La Steaua care a apus Cei mai buni oameni i s-au dus…

in Știri sportive

Fireşte că nu puteam rata finala Cupei României la Fotbal. Am fost la atîtea în viaţa mea. Îmi amintesc de cea din 1961, de pe Stadionul Republicii, dintre Rapid şi Arieşul Turda. Toate calculele îi dădeau cîştigători pe jucătorii din Giuleşti: evoluau acasă, aveau o echipă mult mai tare şi experimentată, publicul juca un rol important etc. Şi totuşi… Şi totuşi, jale mare: au învins anonimii din provincie, cu 2-1. Eram un copil de 11 ani şi jumătate, ţineam cu CCA (care, chiar în acel an, avea să-şi schimbe numele în Steaua), deschideam atunci ochii asupra lumii – iar acei ochi au devenit, brusc, miraţi.

Cum aşa? Nu învinge cel mai bun, favoritul, vedeta? Aveam să-mi dau seama că viaţa e altfel decît credem noi. Acea finală a rămas o piatră de hotar în fotbalul românesc şi un moment de coşmar pentru rapidişti. Destinul m-a făcut să mai trăiesc astfel de răsturnări spectaculoase: la Sevilla şi la Monte Carlo, în 1986 şi, respectiv, în 1987, cu Steaua. Şi, zilele trecute, tot cu Steaua, dar, de data asta, pe post de vedetă care ia bătaie. Înainte de meci îi spuneam lui Ioan Niculae, patronul echipei Astra Giurgiu, că orice e posibil, avînd în vedere ce a păţit Rapidul acum 53 de ani. Nu aveam bilete la meci, fusesem, toată săptămîna, cu caravana electorală, prin mai multe judeţe. Vineri seara, am hotărît să mă duc pe stadion, împreună cu fratele meu – doar fuseserăm şi la semifinala cu Dinamo, 5-2 pentru stelişti. Ne-a dat două bilete Daniel Prodan.

Ne-a dat şi două invitaţii Virgil Becali. Parbrizul l-am luat de la Poliţia Capitalei. Dar nu aveam… maşină. A mea era la reparat. Pînă la urmă, ne-a dus pînă la stadion un băiat de la Organizaţia de Tineret a PRM. M-am aprovizionat cu seminţe de dovleac, normal. Doar se împlinesc 25 de ani (acum, în iunie) de cînd nu mai fumez. Cînd am verificat unde se află locurile noastre, am vrut să mă întorc acasă, ca să mă uit la televizor: erau în partea dreaptă a tribunei oficiale, foarte jos, aproape de gard. Atunci, am avut inspiraţia să mă duc la masa presei. Doar sînt ziarist, ce puii lui Mihai Bendeac! Nu ştiu cum se face, dar n-am nimerit acolo, ci la VIP – îmi place să cred că oi fi şi eu un VIP mititel, acolo (nu ca beţivanul Vasile Dîncu, falsificator de sondaje, pe bani grei, pe care nu l-am văzut, în viaţa mea, pe un stadion, dar acum se înfiinţase moţ, după care s-a dus şi la finala de la Lisabona, oare pe ce bani?).

În loja aferentă acelor locuri i-am întîlnit pe Puiu Iordănescu şi Gabriel Oprea, adică naşul şi finul. Stelişti amîndoi. Le-am dăruit cîte două cărţi, cu autograf. Se afla acolo şi cunoscutul mason Adrian Thiess, cu reuşitul său băieţel, Andrei. El e patronul ziarului ,,Puterea”. Mi-a spus că, aşa cum, nu demult, a adus-o la Bucureşti pe FC Barcelona, în vara asta o va aduce şi pe Real Madrid. Agitaţie mare pe stadion: Viorel Păunescu şi cumnatul său, Papa, Mihai Leu şi frumoasa lui soţie, Ilie Năstase şi Brigitte (care am înţeles că a scăpat de ,,ciocul de raţă”), Răzvan Burleanu (incredibil de încrezut puştiulache ăsta, pozînd în mare star, deşi el e un simplu găinar) ş.a.m.d. Înainte de începerea partidei, un individ a îndrăznit să vină la mine şi să-mi spună că rîndul I e pentru VIP-urile din lojă (care, în acel timp, beau şi mîncau), iar eu şi fratele meu, generalul, să stăm pe rîndul II. ,,Alo, eşti nebun? Ai mai sculat de pe scaun mulţi oameni ca mine?”. Pînă la urmă, nefericitul şi-a dat seama de gafă şi a prezentat scuze. L-am văzut şi pe primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, cu soţia. Am văzut şi nişte ţepari şi băgători de seamă, nelipsiţi la asemenea spectacole.

