Istoria ţiganilor – ,,Poporul enigmatic“

in Alte știri

 

 

Ţiganii în Europa (3)

Regii ţărilor în care ţiganii s-au stabilit au fost aproape unanimi în hotărîrea de a-i alunga din teritoriile pe care le cîrmuiau, considerîndu-i exponenţii unei mentalităţi străine, acuzîndu-i mereu de înşelătorie, vrăjitorie, hoţii etc. Şi totuşi, cu felul lor de viaţă şi în ciuda persecuţiilor, ţiganii au „cucerit“, fără luptă şi fără vărsare de sînge, teritoriul Europei şi al altor continente, marcînd istoria şi conştiinţa altor popoare cu o realitate ciudată şi insolită, dar de netăgăduit. C. Popp-Şerboianu reuşeşte să facă o sinteză a consemnărilor referitoare la apariţia ţiganilor în Europa. Deşi J.G. Eccard susţine că Polonia a fost primul azil al ţiganilor, Paul Theodore Bataillard este de părere că aceştia au venit mai tîrziu în Polonia şi că poporul considerat a fi fost cel al ţiganilor şi consemnat în 1256 era, de fapt, un trib de tătari. În „Cronica di Bologna“, Muratori afirmă că primii egipteni, sau „zingari“, care au sosit în acest oraş au fost înregistraţi la 1422. Henry George Borow avansează ideea că primii ţigani consemnaţi în documente de necontestat ar fi fost un grup de 3000 de indivizi, care a apărut, în anul 1417, lîngă Suceava, cu permisiunea voievodului Alexandru I. În anii următori, alţi ţigani nomazi au pătruns în Ţara Românească, Transilvania şi Ungaria. Astfel, o ceată de ţigani, condusă de voievodul Laslo, s-a stabilit la Ziss şi a obţinut de la regele maghiar Sigismund de Luxemburg autorizaţia de a locui în apropierea oraşelor libere şi a oraşelor regale. În Ungaria, ţiganii aveau statutul de „peculium regis“ – adică se aflau sub jurisdicţia domeniilor regale – privilegiu ce îi punea automat sub protecţia acestuia. Mihail Kogălniceanu precizează că prima consemnare demnă de luat în seamă este cea referitoare la apariţia ţiganilor în Moldova, sub domnia lui Alexandru cel Bun, în 1417. El consideră că celelalte informaţii şi ipoteze sînt insuficiente pentru stabilirea exactă a datei venirii ţiganilor în sudestul Europei. Şi totuşi, informaţiile ulterioare anului 1417 sînt greu de contestat, acestea fiind destul de unitare ca semnificaţie, deşi aparţin unor izvoare diferite. Astfel, aflăm că tot în 1417, ţiganii au urcat spre Germania, în apropierea Mării Nordului, iar în 1418 a pătruns în Elveţia „o mare hoardă a unei naţii necunoscute, brună la culoare, cu o înfăţişare străină, prost îmbrăcată, înarmată cu sineturi (paşapoarte) ale oficialităţilor bisericeşti şi obşteşti“. Aceştia se numeau „Cingari“ sau „Ţigani“, iar pe şeful lor îl chema Mihai. Patru ani mai tîrziu, în 1422, ţiganii, care spuneau că vin din Egipt, conduşi de un anume Andrei, apar în Bologna şi Basel. Între 1430 – 1440, ţiganii apar în Anglia, iar în 1458 este dată o ordonanţă regală cu un caracter ostil acestora. În Rusia, Putkanov îi menţionează pe ţigani în jurul anului 1500. În Polonia şi Lituania, primele menţiuni referitoare la ţigani apar în anul 1501, iar în Suedia, în 1513. Frank Sebastian scria, în Secolul al XVI-lea, că ţiganii erau răspîndiţi în Europa astfel: unii în Lombardia, iar alţii în Insula Creta şi în Insula Candia. O parte a ţiganilor din Ungaria, după ce a trecut prin Germania, s-a stabilit în Franţa, Anglia şi Spania. În 1561, François I a dat primul ordin de persecuţie şi de expulzare definitiva a tuturor ţiganilor şi a urmaşilor lor. În 1612, în Franţa, este consemnat cel de-al doilea ordin oficial de persecuţie a acestora. Deşi ostilitatea manifestată faţă de ţigani este unanimă în ţările Europei, întîlnim şi preocupări reale de civilizare a lor. Astfel, Maria Tereza a dorit emanciparea ţiganilor din Imperiul Austriac şi, în consecinţă, a dat cîteva decrete imperiale, în 1768 şi 1773. Iosif al II-lea a continuat această acţiune printr-o ordonanţă regală datată 1782. În Cehoslovacia anilor 1930, ţiganul Antoche Slatin, profesor la o catedră de filozofie, a scos ziarul intitulat „Afrintea Buláche“ („Propăşirea noastră“), redactat în limba ţigănească. Din aceeaşi sursă aflăm că tot în această ţară consiliile municipale ale oraşelor Uzhorod şi Berehovo au construit şcoli speciale pentru copiii de ţigani, cu un program similar şcolilor existente, dar punînd accent pe educaţia muzicală a elevilor ce învăţau aici. În Rusia, problema ţiganilor ca minoritate etnică a fost tratată cu o atenţie deosebită. La Moscova, printre alte teatre pentru minorităţi, a fost înfiinţat şi un teatru cu reprezentaţii în limba ţigănească. În Siberia, în localitatea Velikie Haiduki, a fost proclamat un „rege al ţiganilor“, la a cărui încoronare ţiganii din întreaga lume au trimis delegaţi.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI