Jurnalul Iubirii, Durerii şi Speranţei (11)

in Lecturi la lumina ceaiului

Ora 20,00
Am dormit 6 ore. L-am visat pe Emil. Era cu o fată. În vis am suferit cumplit, că nu-mi dădea nici o atenţie. Şi a trecut aproape 1 an de la despărţire. Mai am de aşteptat încă 9 sau 6 ani, după cum spunea el că va reveni la mine. De Sf. Nicolae, Patricia, colega mea de facultate, care stă la noi în gazdă, jos, la demisol, mi-a dăruit două lozuri. Le-am desfăcut cu nerăbdare, cu gîndul la Emil. Dacă nici unul nu e cîştigător, nu se mai întoarce la mine. Unul n-a fost, altul a fost cîştigător. Dar eu simt, cu premoniţia mea, că nu se va mai întoarce niciodată. Mi-e milă de mine, de halul în care am ajuns! Unde sînt eu, unde am plecat? Nu mă regăsesc. M-am pierdut.
Unde eşti, Emilule, mîine e Sf. Nicolae? Aş vrea să-ţi dăruiesc ceva. Vin Sărbătorile, atît de multe Sărbători, şi eu sînt singură. Mai exişti pe pămînt?!
Amores (II Elegia XIX) Ovidius, „…fii adesea surdă la rugăminţile mele: lasă-mă în suferinţă, întins pe pragul uşii tale; suferind de frig în noaptea de iarnă; dragostea mea nu are durată şi putere decît cu acest preţ; iată lucrul de care am nevoie, iată ceea ce îmi întreţine flacăra! Iubirile calme şi facile sînt, pentru mine, fără de interes; sînt ca o mîncare prea dulce…”.
Mi-a zîmbit trecutul, visul m-a zdrobit.
Vineri, 6 decembrie 1991 – Sf. Nicolae
Nu-mi mai încap în piele de bucurie! Am cizme şi ghete noi, cadou de la părinţi. Cizme italieneşti negre pînă la genunchi, fără toc, cu talpă solidă. Ghete din piele mov, căptuşite cu blană. Mare-i împărăţia Ta, Doamne!
Am fost cu tata în oraş. Am dormit 6 ore. Am terminat de citit „Confesiunile” lui Jean-Jaques Rousseau. Am încălţăminte. Sînt fericită! Voi începe să citesc şi „Noua Heloiză”, „Emil sau despre educaţie” şi „Discurs asupra inegalităţii dintre oameni”. Am de scris două cursuri la Anomie şi la Franceză. Am stare bună, de împlinire. Nu mai vreau s-o pierd! Ajută-mă, Doamne !
9 decembrie 1991, ora 7,30
Ninge sfînt şi păgîn, numai ochii rămîn despărţirea s-o mai vadă… Pămîntul s-a îmbrăcat în veşmînt alb imaculat. Strig în van un nume care
nu-mi răspunde. Şi fulgii cad nepăsători pe fruntea mea crispată de amar. În rest, un pesimism mecanic. Ninge. Ninge. Fulgii par artificiali. În depărtare, se aud acorduri de pian. Ninge ca la moartea unui an… Mi-e dor de fericire, mi-e dor de tine, Viaţă! Ninge cu fărîme albe, ninge cu tristeţe şi acorduri de vioară!
Marţi, 10 decembrie 1991, ora 24,22
Sînt total marcată pentru răspunsul nepregătit pe care l-am dat la Anomie, astăzi, la seminar. Întrebarea a fost: Cîte picioare are un zulus? 2, 4, 6 sau 8? Habar nu aveam cine e zulusul, dacă am lipsit de la cursuri. Am răspuns: 6! Zuluşii sînt o populaţie din Africa! Nu am curaj să-i cer profesorului iertare nici să mă oamoare cineva! Dacă îmi voi scrie şi eu Confesiunile, îi voi prezenta public profesorului scuzele mele. Mi-am cumpărat două cărţi: „Dincolo de bine şi de rău”, de Friedrich Nietzsche, şi o alta de suflet, despre genialul Enescu, mult adorat de mine.
19 decembrie 1991, ora 9,58
Strănut. Mi-e dor de linişte. Mi-e dor de normalitate. Mi-e dor de mine, cea de altădată! Plîng!
24 decembrie 1991, ora 5,15
Am făcut bradul! E trist. Am primit vizita Marianei şi a lui Francesco. La anul m-au invitat în Italia, la ei. Facă-se Voia Ta, Doamne! Ieri, am scris două poeme. Am scris şi expediat felicitări în Italia, Germania şi în ţară. Dorul încearcă să se furişeze.
24 decembrie 1991, ora 20,00
Plîng. Amintirile se revarsă pe sufletul meu. Îmi este insuportabil de greu! L-am sunat pe Tudor şi l-am felicitat pentru Sărbători. Doamne, nu-ţi cer altceva decît să nu mă mai doară atît de tare! Vreau să uit.
26 decembrie 1991, seara
Am primit telefon de la Bacău. Emanoil. Mi-a înseninat Crăciunul. Am aprins lumînărele în pom. Am cîntat colinde. A fost divin.

(va urma)
amelia-ioana popescu
(Text preluat din volumul „Jurnalul Iubirii, Durerii şi Speranţei“)

COMENTARII DE LA CITITORI