La cinematograf

in Polemici, controverse

Cinematograful este un spectacol care îmi place. Intru cînd vreau, ies cînd poftesc, nu-mi pierd noaptea întreagă, nu trebuie să mă îmbrac în smoking şi am prilejul să văd cu bani puţini (relativ) o serie de bune fotografii, dacă nu altceva, şi uneori să ascult muzică bună. Şi oricum, dacă piesa e o inepţie, neducîndu-mă eu decît la acelea cu actori favoriţi, mă delectez cu privirea unor chipuri de femei frumoase, lucru care la teatru îmi este aproape refuzat.
De cîtăva vreme, însă, nu mă mai duc nici la cinematograf. Şi iată de ce. Mai întotdeauna se aşază în jurul meu spectatori de sex feminin. Cînd sînt străini unul altuia, atunci e bine. Dar cînd spectatoarele în chestiune se cunosc, e un supliciu. Mai întotdeauna se întîmplă ca una din ele să mai fi văzut piesa sau să fi citit subiectul în program, spre a servi celorlalţi drept ghid artistic. Iată cum decurge spectacolul. În sală se face întuneric, şi pe ecran rulează primele titluri.
– Nu ştiu de ce, zice una, pune atîtea titluri. Pe mine mă
plictisesc de moarte.
– Am auzit că nu e grozav filmul, zice alta.
– Ba e foarte interesant. El e bine. Ea e mai ştearsă.
– Cine e actorul ăsta, întreabă din nou cea dintîi; nu l-am mai văzut.
– Nu-ţi mai aduci aminte de filmul pe care l-am văzut împreună la Rio, cu Dolores? El juca rolul ofiţerului.
– Acum vine frumos (sic!), zice doamna, informată din program. Ea îl iubeşte, dar nu-i spune.
– Admirabilă toaletă, tu, remarcă una.
– Trebuie să fie un film vechi, nu vezi că nu se mai poartă?
– Ah, zice alta, am văzut-o pe Greta într-un mantou teribil, alb, cum avea madam Popovici…
– Apropo, întreabă alta, ce mai face madam Popovici?
– A văzut şi ea filmul, ieri…
Cîteodată se întîmplă ca nişte cetăţeni indignaţi să sîsîie a tăcere. Sporovăiala încetează cîteva clipe, apoi, întocmai ca
tăciunii stropiţi cu apă, izbucneşte cu mai mare furie.
– O să vie în curînd un film cu Marlene…
– Unde?
– La Capitol.
– Mie, să-ţi spun drept – începe din nou una –, nu-mi place de fel Marlene Dietrich. Nu ştiu ce găsiţi voi la ea…
– Ei, dragă, are mişcări şi, apoi, îmbracă nişte toalete…
– Apropo, îţi faci mantou iarna asta?
– Nu-mi fac, dragă, că nu s-a schimbat moda. Îi pun blană nouă la cel de anul trecut.

G. CĂLINESCU
(,,Adevărul literar şi artistic”, din 26 noiembrie 1933)

COMENTARII DE LA CITITORI