,,Jos masca, seniori!” – Pledoarie pentru acoperirea juridică a instituţiei ofiţerilor acoperiţi (1)

in Război corupției

„Jos masca, seniori!”este titlul unui volum semnat de generalul Vasile Maierean, care, printre alte misiuni îndeplinite în instituţia generică a Serviciului Naţional de Informaţii, a fost, un număr bun de ani, „directorul Cabinetului Negru”, denominaţia seculară a celei mai tainice îndeletniciri din lumea informaţiilor secrete, codificarea şi decodificarea rapoartelor dipomatice şi ale spionilor, respectiv„cifrul de stat”. Bună parte din corespondenţa externă secretă a României din anii ’90 şi din deceniul următor, dar şi decodificările comunicaţiilor străine interceptate i-au fost sub ochi, fapt pentru care se situează în fruntea topului celor mai avizaţi observatori ai evenimentelor cercetate de diplomaţi şi de spioni. Oamenii din această categorie sînt rari, parcimonioşi în declaraţii şi, dacă se decid să iasă în spaţiul comunicării publice, o fac numai pentru că este absolut necesar şi în numele unei înalte raţiuni de interes public.
Titlul volumului la care facem referire este un sever avertisment pentru o grabnică reaşezare a instituţiilor derapate ale lumii informaţiior secrete din România pe făgaşul lor firesc, în care au fost puse de înaintaşi. Fie că se numeau „Oamenii Măriei Sale”, fie „Slujbaşii Treburilor Dinlăuntru”, ei credeau cu tărie în nobleţea misiunii lor, aceea de a apăra ţara de trădările din interior, iscate de ispitele din afară, ori de slăbiciuni lumeşti. România de azi este trădată, scoasă la mezat, retrocedată şi amanentată tocmai de către cei care au jurat pentru a o apăra. Dar, pe noi, cei hărăziţi să fim ai Ţării, cine ne mai apără, ca să nu devenim „cei fără de ţară”? Lectura unei culegeri de eseuri despre operaţiuni, arme şi combatanţi din „Războiul Mondial Permanent” nu este o treabă uşoară şi nici liniştitoare, mai cu seamă cînd autorul se declară adept al „Teoriei Conspiraţiei” şi are suficiente argumente în acest sens, nu numai pentru susţinerea opţiunii sale, dar şi pentru a convinge că enigmele istoriei omenirii sînt tocmai consecinţa unor scenarii încă nedescifrate.
Eseul care dă titlul volumului este, aparent, o lecţie, în care autorul face dovada unui real talent de pedagog. În fapt, însă, în spatele simplităţii povestioarei despre lupul din basmul „Scufiţa Roşie” (n.n.- un acoperit şi el, acolo, pentru atragerea în capcană a inocentei victime!) stă un mesaj subliminal bogat în accepţii, sensuri şi semnificaţii. De la aluzia şăgalnic ironică pînă la avertismentul grav, în care nuanţele foarte fine, imperceptibile simţurilor comune, fac diferenţa specifică dintre viaţă şi moarte. Loc comun în cazul oamenilor, tragedie istorică în cazul poparelor.
Autorul se foloseşte de pretextul basmului pentru sancţionarea scandalurilor generate în societatea românească de prostituarea profesională a instituţiei ofiţerului acoperit, o stratagemă prin care inamicul, oare fără chip şi nume (?!), a compromis pe termen lung importante capacităţi operaţionale ale apărării secrete a României, pentru a-i îndemna la reflecţii, chibzuinţă şi reţinere pe cei care au prostul şi dezastruosul obicei de a lansa în spaţiul public subiecte periculoase. Nu prin ele în sine, ci prin ignoranţa criminală cu care sînt comentate. Desigur, vina cea mare, răspunderea primordială se află la factorii decidenţi din sistemul securităţii naţionale, care au lăsat cale liberă amatorismului şi imposturii în materia operaţiunilor sub acoperire. Cui şi cum a folosit această vulnerabilizare de extremă gravitate sînt nu doar subînţelese, ci şi evidente.
Escalada provocărilor a atins cote paroxistice în campania pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014, cînd, din motive ce nu încap în limitele raţionalului, Traian Băsescu, din ipostaza de preşedinte al României în exerciţiu, a lansat în spaţiul public aluzia că un candidat ar fi ofiţer acoperit. Bine era dacă ex-preşedintele s-ar fi decis, dacă tot a comis-o (!), să spună întregul adevăr. Acela că toţi preşedinţii postdecembrişti ai României au fost sub licenţa unor Servicii Secrete, după cum şi candidaţii înscrişi în campania din 2014 nu au făcut excepţie. Cu sau fără ştiinţa lor. Cu o asemenea declaraţie, dovedea onestitate şi putea închide rezervorul manipulărilor.
Eseul următor, „Preliminarii la dispariţia unei naţiuni” (n.n. – a naţiunii române), este argumentul a tocmai ceea ce numeam anterior ca fiind „diferenţa specifică dintre viaţă şi moarte, tragedia istorică în cazul popoarelor”, în contextul ultimului imperiu, Imperiul Global, ai cărui primi arhitecţi au fost spionii bine legendaţi ai lui Stalin, aşa cum generalul Vasile Maierean afirmă, dar şi susţine în cel de al treilea eseu. Nu are sens să ne facem că nu observăm realitatea.
Perioada interbelică a fost dominată la scară globală de Stalin, prin intermediul operaţiunilor clandestine de mare anvergură. Reacţia a fost un nou război. De asemenea, Războiul Rece a fost, la rîndul său, un imens şi încă neînchis teatru al operaţiunilor clandestine sub acoperire.

(va urma)
AUREL I. ROGOJAN

COMENTARII DE LA CITITORI