,,Jos masca, seniori!” – Pledoarie pentru acoperirea juridică a instituţiei ofiţerilor acoperiţi (2)

in Război corupției

O parte beligerantă şi le-a asumat, reglementîndu-le prin ordine executive ale preşedinţilor, de la Henry Spencer Truman, pînă la Barack Hussein Obama. Cealaltă parte, „văzînd şi făcînd”, a perfecţionat tradiţiile moştenite şi neegalate, pînă la acel moment, de nici o altă putere mondială. Nu intră în discuţie puterea comunităţii care a săvîrşit păcatul originar şi a considerat că este etic să ofere şi altora patentul. Unora din vremurile în care au planificat afacerile secrete ale Ţarului Petru cel Mare, vremuri în care coloniile din Lumea Nouă nu-şi afirmaseră conştiinţa de sine.
Nu trebuie făcut un prea mare efort analitic pentru a înţelege cine şi cum a profitat de pe urma destructurării sistemice a României. Actorii, oricît de feluriţi, sînt ascunşi sub o mască. Furnizorii de măşti, adică de acoperiri, nu sînt prea mulţi, căci domeniul este strict rezervat. Dacă o fetiţă de patru ani are intuiţia că lupul din basmul „Scufiţa Roşie” poartă cînd o mască, cînd alta, ce mare filosofie este să se observe de către cetăţenii maturi cît de felurite sînt măştile cu care se defilează pe scena vieţii publice de la Bucureşti?! Restul ţine de esenţa funcţiei de apărare contrainformativă, pentru care contribuabilul român plăteşte nu mai puţin de 7 Servicii Secrete. Cîtă vreme subietul tabu al operaţiunilor sub acoperire este pe taraba vînzătorilor de castraveţi cu acoperire de presă, apărarea contrainformativă poate fi suspectată a fi, şi ea, la originile răului.
În cazuistica internaţională sînt mari exemple de demnitate, probitate şi onestitate, cînd operatori sub acoperire, rămaşi fără alternativa ieşirii din din mlaştina minciunii, corupţiei şi a trădării în care au fost împinşi pe calea ordinelor criminale, şi-au asumat riscurile deconspirării falselor raţiuni ale secretului de stat. Fostul agent US Secret Service Darren White o face parte din cazuistica internaţională invocată, sau din cea a mercenarilor lumii informaţiilor secrete? Buna mea credinţă în tradiţiile US Secret Service îmi sugerează altceva. Reţelele de agenţi acoperiţi nesupuse strictelor proceduri juridice, excluse supravegherii parlamentare în ceea ce priveşte obiectivele, finanţatea şi cuantificarea rezultatelor, se transformă în contrariul scopului lor. Supravegherea parlamentară asupra activităţii Serviciilor de Informaţii ale Statelor Unite ale Americii a fost instituită tocmai pentru a se pune stavilă numeroaselor şi extremelor derapaje de la normele privind conduita statelor, ca subiecte de drept internaţional. CIA devenise un instrument mult prea implicat în politica externă, bineînţeles, prin mijloace clandestine violente – atentate, lovituri de stat, insurgenţe, terorism şi chiar conspiraţii în interiorul SUA.
Dintre numeroasele asasinate politice realizate de CIA sub acoperire, reţin atenţia, prin anvergura implicărilor politice de înalt nivel şi impactul asupra turnurii evenimentelor internaţionale, capturarea şi lichidarea lui Ernesto Che Guevara (Operaţiunea „Cyntia”, 1967), asasinarea lui Patrice Lumumba (fondatorul Mişcării Naţionale Congoleze şi prim-ministru), înlăturarea de la putere (1967) şi asasinarea (1970) preşedintelui Indoneziei, Ahmed Sukarno, a preşedintelui Republicii Chile, Salvador Allende (1973), un lung şir de lovituri de stat în America Latină, Africa şi Asia, peste 20 de atentate eşuate la adresa liderului cubanez Fidel Castro, tentativele de lichidare a fostului agent al CIA Saddam Hussein, susţinute cu 110 milioane de dolari, cea mai scumpă operaţiune şi cel mai stînjenitor eşec din istoria cunoscută a Agenţiei. Nu de puţine ori, pentru acoperirea eşecului, a erorilor care au condus la deconspirarea agenţilor şi compromiterea prestigiului politicii externe, au fost lichidaţi martorii incomozi dintre complicii Agenţiei, ori s-au exonerat de răspundere juridică adevăraţii responsabili pentru deconspirări din sferele înalte ale Administraţiei, tocmai pentru a nu se recunoaşte nici cea mai vagă implicare oficială, adică… fără limite în susţinerea acoperirii.
Piesele de mare rezistenţă ale volumului de eseuri sînt atît din istorie, cît şi din actualitate. Din istoria interbelică a Serviciilor Speciale româneşti ne este prezentată figura de legendă a lui Ilie Cătărău, agent al Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, care la 27 septembrie 1913 a aruncat în aer impozantul monument „Millenium” (Statuia lui Arpad), simbol al„mileniului de aur” al Ungariei, ridicat în anul 1896 pe Muntele Tîmpa (Braşov). Cinci luni mai tîrziu, un colet poştal trimis de la Cernăuţi pe adresa Palatului Episcopal greco-catolic maghiar din Debreţin a provocat o explozie soldată cu 3 morţi, 7 răniţi şi distrugeri. Episcopia fusese înfiinţată cu scopul accelerării procesului de maghiarizare a românilor.
Primul-ministru Ionel Brătianu a dispus scoaterea din ţară, în secret, a lui Ilie Cătărău şi a partenerului său de operaţiuni, Timotei Chirilov. Iniţial s-a încercat debarcarea în Egipt, dar destinaţia finală a fost Marea Britanie… Încă un exemplu care arată pînă unde poate fi limita implicării politice de nivel pentru securizarea operaţiunilor sub acoperire. Dar istoria lui Cătărău devine mult mai interesantă după acest episod. De citit şi de reflectat, iar de judecat, să judecăm în contextele istorice ale momentelor respective.
Interesante sînt eseurile despre tulburătoarele realităţi ale spionajului şi contraspionajului din zilele noastre. Marii aliaţi, stîlpii noii ordini mondiale, se spionează „en gros & en detail”, iar competiţia „care pe care” escaladează vertiginos. Pentru neavizaţi, ar putea părea surprinzătoare penetrările informative de nivel ale Cubei în Administraţia SUA, dar asta poate explica şi noul stadiu al relaţiilor bilaterale.
Deocamdată sub semnul interogaţiei, generalul Vasile Maierean anunţă încheierea erei „LUR”. Aşa că trădătorii României dotaţi cu aparatele de legătură unilaterală radio pot să-şi etaleze trofeele la vedere şi să ne vîndă gogoşi, cum că sînt suvenire turistice din Muzeul KGB-ului. „Jos masca, vechi trădători!”
Din actualitatea lumii informaţiilor secrete, autorul aduce noi, şi noi dovezi că în spionaj nu există prietenii şi nici alianţe sigure, ci doar interese. Motiv pentru care, nefericit se anunţă viitorul naţiunilor ale căror Servicii Secrete îşi fac titlu de glorie din iluzii ce ar dovedi, chipurile, contrariul. „Jos masca, noi trădători!”

Sfîrşit
AUREL I. ROGOJAN

COMENTARII DE LA CITITORI