Kakaia generaţia, kakaie vremuri

in Editorial

 

Motto: „Un bou, ca toţi boii, puţin la simţire,/ În zilele noastre de soart-ajutat… (…)/ – Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,/ Dar asta se-ntîmplă în oricare loc”. (Grigore Alexandrescu – „Boul şi viţelul”)

Uneori îmi reproşez că scriu prea dur, că remarcile mele critice trec dincolo de limita atacului; am asta în sînge, cel puţin aşa spunea fostul meu patron, Dumitru Dragomir; marele Dinu Săraru mă caracteriza „ziarist frenetic”; nu în cele din urmă, am trăit epoca lui Vadim. Problema unui ziarist ca mine, adică a unuia care muşcă din personajul-subiect, este că trebuie să existe carne, substanţă din care să muşti.

În ultima vreme, am din ce în ce mai mult senzaţia că a venit clipa să depun armele; cei despre care ar trebui să scriu sînt atît de proşti, de slabi, de… zău, e ridicol să scrii de ei, să le pomeneşti funcţiile!… Adică e suficient să scrii „Tudose, prim ministru”, după cum era prea mult să menţionezi funcţia uneia ca Roberta Anastase – „preşedinte al Camerei Deputaţilor”!

Dar era vorba de o femeie, politeţea îţi restrîngea numărul de epitete… Deci, Tudose – premier! – ce să mai comentezi, ce să critici, ce să ataci? Să spui că e incult, fără studii serioase, fără carieră profesională, fără nici o calitate pentru care l-ai angaja la un SRL?… Mă uitam la bietul Mihai Gâdea – nu mă feresc de atributul de circumstanţă, fiindcă talentatul realizator TV nu a luat un intreviu, ci am avut senzaţia că încearcă să stoarcă de zeamă o smochină uscată fizic şi mai ales intelectual; mă uitam la Gâdea şi mă gîndeam la patronul lui, Dan Voiculescu – acesta, da, un tip pe care îl poţi ataca, băga la puşcărie, după gust – e inteligent, capabil, rafinat, bun vorbitor, un om de forţă! Cum să nu-l calci în picioare, au spus Băsescu şi „urmaşii lui Traian”, punîndu-l pe Boc premier, pe numita Anastase la Cameră şi dîndu-i genialei şi genitalei Elena Udrea banii ţării pe mînă? Iar boborul a fost de acord, „Felix” la puşcărie, Elena Băsescu la Parlamentul European, Ridzi – ministru, ţicnitul ăla, îmi scapă numele, la învăţămînt. Ei bine, pînă la Tudose nu a mai fost decît un pas; de fapt, un pas în doi, Dragnea şi Iohannis, votaţi de… voi, mulţi boi! Băi, generaţie – apelativul drag lui Sorin Vântu, care s-a născut în România, spre deosebire de confratele speculant Sörös, drept pentru care unul este condamnat ca infractor, celălalt finanţează campania prezidenţială în SUA şi conferenţiază despre virtuţile libertăţii şi globalizare – băi, generaţie, spuneam, valorile tale sînt de c…cat, ca să citez din scriitorul tău preferat, Cărtărescu, iar viitorul se arată a fi la fel, dar mai descompus, natura lucrează firesc. În „Mizerabilii” este un capitol întreg, obsedant, aş spune, pentru Hugo, un om mai mult decît bun, dumnezeiesc chiar, care evidenţia şi elogia posibilitatea de a folosi şi face din c…catul uman mult bine. Marele romancier nu şi-a imaginat însă o lume în care materia fecală va constitui mediul de aşa-zisă viaţă. Hugo credea în oameni, nu existau mizerabili decît ca formă sau conjunctură, nu ca fond – şi mai ales nu ca potenţial.

