La moartea Justiţiei din România…

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Doamnelor şi domnilor,

La moartea Justiţiei din România îmi revine sarcina dureroasă de a-mi exprima compasiunea şi a vă adresa regretul meu. Sincere condoleanţe. Era previzibil că se va ajunge aici, într-o ţară în care, rînd pe rînd, de 20 de ani, totul se năruie în jur. În definitiv, la ce ne puteam aştepta de la o epocă barbară, care a debutat cu cea mai sinistră mascaradă de proces, în decursul căruia avocatul apărării se transformase în cel mai aprig acuzator, iar în final doi oameni bătrîni au fost puşi la zid şi mitraliaţi fără milă? Spiritul malefic al acelei crime sataniste – săvîrşită chiar în Sfînta Zi a Naşterii Mîntuitorului – s-a impregnat pe tot ceea ce s-a petrecut în România ulterior.

Ca istoric şi sociolog, pot depune mărturie în faţa viitorului că Justiţia este cea mai coruptă instituţie din România, după paravanul ei fiind comise cele mai neruşinate atrocităţi şi tîlhării, dintre care menţionez „mareea neagră“ a privatizărilor frauduloase, avalanşa de retrocedări ilegale (care a făcut numeroase victime, printre primele fiind generalul de aviaţie Gh. Catană, actorul George Constantin, soprana Magda Ianculescu), precum şi sistematicele încălcări ale Constituţiei, de către toate regimurile politice, cu consecinţe dramatice pentru milioane de cetăţeni, care nu mai au, efectiv, la ce instanţă să apeleze pentru dreptate.

Niciodată, dar absolut niciodată, în toată Istoria României – nici măcar în Epoca Fanariotă – Justiţia nu s-a prostituat în halul acesta şi omul de rînd nu a fost tratat ca o victimă sigură, încă din start!

Legată la ochi, Zeiţa de bronz masiv a Dreptăţii cade, zi de zi, de pe soclul său, ca un Hopa Mitică  nebun, în capul tuturor acelora care cutează să treacă prin dreptul ei, strivindu-i, umilindu-i, nenorocindu-i pe viaţă. Iar voi, voi ce faceţi?  

Vă urmaţi tabieturile, liniştiţi, aidoma „preoţilor hranei“, despre care scria marele istoric Vasile Pârvan, în „Memorialele“ sale, în comparaţie cu „preoţii jertfei“ din Războiul pentru Întregirea Neamului: vă beţi cafeaua aromată, fumaţi ţigări fine, uneori cu capul auriu, mai staţi la o şuetă şi aveţi mare grijă să nu cumva să faceţi dreptate, fiindcă aşa ceva ar deranja „sistemul“ şi calul nărăvaş al Puterii v-ar scutura în pulberea drumului, ca la rodeo!  Nu e aşa? Atunci arătaţi-mi un singur mafiot, din Top 300, care a ajuns  şi a rămas la puşcărie! Nu puteţi, fiindcă aşa ceva nu există. Dar eu vă pot arăta zeci de oameni nevinovaţi, inclusiv bătrîni de 80 de ani, închişi pe nedrept.

