Iulian Vlad îl caracterizează pe Ion Iliescu: Este un om ascuns, ranchiunos, răzbunător (1)

in Polemici, controverse

Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii, s-a hotărît să scoată la suprafaţă noi detalii legate de evenimente mai puţin cunoscute din istoria României dinainte de 1989. O carte semnată de generalul SRI (r) Aurel I. Rogojan, fost şef de cabinet al gen. Iulian Vlad înainte de căderea lui Ceauşescu, conţine la final cîteva fragmente dintr-un interviu. Un interviu în care accentul cade pe Ion Iliescu şi modul în care acesta s-a comportat cu Nicolae Ceauşescu, dar şi cu cei care i-au fost colegi, după Revoluţia din 1989. Extrasele fac parte din ultima carte, o apariţie a Editurii Compania, „Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor“, de Aurel I. Rogojan
(…) Din copilărie mi-a fost insuflată dorinţa de învăţătură. Mama mea nu absolvise decît trei clase primare. Bunica paternă, care nu a făcut nici o clasă de şcoală, a secondat-o foarte mult pe mama în tot ceea ce avea de făcut în gospodărie şi în casă pentru copii. Eram eu şi sora mea. Am mai avut un frate, dar a murit de mic. Mama şi bunica s-au străduit să facă tot ceea ce le stătea în putinţă ca să mă dea la şcoală şi să capăt cît mai multă învăţătură. Le datorez enorm de mult pentru tot ceea ce au făcut pentru mine ca să mă dea să învăţ carte. A fost marea lor dorinţă de a fi învăţător.
Ulterior, am fost cooptat pentru activitate politică în paralel cu activitatea didactică. Apoi am fost promovat în diverse funcţii, de la prim-secretar de plasă, cum era atunci organizarea administrativ-teritorială a ţării, pînă la comitetul judeţean, membru în biroul judeţean. Apoi am fost promovat la Comitetul Central al UTM-ului în primăvara anului 1949, cînd l-am cunoscut şi pe preşedintele de mai tîrziu al României, Ion Iliescu. Era un an diferenţă de vîrstă dintre noi. El este născut în anul 1930, iar eu în anul 1931. Pînă la unificarea organizaţiilor de tineret, fusese preşedintele pe ţară al Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România. De mai mult timp fusese luat în atenţie atît pentru calităţile sale, cît şi pentru faptul că era fiu de ilegalist. La scurtă vreme a fost trimis la studii în URSS, încredinţîndu-i-se şi funcţia de conducător al organizaţiei politice a studenţilor români aflaţi la Moscova. Tatăl său era un cunoscut ilegalist. Se pare că o parte din timpul în care se dedicase partidului l-a petrecut în emigraţie, în URSS.
(…) În ceea ce mă priveşte, în toamna anului 1951, am fost trimis la Şcoala militară de ofiţeri a Ministerului de Interne, după a cărei absolvire, la 1 mai 1952, am slujit neîntrerupt în acest minister pînă în ultima zi a lunii decembrie 1989, cînd am fost arestat. (…)
Aţi amintit în evocarea succintă a biografiei dumneavoastră şi de faptul că l-aţi cunoscut pe Ion Iliescu. Ştiu şi eu dintr-o istorisire orală că în tinereţe l-aţi cunoscut şi aţi avut activităţi comune. Am văzut chiar şi o poză de grup într-o tabără de tineret, undeva la Timişul de Sus sau de Jos…
La Timişul de Sus.
Ion Iliescu este cel care, după un simulacru de judecată sumară a şefului statului din ziua de luni 25 decembrie 1989, i-a succedat practic lui Nicolae Ceauşescu. Ştim, de asemenea, că el a fost iniţial foarte apropiat cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cînd s-au separat apele? Cînd s-au învolburat şi a început ceea ce mai mult sau mai puţin se ştie?
(…) Aşa cum îl cunosc eu, omul acesta are incontestabil o sumă de calităţi, dar are şi unele defecte definitorii. (…) Unul dintre ele, şi nu unul lipsit de importanţă, a fost dorinţa permanentă şi nestăpînită de a ajunge cît mai sus. Cu sau fără merit. A avut întotdeauna grijă să-şi mascheze această înclinaţie, astfel încît tîrziu, chiar foarte tîrziu, i-a fost cunoscută. În acelaşi timp, este un om ascuns, ranchiunos şi răzbunător. Este absolut fals zîmbetul „larg“ şi binevoitor pe care îl afişează aproape permanent. Este suficient în asemenea momente să-i priveşti ochii şi faţa pentru a observa cît de fals este.
Avînd în vedere cele spuse şi rezumîndu-mă doar la atît, cînd a fost în graţiile cuplului Ceauşescu, el a nutrit speranţa, în intimitatea sa, să-i ia locul lui Nicolae Ceauşescu, să ajungă în funcţia supremă în partid şi în stat.
Da, acum pot fi mai bine înţelese motivele sincopelor şi declinului carierei sale politice.
(…) Revenind la anii lui de început, trebuie spus că nu şi-a uitat nici interesul mai apropiat (…), iar interesul apropiat a fost şi acela de a-şi continua studiile, şi nu de a le face oriunde, că putea să le facă foarte bine şi la Bucureşti. El a fost trimis pe cheltuiala statului român în URSS. (…) Este adevărat că şcolile sovietice de la vremea aceea erau şcoli de renume. (…) Nici acolo, pe timpul studiilor, nu s-a despărţit de funcţiile politice. A continuat, deci, să îşi exercite într-un fel sau altul influenţa politică şi să aibă şi susţinerea necesară de mai tîrziu.
După încheierea studiilor în URSS, a lucrat un timp la Uniunea Internaţională a Studenţilor, care avea sediul la Praga. Apoi a devenit prim-secretar al UTM-ului. Era un salt foarte important, şi asta mai cu seamă datorită influenţei exercitate şi acţiunilor pe care la vremea respectivă Ceauşescu le-a întreprins în favoarea lui, determinîndu-l pe Gheorghe Gheorghiu-Dej şi pe ceilalţi din conducerea partidului să accepte ca Ion Iliescu să fie cel ales în funcţia de prim-secretar al UTM. Aceasta era procedura. Sigur, formal se făceau nişte alegeri (…), dar la partid se hotăra, iar funcţia supremă în organizaţia de tineret nu o putea ocupa oricine, Gheorghiu-Dej trebuia să dea ultima aprobare. Dar cine era cel care trebuia să facă propunerea? Acesta era Nicolae Ceauşescu, care la vremea respectivă îndeplinea funcţia de secretar cu problemele organizatorice la Comitetul Central al Partidului. El coordona şi organizaţiile de masă, printre care şi Uniunea Tineretului Muncitor.

(va urma)
Dan Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI