Justiţia Română trage de timp în cazul Klaus Iohannis (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Este foarte bătătoare la ochi ascensiunea lui Klaus Iohannis, un etnic german, pe scara socială a societăţii româneşti actuale. De la profesia de profesor la funcţia de primar al unui important oraş, pe care o schimbă, surprinzător de repede, cu una politică, de preşedinte de partid, un partid cu un program strict naţional, Partidul Naţional Liberal (PNL), peste noapte, iată-l devenit preşedinte al României. (Cititorii atenţi observă că, în aceste rînduri introductive, am evitat să folosesc sintagma „este ales“). E cu atîtît mai de mirare această ascensiune uluitoare, cu cît minoritatea germană, trăitoare pe pămîntul României, nu e una care să atragă atenţia, prea mult, prin prezenţa şi activitatea ei ori prin numărul membrilor. Nu aş vrea a se înţelege că nu-i suport, că nu-i respect, pe etnicii germani sau pe alţi etnici, cu care vieţuim, împreună, pe acest pămînt sublim al României. De-a lungul vieţii am avut, cu unii încă am, strînse relaţii prieteneşti, cu evrei, cu ţigani, cu unguri şi cu nemţi. I-am considerat egalii mei, egalii marii majorităţi a românilor (etnie cu peste 85% mai numeroasă, faţă de toate celelate etnii conlocuitoare – n. m.) M-am supărat, chiar am trăit un sentiment de revoltă, doar atunci cînd un cetăţean dintr-o altă etnie s-a considerat mai egal decît ceilalţi, în special faţă de români, aşa cum o face acum o parte din etnicii maghiari, care au şi calitatea de cetăţeni români.

Privitor la cazul Klaus Iohannis, etnic german (sas) ajuns preşedinte „ales“ al României, orice om, care gîndeşte logic, se poate întreba: Cum de este posibil ca un ins din rîndul unei minorităţi, aproape neînsemnată, să cîştige alegerile în faţa unei majorităţi de peste 10 milioane? Să presupunem că acest cîştigător al celei mai înalte funcţii în Stat a fost, este şi va fi un om foarte corect, că în toată viaţa sa, pînă la reuşita la care ne referim, a fost un model de conduită civică şi morală. Totuşi, în ciuda acestor trăsături de caracter, izbînda sa, în lupta pentru cîştigarea înaltei funcţii, pare ceva împotriva normalului. Ne conduc la această concluzie procentele care i-au înlesnit calea spre succes. În turul întîi al alegerilor este cu 10 procente în urma contracandidatului Victor Ponta, ca în turul doi să ajungă, cu acelaşi număr de procente, deasupra oponentului. Deci, în două săptămîni dintre cele două tururi, Klaus Iohannis adună 20 de procente. Cum? Aceasta e întrebarea, care pare învăluită în mister. Convingerea mea este că acest personaj nu este un individ fără pată. Ce fel de afaceri a făcut acest primar al Sibiului dacă, în 25 de ani, de la evenimentele din decembrie 1989 pînă în prezent, şi-a mărit averea cu cel puţin 6 (şase) case, toate în urbea pe care a păstorit-o? Şi această întrebare nu şi-o pun numai cititorii şi colaboratorii publicaţiilor patronate de dr. Corneliu Vadim Tudor. În ultimul timp, în presa scrisă, precum şi în cea audio-vizuală, ziarişti, analişti politici şi comentatori, toţi se întreabă cum a ajuns fostul primar Klaus Iohannis la o asemenea performanţă: să strîngă, într-o perioadă, relativ scurtă, o aşa avere, care, veţi vedea în continuare, nu se opreşte doar la numărul caselor.

Ziarul „Adevărul“ din 30.10.2014, publică, în paginile 1 şi 10-11, un amplu material privind casele pe care a pus stăpînire Klaus Iohannis. Cîte o imagine foto a fiecărei case a fost alăturată descrierii făcute de ziarista Ramona Găină, semnatara materialului intitulat „Casele candidatului Klaus Iohannis“. Autoarea adaugă şi un subtitlu, foarte întins, dar edificator: „Avere: Unul din cele mai fierbinţi subiecte ale campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale sînt cele 6 case (,) imobile deţinute de Klaus Iohannis şi de soţia sa în Municipiul Sibiu. Controvesele au fost cu atît mai mari cu cît candidatul ACL la Preşedinţia României a fost foarte rezervat în privinţa acestui subiect. Jurnaliştii de la «Adevărul» au mers pe urmele imobilelor primarului“.

Sasul Klaus Iohannis a ajuns primar al Municipiului Sibiu cu cîteva luni înainte de anul 2000, iar pînă la data cînd s-a pomenit „ales“ preşedintele României a adunat 3 mandate, datorită realegirii sale în această funcţie, în care s-a aflat timp de 14 ani şi jumătate, după propria declaraţie. Cititorii revistei „România Mare“ se vor întreba, desigur, cum de este posibil ca în aproape 4 cincinale, avînd în răspundere, ca edil, administrarea unui mare oraş, să ai timp şi pentru a strînge şi gestiona, spre folosul propriu, o asemenea avere. Pentru a veni în ajutorul cititorilor interesaţi să cunoască valoarea acestei agoniseli dubioase, obţinută într-un timp record, voi reda, succint, pentru fiecare casă, datele din amplul articol publicat în ziarul „Adevărul“.

1) Prima casă, din Str. Nicolae Bălcescu, de fapt un apartament, situat la parterul unui bloc, în centrul oraşului, are o suprafaţă de 166 metri pătraţi (mp.) şi este închiriat unei bănci.

2) A doua casă, tot un apartament, situat la etaj, într-un bloc din Str. Pedagogilor, în care a copilărit viitorul primar al Sibiului. Apartamentul are o suprafaţă de 84 mp. şi a fost cumpărat de la Stat în 1997.

3) Al treilea apartament este situat în Str. Someşului. Are o suprafaţă de 253 mp., pe care dacă l-ar vinde ar putea obţine pe el 55.000 de euro, după aprecierea expertei imobiliare Florenţi Stanciu, proprietara unei agenţii de profil.

4) şi 5) Două case situate într-o curte din Str. Măgura, achiziţionate în 2007, ambele în suprafaţă de 140 mp.

6) A şasea este casa în care, actualmente, locuiesc soţii Iohannis, situată în Str. Bîlea, în centrul Sibiului. Are o suprafaţă de 377 mp. Şi a fost cumpărată în 1992.

(va urma)

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI