ardelene. Eu, unul, l-aş fi dat afară urgent din învăţămînt pe acest profesor.
Pentru aprobarea instalării bustului Crăişorului Munţilor pe soclu am avut nevoie de tot felul de aprobări, aşa că am întocmit un dosar, de care s-a ocupat preşedintele Societăţii, prof. univ. dr. Matei Pamfil. Nu el a spus-o, o spun eu, a fost un calvar. A umblat pentru dosarul acesta cît pentru întocmirea unui dosar de construcţie a unui mall. Certificatul de urbanism şi acceptul amplasării bustului în Parcul „Astra“ sînt date de Primăria Municipiului Sibiu. De cîte ori se ducea la Primărie, mai trebuia cîte un act la dosar. Astfel că, şi pentru Ministerul Culturii, s-au adunat la dosar următoarele avize: de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, de la Serviciul Patrimoniu al Primăriei Sibiu, de la Direcţia Tehnică a Primăriei, un aviz geotehnic, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, de la Oficiul de Cadastru Sibiu. Apoi, ne-au trebuit aprobări de la E-on Gaz, S. C. Apă Canal S. A., de la Electrica S. A. şi de la RCS-RDS. Sînt convins că subsolul aleilor din Parcul „Astra“, care este destinat amplasării busturilor unor personalităţi române, a fost cercetat centimetru cu centimetru. De ce om fi avut nevoie de atîtea avize, unele dintre ele absurde? Cred că Primăria ar fi trebuit să se adreseze direct Ministerului Culturii, fiind vorba de bustul lui Avram Iancu şi de faptul că, pînă la Centenarul Unirii, ne mai despart circa doi ani. În final, Primăria ne-a dat acceptul de amplasare şi, la propunerea noastră, pentru a fi protejat, bustul va fi luat în custodie permanentă.

(va urma)
Conf. univ. dr. Mihai Racoviţan
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” Sibiu

COMENTARII DE LA CITITORI