Ceea ce prinde Poliţia azi, eliberează Justiţia, după cîteva ore sau zile. Dincolo de aspectele juridice şi materiale, asemenea şocuri teribile mai au un efect: psihoza socială gravă, degradarea stării de spirit a populaţiei. Acum, România e la pămînt. Leşin naţional. Comă. Starea ei de ticăloşire, pe toate planurile, e mai cumplită decît ceea ce s-a înregistrat în ambele războaie mondiale. Mizerabilii, sau superficialii acuză, de-a valma, pe toată lumea. Dar nu e toată lumea de vină. Eu, unul, trag semnale de alarmă de 20 de ani. Timp de 4 legislaturi, cît am fost în Senatul României, m-am luptat, neobosit, pentru a împiedica desăvîrşirea dezastrului şi, dacă nu s-a înstrăinat chiar toată bogăţia acestei ţări – aurul, argintul şi uraniul de la Roşia Montană, CEC-ul, Fabrica de Antibiotice Iaşi, Spitalul Fundeni ş.a. – asta e opera noastră, a mea şi a PRM. Dar, printr-o fraudă  uriaşă, care  se vedea din Lună, aşa cum se vede Marele Zid Chinezesc, în noiembrie 2008, PRM a fost eliminat din Parlament. Aţi ştiut ce se petrece, dar aţi tăcut. Aşa cum aţi ştiut cum au fost furate alegerile prezidenţiale din decembrie 2000, cînd un politruk de 70 de ani a primit plocon, pentru a treia oară (total împotriva Constituţiei!), funcţia de preşedinte al României, în dauna mea şi a Poporului Român, dar aţi tăcut şi atunci. Şi cînd au fost măcelăriţi minerii la Stoeneşti, în februarie 1999, aţi tăcut, ba chiar unii dintre voi aţi dictat pedepse inumane împotriva unor semeni ai noştri, care nu cereau decît dreptul la muncă şi la pîine. Apropo, voi aveţi pîine pe masă? Luaţi o gustare şi la prînz? Dar seara mai mîncaţi ceva? Zilele de naştere sau de nume vi le serbaţi? Ei, bine, sînt milioane de oameni care nu-şi permit aşa ceva, fiindcă România a dat faliment. E un faliment economic şi social. Dar e şi un faliment moral. Pînă acum, n-am auzit pe nici unul dintre voi să ceară, public, respectarea acelui articol din Constituţie, referitor la datoria Statului de a asigura un trai decent populaţiei. Şi atunci, de ce mai jucaţi mascarada robelor mătăsoase şi colorate, în negru sau vişiniu? De ce tot teatrul acesta de marionete? Unii dintre voi au ajuns să se creadă mai presus nu numai de Lege, ci şi de Dumnezeu. Poate credeţi că oamenii nu observă? Haida-de! Departe de mine gîndul de a vă învinovăţi de tot răul care macină societatea românească. Dar e dreptul meu să constat că una dintre puterile Statului de Drept, cea Judecătorească, e complice, prin tăcere, cu răufăcătorii. Adică poate fi acuzată (şi va fi!) de favorizarea infractorului. Dacă în stăvilirea dezastrului şi în pedepsirea exemplară a Mafiei voi nu vă implicaţi, atunci ce faceţi? Vă adunaţi şi vă admiraţi unii pe alţii? Vă umpleţi de titluri şi de demnităţi? Ciocniţi cupe de şampanie la recepţie? Oare n-aveţi nici o răspundere faţă de Poporul Român? Aţi aflat că, din cele 700 de miliarde de euro pe care Statul Român trebuia să le încaseze pentru privatizările făcute în aceşti 20 de ani blestemaţi, s-a primit doar 1%, adică 7 miliarde? Dacă nu aţi aflat, e rău. Dacă aţi aflat şi n-aţi făcut nimic, e şi mai rău. Trăiţi, cumva, cu iluzia că nu veţi fi întrebaţi cam ce-aţi făcut în calitatea voastră, de către un eventual (şi necesar) regim justiţiar? Dacă vă amăgiţi că veţi fi lăsaţi să vă consumaţi pensia în linişte şi să staţi la taclale, sau să vă scrieţi amintirile, înseamnă că nu ştiţi pe ce lume trăiţi şi habar n-aveţi că o revoluţie îşi creează propriile legităţi. În orice caz, de Memoriile mele nu vor scăpa cei care au fost părtaşi, într-o formă sau alta, la acest Holocaust românesc.

