La capătul drumului interzis

in Poeme

Trag după mine istorii nescrise,
munţii inimii sînt tot mai înalţi,
în lacrimi se frîng corăbii ucise
sub care înoată atlanţi.

Mai sînt ziduri fără ferestre,
prin care trebuie să trec ca un glonţ,
să vadă oglinzile terestre
cum se zbate ziua de mîine cu mine în clonţ.

Am obosit devenind o pradă uşoară,
timpul mă poate lega oricînd de catarg,
peste suflet trec trenuri alungate din gară,
iluzii pierdute de lumină se sparg.

M-au ajuns săgeţile trase din arcuri
mînuite de demoni damnaţi,
statuile îngheaţă prin parcuri
şi curg din clepsidră îngeri sedaţi.

Nu-i stofă destulă pentru sadica bardă,
bazaltul e scump şi poate-i prea greu,
nici soarele nu mai vrea să mai ardă
deasupra curcubeului meu.

Mă loveşte cu spaimă un fulger albastru,
umbra se zbate încuiată în os,
îmi tropăie-n sînge calul măiastru,
ce zboară prin omul frumos.

Atunci înţeleg că n-am drepturi meschine,
că altu-i scenariul pe care l-au scris
atlanţii ce vin să se-nchine
la capătul drumului interzis.

ADI SFINTEŞ, 6 ianuarie 2017

COMENTARII DE LA CITITORI