Teoreticienii războiului spun că un conflict cu zeci şi poate sute de milioane de victime ar fi necesar, curăţător, purificator. Eu nu cred asta; în luptă mor cei cu un ideal, nu gîndacii umani. Ca şi modelele lor nevertebrate, ei se ascund şi rezistă, supravieţuiesc şi se înmulţesc. Dovada este primul război mondial – domnia pegrei din anii ’20 ducînd firesc la criza şi nedreptăţile din finalul deceniului şi prima jumătate a deceniului următor – apoi la doctrina subomului – ca vermină ce trebuia eradicată, deci la subsecventul război; comunismul a însemnat o pauză în proliferarea pegrei, s-a construit, s-a ridicat, s-a luminat, s-a alfabetizat şi culturalizat, cine spune altfel… reacţionează firesc pentru un votant de Tudose, Elena Băsescu, Gorghiu, „tfl” etc. Cu alte cuvinte, nu contest venirea unui război – poate cu miliarde de victime – ci „utilitatea” lui. Focul nu va arde dăunătorii, ci le va deschide noi graniţe.

Mă uitam deunăzi la „evoluţie”, pe planul prezentului global – lumea întreagă a turbat cînd un grup de naţionalişti americani – există şi aşa ceva, nu doar în gîndirea lui Mel Gibson – au protestat faţă de „relocarea” statuii unui general al Sudului, un alt apărător al unei lumi conservatoare; generalul Robert Lee, personajul întruchipat în bronz, îşi eliberase toţi sclavii, din proprie dorinţă – lupta lui nu era pentru păstrarea unor privilegii, ci a unei independenţe faţă de Nordul ultracapitalist, în care totul era marfă. Bieţii foşti sclavi din sud aveau să vadă ce însemna sclavia adevărată în „libertatea” uzinelor capitaliştilor din nord; ei bine, „manifestanţii antifascişti, antiextremişti” au învins! Imaginile au arătat o slinoasă urcată pe statuie, semn că vizionarii filmelor post-apocalipsă nu greşesc prea mult. Spre onoarea lui, Donald Trump a reacţionat mînios, cerînd respect pentru istorie! Dar oare ştie Trump că reprezentantul SUA în România a declarat că Biserica Ortodoxă se face vinovată de sprijinirea robiei ţiganilor în istorie? Oare cînd vor veni cetele de „emancipaţi” să „reloce” lăcaşe de cult? Deocamdată încearcă să demoleze Biserica spiritual, ceea ce este mai grav ca intenţie. La fel încearcă să demoleze imaginea militarului român – şi vor să demoleze istoria României. Au început, strategic, cu perioada Ceauşescu, intenţia fiind să submineze credibilitatea extraordinarelor studii (istorice, filologice, arheologice, etnografice etc.) realizate în acea perioadă de eforturi şi investiţii extraordinare pentru şi în Naţiune. Mă întreb cu ce se diferenţiază aceşti demolatori ai spiritului de teroriştii ISIS care dinamitează monumente milenare ale umanităţii? Sînt curios cînd va veni vremea lui Marcus Aurelius, de exemplu, să fie dat jos, cu tot cu cal, pentru că a „promovat” sclavagismul şi războaiele de cucerire romane? Sigur, şi unii creştini habotnici ai primului mileniu au dorit chestiuni similare, ca şi musulmanii care au ars Biblioteca din Alexandria – cu ce diferă acestea de „emanciparea” generată de ideile „deschise” ori prin „mediile de socializare”?

Mda, concluzia mea este că-Cărtărescu are dreptate – iată citatul care delimitează paradigma gîndirii apreciate azi: „Uite cum e cu ţara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de căcat, ca să-i arate cum e afară. (…) Limbricu-ăla mic se gîndeşte ce se gîndeşte şi dup-aia zice: «Păi, tăticule, dac-aici e atît de frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă?, în duhoarea aia de căcat, în bezna aia groaznică?» Da’ taică-su-i zise răstit: «Fiule, să nu mai vorbeşti aşa! Aia-i Patria!»” (pag. 58 – „Orbitor. Aripa dreaptă”, ed. Humanitas).

Uite-aşa, am început cu premierul de azi şi am concluzionat cu c…catul despre care generaţia care îi votează, pe el şi pe opoziţia lui, spune că e genial. Aşa vremuri, aşa oameni, aşa exponenţi.

DRAGOŞ DUMITRIU

 

O lecţie nepreţuită a istoriei: Pohta Marelui Român

COMENTARII DE LA CITITORI