Doamnelor şi domnilor, un alt motiv pentru care vă adresez acest rechizitoriu este Plevuşca Hoaţă. Aşadar, de la Caracatiţa Mafiei la, repet, Plevuşca Hoaţă. Peştişorii mărunţi, care se mulţumesc şi cu o rîmă drept şpagă. Nu cred că aţi auzit de judecătoarele Cristina Vîlceneanu şi Roxana Cozma. Una taie şi spînzură la Sectorul 3 al Capitalei. Cealaltă face acelaşi lucru, la Sectorul 5. Ele sînt neimportante pentru actul de justiţie, în ansamblu. Dar sîcîitoare, insistente, bîzîitoare, viclene. Şi mai fac şi „politică portocalie“, fiindcă aşa le dictează lor instinctul de conservare. E plină Justiţia din ţara asta de asemenea muieri imposibile, arogante, pline de ifose. Dacă le scuturi bine, sar din poşeta lor nişte şomoioage de bani, cîteva rujuri şi pudriere puturoase, brelocuri şi alte mărunţişuri, care le definesc identitatea. În marea majoritate a lor au şi soţi, şi amanţi, aşa că le trebuie bani. Unele au fost arestate, după cum ştiţi. Dar au scăpat basma curată. Altele conduc maşina în stare de ebrietate, cu o faţă mai puhavă decît a unui şofer de basculantă care cară nisip din albia Argeşului. Am văzut, cu toţii, cazul acelei judecătoare alcoolice, care abia de se mai ţinea pe picioare, fiind beată turtă, mangă, cuc şi altă pasăre cîntătoare, însă ameninţa pe toată lumea, fiindcă îndrăznise Poliţia să o pună să sufle în fiolă, pe ea, care era specializată la proba inversă, la suptul din fiolă! O asemenea caricatură bachică împarte dreptatea în România, da? O altă judecătoare era numita Georgeta Stoican. În anii ‘90, aceasta a intrat într-un proces pe care mi l-a intentat un ziar necinstit (între timp, a dat faliment), dar am pierdut acel proces. Şi ştiţi de ce? Fiindcă doamna judecător îmi trimitea citaţiile la o adresă falsă: în loc de Calea Victoriei nr. 39A, unde este redacţia revistei mele, „România Mare“, ele aterizau în Calea Victoriei nr.1, unde este un… magazin de mobilă! Nu m-am prezentat la nici un proces, fireşte. Atunci cînd avocaţii mei au descoperit grosolana mistificare, s-a redeschis Dosarul şi am cîştigat, fiindcă eram nevinovat. După cîţiva ani, aşa-zisa judecătoare Georgeta Stoican avea să fie arestată, pentru luare de mită. Istoria se repetă: un mărunt bişniţar politic, Cozmin Guşă, mă dă în judecată în urmă cu 5 ani, pentru nişte texte apărute în ziarul „Tricolorul“, organ de presă al PRM. Efectiv, NU eu sînt autorul acelor texte care, de altfel, circulă pe Internet, dar acest Guşă n-a mai dat pe nimeni în judecată, doar pe mine. Numai că eu sînt doar patronul ziarului. Aşa după cum se ştie, presa e liberă în România şi Constituţia prevede şi garantează desfiinţarea cenzurii. Timp de 3 ani, din 2005 pînă în 2008, NU am primit nici o citaţie, nicăieri, aşa că nu m-am prezentat la nici un termen. Dacă aş fi primit, mă prezentam, aşa cum am făcut-o şi în procesele pe care mi le-au intentat, de pildă, Zoe Petre şi Ticu Dumitrescu şi pe care le-am cîştigat. Tovarăşa Cristina Vîlceneanu m-a judecat în lipsă şi, normal, am pierdut procesul. După 2 ani, vine linia a II-a de infractoare, adică Roxana Cozma. Nici de data asta NU primesc nici o citaţie, aşa că nu mă prezint în instanţă. Fiindcă acesta era scenariul, eu să nu aflu nimic. Existau atîtea posibilităţi de stingere a aşa-zisului litigiu: îi ofeream un Drept la Replică procesomanului Guşă, aşa cum am oferit altor alţi doritori (cred că peste 100 de Drepturi la Replică, în 20 de ani!), întrucît aşa e democratic şi civilizat, la cuvinte se răspunde prin cuvinte, nu se moare din asta. Dar traseistul care se dă mare strateg şi combinagiu politic a avut grijă să tragă sforile şi să facă naveta, de la Judecătoria Sectorului 3 la Judecătoria Sectorului 5, şi să-şi ia măsuri de siguranţă, nu cumva să aflu de proces şi să mă prezint, situaţie în care aş fi demonstrat, foarte uşor, că am treburi mai importante de făcut decît să mă ocup de biografia unui zero barat. Şi mai e ceva: şi în 2005, şi în 2008, şi în 2010 eu am avut şi am imunitate parlamentară – atunci cum de am fost judecat fără încuviinţarea Parlamentului României şi, respectiv, a Parlamentului Europei? Mister! Dar, asta e jungla judiciară în care se afundă ţara! Eu am aflat că sînt obligat să plătesc aproape 700.000.000 de lei vechi, pentru prima dată, în iulie 2010, la o Conferinţă de Presă, de la o ziaristă a postului Prima TV. Iar cine mă cunoaşte ştie că un creştin practicant, ca mine, nu minte. Astăzi, situaţia se prezintă astfel: Roxana Cozma mă obligă să plătesc daune, cheltuieli de judecată şi alte marafeturi, repet, în valoare de aproape 700.000.000 de lei vechi (?!). Pentru nişte cuvinte, subliniez din nou, pe care NU le-am scris eu, ele fiind anonime (au apărut fără semnătură). Iar executorul judecătoresc îmi blochează contul în bancă şi mă ameninţă că îmi ia casa. Am şi eu o casă amărîtă, de 4 camere, în care locuiesc cu 2 copii şi 25 de căţeluşi. Iată că după ce m-a scos din Parlamentul României, prin fraudă, Regimul Băsescu vrea să mă scoată, tot prin fraudă, şi din casă. Dar e o nebunie! Treziţi-vă! Şi executorul judecătoresc comite un abuz: Decizia îl vizează şi pe un colaborator de-al meu din acea perioadă, care era redactor-şef la ziarul „Tricolorul“ (complet nevinovat, de altfel), dar el e „pierdut“ pe drum, fiindcă eu sînt ţinta, eu trebuie să fiu redus la tăcere.

