Istoria sîngeroasă a Mossadului (7)

in Alte știri

Dezvăluirea cea mai surprinzătoare a fost că membrii echipei operative, cei mai mulţi dintre ei, folosiseră paşapoarte reale, ale unor cetăţeni israelieni cu dublă naţionalitate, şi doar foarte puţini aveau paşapoarte falsificate. Evident, dintr-un motiv anume: echipa operase într-o ţară arabă, considerată teritoriu inamic. În caz că membrii grupului ar fi fost capturaţi, ei puteau cere protecţie la consulii Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi Australiei. Dacă respectivii consuli şi-ar fi verificat computerele, ar fi descoperit că aceste persoane existau, realmente, şi ar fi consimţit să le acorde asistenţă. Din contră, dacă echipa ar fi folosit paşapoarte falsificate, înşelăciunea putea fi demascată imediat, iar agenţii rămîneau neprotejaţi. După ce toate aceste lucruri au ieşit la iveală, Israelul a fost criticat dur de naţiunile ale căror paşapoarte fuseseră folosite în Dubai. Marea Britanie, Australia şi Irlanda au expulzat reprezentanţii Mossadului de pe teritoriul lor.

Polonezii au arestat, pe aeroportul din Varşovia, un bărbat pe nume Uri Brodski şi l-au extrădat Germaniei. Brodski era suspectat că l-ar fi ajutat pe agentul Michael Bodenheimer să obţină un paşaport german, în baza unor date false. Pînă la urmă, Brodski a fost eliberat de Germania, după ce a plătit o amendă de 60.000 de euro. Bodenheimer, însă, n-a fost de găsit. Şi alte ţări şi-au exprimat indignarea şi furia. Aceste reacţii reprezintă dovezi de ipocrizie, deoarece folosirea paşapoartelor false, sau falsificate este un procedeu standard al activităţii Serviciilor Secrete. Naţiunile care acuză Israelul au folosit, şi încă folosesc, paşapoarte măsluite, exact ca Mossadul. Cînd, spre sfîrşitul anului 2010, o reţea de spioni ruşi a fost descoperită în Statele Unite, nimeni nu i-a acuzat pe membrii ei că aveau asupra lor acte britanice şi americane.

Reportajele din presa lumii au creat impresia că ,,Operaţiunea Dubai” reuşise, dar avusese de suferit din cauza unei greşeli grave, rezultatul subestimării crase de către Israel a Dubaiului şi a ţărilor occidentale, pe care le implicase în această poveste. A fost o lovitură dată imaginii internaţionale a Israelului, însă nu şi activităţii Serviciilor Secrete ale acestuia. Reprezentanţii expulzaţi ai Mossadului au fost înlocuiţi cu alţii. Promisiunile şefului Poliţiei din Dubai, că membrii echipei care acţionase vor fi arestaţi, deoarece identităţile lor erau cunoscute de toată lumea, au rămas neonorate. Nici un agent al Mossadului, din echipa din Dubai, n-a fost identificat de Poliţie. Totuşi, Dubaiul a devenit simbolul unei noi provocări, pe care trebuie să o înfrunte orice Serviciu Secret într-o lume în schimbare. Epoca de capă şi spadă s-a încheiat definitiv.

Camerele de securitate, fotografiile şi amprentele digitale la imigrare, verificările rapide ale paşapoartelor, identificarea ADN-ului, toate acestea reclamă mijloace şi metode mult mai sofisticate din partea agenţilor secreţi ai lumii, atunci cînd pornesc în misiunile lor sinistre şi misterioase. La data de 7 aprilie 2011, un avion neidentificat a lansat un proiectil asupra unui autoturism aflat pe o şosea, la 15 kilometri Sud de Port Sudan, în statul african cu acelaşi nume. Potrivit surselor israeliene, maşina a fost atacată de o dronă Shoval, care poate zbura pînă la 4.000 de kilometri fără a se alimenta şi care transportă o încărcătură de o tonă. Shoval face parte dintr-o generaţie nouă de drone, pe care Israelul le foloseşte, acum, în misiuni riscante în afara graniţelor, înlocuind avioanele pilotate de oameni. Dronele israeliene, fiind unele dintre cele mai bune din lume, execută misiuni ofensive şi de culegere de informaţii în Orientul Mijlociu.

Unul dintre cei 2 oameni omorîţi în maşina din Sudan era, se pare, un lider al Hamas. Această grupare teroristă folosea Sudanul pentru contrabanda cu arme din Iran către Gaza. Armele veneau cu vapoarele, erau descărcate în Port Sudan şi îşi continuau drumul, în convoi de vehicule, via Egipt şi Sinai, pînă la şoferii din Gaza, care îi mituiau pe agenţii de la graniţe şi de la punctele de control. Guvernul sudanez a acuzat, imediat, Israelul. Acest stat fusese găsit vinovat, în ianuarie 2009, de un alt atac misterios asupra unui convoi de arme. Camioanele care transportau arme, proiectile şi explozibil au fost, atunci, distruse, iar 40 de oameni care însoţeau convoiul au fost ucişi.

Unul dintre cei care se crede că ar fi fost omorîţi era un lider al Grupării Hamas, responsabil de contrabanda cu arme din Iran în Gaza.

Sfîrşit

MICHAEL BAR-ZOHAR, NISSIM MISHAL

COMENTARII DE LA CITITORI