Istorie incomodă: ARTA MANIPULĂRII (7)

in Polemici, controverse

Motto: „Dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi posibil” (Dostoievski)
Manipularea este modalitatea prin care, uneia sau mai multor persoane, li se inoculează – prin acţiuni şi mesaje subliminale, diversiuni şi distorsionări ale realităţii, cu titlu de adevăruri absolute, exprimîndu-se prin război imagologic, război psihologic şi mistificare istorică, cu scopul de a stigmatiza, demoraliza, de a crea psihoze, sentimente de teamă şi neîncredere faţă de viitor, de inhibare a speranţelor şi de ştergere a identităţii naţionale fiindcă, astfel, cetăţeanul confuz, demoralizat, lipsit de viziune viitoare, fără identitate, inhibat şi preocupat doar de propria-i existenţă: „grija zilei de azi înlătură grija zilei de mîine”, nu trebuie să gîndească. Aşadar „demain, n’existe pas”, iar cetăţeanul trebuie „ajutat” să nu se mai gîndească decît la ziua de azi (trăieşte clipa! după cum ne îndeamnă o reclamă!), doar aşa devine mai docil şi uşor de ţinut sub ascultare. Din nefericire, românii nu sesisează toate aceste mesaje subliminale, tot răul care s-a abătut asupra ţării fiind privit prin prisma blestemului determinat ori de execuţia familiei Ceauşescu în ziua de Crăciun (deloc întîmplător, asta s-a şi dorit – demonizarea poporului), sau vina o poartă, conform filozofiei simple a românului, Dumnezeu, „vinovatul de serviciu”: „aşa a vrut Dumnezeu !”. În realitate, aşa au vrut scenariştii ocultei, în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu, cred că are altceva mai bun de făcut decît să stea „după colţ” pentru a-l sancţiona pe român!
Şi totuşi, în România totul e posibil, o demonstrează realitatea celor 27 de ani de „democraţie”, „stat de drept” şi „civilizaţie occidentală”, definiţii folosite pentru a-l impresiona pe „fraierul” român. Am mai spus-o şi o repet (şi nu sînt singurul): Cînd în spaţiul carpatic se puneau bazele primei civilizaţii din istoria umanităţii, strămoşii celor care azi – cu pretenţii de „popoare alese”, „primordiale”, „civilizaţi pînă-n măduva oaselor”, ne dau lecţii de democraţie – încă mai hălăduiau prin păduri, îmbrăcaţi în piei de animale, hrănindu-se cu fructe şi rădăcini, căutîndu-şi adăpost prin grote şi peşteri. Din nefericire, românul nu mai are nici timpul, nici informaţiile necesare pentru a medita la aceste aspecte. Cu industria distrusă – privat de posibilitatea de a avea un trai decent, unii preferînd să-şi încerce (din disperare) şansa peste hotare (fiindcă, nu-i aşa, „cine nu e mulţumit cu salariul din ţară, e liber să plece în străinătate”), alţii rămînînd la mila statului („sîntem ţară de asistaţi social”, ambele citate aparţinînd lui Traian Băsescu, din postura de preşedinte al statului, deşi Constituţia României prevede cu totul altceva), singura grijă a cetăţeanului este pentru ziua de mîine, iar informaţiile le primeşte prin intermediul televiziunilor aservite. Informaţii cît mai variate, şi pline de negativism, bine „rumegate” pentru a fi mai uşor de asimilat, toate conţinînd o supradoză de ameninţări, o adevărată „cutie a Pandorei” deşertată asupra României: a) epidemii – le avem încă în memorie, au fost o mulţime, parcă „ploua” cu epidemii şi pandemii; puţini au înţeles scopul mediatizării lor: pe de-o parte, nevoia de a experimenta noi vaccinuri pe cobaiul român, fiindcă planeta e supra-populată (!); pe de altă parte, trebuia distrus şi puţinul din bătătura gospodarului, pentru ca românul să fie dependent de produsele occidentale; b) crize economice majore, responsabile pentru toate relele; să fim serioşi, România se află în criză din 1990, şi nu doar economică: politică, socială, morală, de identitate… o mulţime de crize, guvernanţii le ignoră, contează doar criza economică, deşi nu înţeleg cum poţi avea criză economică, fără să ai economie? Adevărul este că România nu are economie şi tot ce ne îndrugă „inteligenţii” în domeniu e o mare aiureală; veniturile care se strîng la buget vin din taxe şi impozite; economia este rezultatul producţiei, asta o ştiau şi neanderthalienii. Omul preistoric, atunci cînd a constatat că a consumat toate fructele din pom, a coborît şi a început să culeagă ierburi şi rădăcini (dacă ar fi ştiut că le dă idei tehnocraţilor, sigur renunţa!), apoi a început să-şi cultive peticul de pămînt pe care îşi avea lăcaşul, devenind producător. Repet, nu există economie fără producţie, guvernanţii încă nu au aflat acest lucru, dar în fiecare campanie electorală promit creşterea numărului de locuri de muncă! Unde? Industrie nu este, resursele naturale au fost „donate” străinilor, aşadar, românul este în continuare condamnat la un salariu sau o pensie de mizerie, fiindcă, nu-i aşa, „există deficit bugetar”. Iar cei care suferă cel mai mult sînt pensionarii, adică tot un fel de „asistaţi social”, o „plagă socială”, cum îi numea un parlamentar sau „generaţia expirată”… (mă întreb dacă ăştia au părinţi sau au venit cu pluta, chestia cu barza a căzut, nu cred că vreo barză s-ar încumeta să aducă pe lume astfel de specimene!). Şi uite aşa, an de an, şi de la o campanie la alta auzim aceleaşi sloganuri, aceleaşi promisiuni, urmate apoi de ameninţări cu „tăieri de pensii şi salarii”; pensionarului român trebuie să i se inoculeze idee că statul face sacrifii (inclusiv împrumuturi externe, care au altă destinaţie) pentru a-i onora pensia, fiindcă „pensia este un drept”! Ce vorbeşti, prietene? De unde ideea asta tembelă? Pensia este o obligaţie contractuală – asta n-o ştie românul! La angajare, fiecare salariat încheia un contract de muncă cu statul, prin care, în schimbul prestaţiei, statul se obliga să-i ofere cetăţeanului un salariu şi, ulterior, o pensie. Este adevărat, vorbim despre o instituţie, nu despre o marionetă, aşa cum este statul acum.

(va urma)
Sinel Tudosie

COMENTARII DE LA CITITORI