Am pomenit de acest nume sulfuros, Băsescu. Este mai presus de orice dubiu că aici e tot mîna lui tremurătoare, care nici măcar paharul nu-l mai poate duce la gură. Pentru mine, Băsescu e un cadavru viu, care, în drumul lui către groapă, se agaţă, ca un disperat, de oricine şi orice, încercînd să tragă după el tot ce apucă. Legătura e foarte clară: lacheul Cozmin Guşă primeşte acum satisfacţie de la teroristul Traian Băsescu pentru capcana în care l-a atras pe Mircea Geoană, în decembrie 2009. Iar acest „plocon“ constă în „cîştigarea“, prin neprezentarea adversarului, a unui proces creat artificial şi umflat pînă la dimensiuni neverosimile. Chiar aşa, judecaţi şi dvs.: nu e disproporţia prea mare? Cine a mai fost obligat, într-un proces de presă, la daune atît de mari? Nimeni. Eu trebuie să fiu sufocat financiar. Numai că eu n-am bani de dat. Pe criza asta teribilă, să obligi, prin fals, un membru al Parlamentului European să plătească aproape 700 de milioane de lei vechi pentru un „delict de presă“, într-un stat membru al Uniunii Europene – aşa ceva ţine de delirium tremens. Aceasta e cea mai neagră pagină din analele Justiţiei Române în Secolul XXI.

Acest ciumat de Băsescu se screme să mă scoată nu numai din casa pe care am cumpărat-o în baza Legii 112 şi în care locuiesc de 20 de ani, ci şi din sediul central al PRM, prin Mafia de la RA-APPS, dirijată de amanta lui cu apucături de vrăjitoare, Elena Udrea. Şi, în vremea asta, ţara clocoteşte de furie împotriva lor, nu a mea!

Eu v-am expus situaţia în linii mari. În eventualitatea că nu mai există nici o cale de atac în ţara mea, este de la sine înţeles că mă voi adresa instanţelor europene. Unde România a mai pierdut nişte procese, răsunătoare, din cauza unor infractori care fac pe dictatorii şi habar n-au că, dacă nu vor plăti pe lumea asta pentru abuzurile lor de aurolaci cu ştaif, atunci, cu siguranţă, o să-i bată Dumnezeu. Amintiţi-vă cum au murit toţi cei care au hărţuit un om drept şi cu frica lui Dumnezeu, aşa cum sînt eu: Gh. Robu, Aristide Dragomir, Mihai Bărbulescu, Lazăr Cercel, Cornel Dumitrescu, Ticu Dumitrescu, Radu Timofte şi alţii, loviţi de cancer. Nu vă mînjiţi mîinile, fiindcă nu merită. Nu provocaţi, voi, reactivarea Clauzei pe Justiţie, pentru că eu pot merge pînă acolo. Eu nu cer decît să se respecte şi să se aplice Legea. În caz contrar, va intra multă lume în puşcărie, atunci cînd, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi veni la Putere. Să nu ziceţi că nu v-am spus.

Corneliu Vadim Tudor

(Comunicatul a fost prezentat la Conferinţa de Presă a PRM de vineri, 22 octombrie 2010; text reprodus din volumul I „Quo vadis Europa“)

COMENTARII DE LA CITITORI