Acum, cîteva cuvinte despre meci. Prost. Revoltător de prost. La pomul lăudat… Steaua juca mai împiedicată ca niciodată. Mai mult ca sigur că jucătorii au făcut-o lată după ultima partidă de campionat, cu Oţelul, cînd s-a şi decernat titlul de campioană. Aşa brambura jucaseră şi Bumbescu, şi Iovan, exact acum 25 de ani, cu AC Milan, la Barcelona (mai 1989) – băieţii băuseră vîrtos, toată noaptea. Eu am aflat, am scris în ,,Săptămîna”, articolul a trecut de cenzură surprinzător de uşor, după care Valentin şi Ilie Ceauşescu s-au supărat foc pe mine şi m-au pedepsit: n-am mai fost invitat în nici o deplasare. În toamnă, era meciul cu IFK Göteborg. I-am zis lui Horia Alexandrescu: ,,Spune-i lui Valentin că, pînă la anul, se vor întîmpla atîtea în România, încît la Campionatul Mondial din Italia am să merg eu, dar el nu va putea merge”. Pînă la urmă, n-am mers nici eu (din motive obiective, scoteam ,,România Mare”), n-a mers nici el (era la închisoare, pe nedrept). La pauza finalei de vineri, Valeriu Argăseală a venit să-mi spună ce grozav jucase Steaua. ,,Mă, băiete, tu ai văzut un alt meci!” – i-am răspuns. A început repriza a II-a.

Fără să vreau, am observat comportamentul lui Reghecampf. Total deplasat. Nu mă refer la ticul lui de a sorbi cîte o înghiţitură dintr-o sticlă de apă – probabil imită vreun antrenor străin, sau n-are ce face cu mîinile. Mă refer la gesturile lui teatrale, aproape la fiecare fază controversată: mîini ridicate în slava cerului, fuga spre marginea terenului, piruete provocatoare către galerie – care galerie, normal, se isterizează şi ea. Echipa a fost prost alcătuită, de la început: iar au fost lăsaţi pe bancă doi dintre cei mai buni jucători, Keşeru şi Piovaccari, oameni de gol. Au fost introduşi foarte tîrziu şi, în acest fel, în loc să alerge, cu limba scoasă, după egalare, cei de la Astra, au alergat cei de la Steaua. Care au egalat, dar foarte chinuit. Reprizele de prelungiri au fost la fel de slabe. Minute bune, oaspeţii au stăpînit jocul, fiind primii la minge. Au venit loviturile de la 11 metri.

Nu înţeleg ce-a fost în capul lui Reghecampf atunci cînd i-a desemnat pe fundaşul Varela şi pe mijlocaşul de bălării Pintilii. Au bătut catastrofal. Aşa că nu e valabilă prejudecata despre valoarea portarilor – importanţi nu sînt aceştia, ci executanţii loviturilor! Iar Steaua s-a făcut de rîs. N-aş putea să trec peste imensa prostie a lui Sînmărtean, care, în prima repriză, a intrat ca un măcelar la un adversar şi a primit cartonaşul roşu, lăsîndu-şi echipa în 10. Atunci s-a rupt jocul. Şi cînd te gîndeşti că personajul ăsta are un salariu de 400.000 de euro pe an, îţi vine damblaua! Am avut, din nou, senzaţia că Steaua e urmărită de blestemul care îl apasă pe Gigi Becali: taman cînd îi e ăstuia lumea mai dragă şi el pupă icoane şi învîrte mătănii, îl bate Dumnezeu cum e mai rău. Paradoxal, el reprezintă şi norocul, şi ghinionul Stelei. Aud acum că piaza-rea Hrebenciuc îl ademeneşte cu o ofertă de la un şeic din Dubai, care ar vrea să cumpere Steaua cu 70.000.000 de euro. Ar fi o mare ruşine pentru fostul club al Armatei Române. Chiar pot arabii ăştia să cumpere, cu bani, orice? Îl înţeleg pe oier, că e la mare strîmtoare, dar pretindea că e patriot. Nutresc speranţa că nu se va ajunge aici.

Acum, începe Campionatul Mondial din Brazilia. Iar ne uităm prin gard. Iar stăm pe marginea şanţului. Să-i mulţumim barbugiului fudul Victor Piţurcă – cea mai mare catastrofă din fotbalul românesc al ultimului sfert de veac. A doua zi, sîmbătă, aveam să urmăresc finala Champions League, dintre Real Madrid şi Atletico Madrid. Parcă erau din altă galaxie…

CORNELIU VADIM TUDOR

25 mai 2014

COMENTARII DE LA CITITORI